Avem lege, putem vota europarlamentarii
Presedintele Romaniei a promulgat legea privind alegerile pentru Parlamentul European, prin care vor fi desemnati pe 13 mai cei 35 de reprezentanti ai Romaniei in Parlamentul European. Actul normativ prevede ca mandatul europarlamentarilor romani va fi de 5 ani.
Intreaga tara va fi o singura circumscriptie, situatie similara cu cea din alte 21 de state din totalul de 27 de tari membre ale Uniunii Europene. Doar Franta, Regatul Unit, Italia, Belgia si Republica Irlanda isi aleg deputatii in mai multe circumscriptii regionale, dar tot potrivit reprezentarii proportionale, obligatorie potrivit tratatului UE de la Amsterdam, pentru alegerea Parlamentului European.
Pentru depunerea candidaturilor, este necesara prezentarea unei liste de cel putin 200 de mii de sustinatori pentru partide si aliante si de cel putin 100 de mii de sustinatori pentru candidati independenti. Politicienii independenti nu vor putea candida la alegerile pentru Parlamentul European pe liste comune si nici pe listele unui partid politic, ci doar individual.
Pentru prima oara in istoria Romaniei au dreptul de a alege si de a fi alesi cetatenii statelor membre UE care au domiciliul sau resedinta in Romania.