Avem tot un presedinte penal…

Avem tot un presedinte penal…

0 504

În fine, l-am votat şi am văzut ce a ieşit până la urmă. În privinţa onestităţii, ca tot românul imparţial, s-a ilustrat şi el cum a putut. O sentinţă definitivă, irevocabilă (dar nu şi pentru un preşedinte al României, probabil) a stabilit că a intrat în proprietatea unui imobil prin fals şi uz de fals, împreună cu pitoreasca sa consoartă. Lucru care îi face imputabilă suma de 320.000 de euro obţinuţi de-a lungul mai multor ani, cu titlu de chirie pentru…modestul edificiu. În plus, nişte oameni obişnuiţi s-ar vedea repede încătuşaţi şi băgaţi la zdup pentru o asemenea realizare pecuniară.
Avem un nou preşedinte penal, aceasta este concluzia Justiţiei române, împotriva căreia în mod normal nimeni nu ar mai trebui să aibă ceva de comentat. Dar a comentat Iohannis însuşi, care a decretat că decizia „nu e bună” şi, în consecinţă, o va ataca. După modelul cazului Rarinca… Ce nu pot face, la urma urmei, nişte judecători deştepţi şi cu simţul „datoriei” în sânge? Precum odinioară cei „cu naşul în suflet”…

Urmează, din păcate, un al doilea aspect al problemei pe care o întruchipează preşedintele nostru. Căci, dacă nu e român în pofida cetăţeniei, prin binecuvântata-i origine etnică germană, nu e român nici prin sentimentele sale, departe de orice tangenţă cu spiritualitatea poporului nostru.
În promulgarea fără nicio ezitare a legii 217, aşa-zis antilegionare, putem acuza acest lucru, precum şi lipsa unei culturi elementare care să-l fi orientat cât de puţin în această problemă.
sibiu_de_sus_CASE IOHANNESDar el, preşedintele care cu obstinaţie duce mâna la inimă de câte ori se intonează imnul naţional, se îndepărtează chiar de interesele noastre fundamentale, atunci când acceptă fără crâcnire diktatele care îi vin de la Bruxelles, via Berlin.
A mimat iniţial împotrivirea la cotele obligatorii de refugiaţi, pentru ca în final să nu mai crâcnească deloc, refuzând să urmeze modelul unor ţări ca Ungaria, Cehia sau Polonia, care nu s-au sfiit de la bun început să adopte o atitudine intransigentă în această privinţă. A promulgat o lege într-o formă care le permite în continuare austriecilor să ne radă tot fondul forestier şi să-l mute departe de noi, lăsându-ne munţii şi dealurile golaşe.
A umplut Administraţia Prezidenţială de figuri pitoreşti, de la somniacul şef al cancelariei până la Sandra Pralong, salvatoarea de securişti în decembrie ’89, iar guvernul de „tehnocraţi” cu alţi securişti mai tinerei, el însuşi părând mai degrabă un vajnic reprezentant al „patrioticelor” noastre Servicii, ca de altfel toţi conducătorii noştri ce s-au succedat de la Revoluţie încoace.
Cireaşa pe tort a fost decizia de anulare a recepţiei oficiale de ziua naţională a României, un clar semnal care-l va umple de plăcere pe Soros, adevăratul său patron
spiritual, împreună cu găştile lui oengiste din România.Adus de acestea la putere, le rămâne fidel până la capăt, refuzând să repete aici modelul băsist, un personaj de coşmar care s-a transformat repede în tartorul lor. Actualul nostru prezindent are un model, de data asta în stil pur românesc, de miel blând care suge de la două maice, dacă nu de la trei sau mai multe…(surse;Radu UlmeanuCotidianul)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.