Azi este dezlegare la peste

Azi este dezlegare la peste

0 261

Miercurile si vinerile de peste an sunt zile de post, exceptie facand anumite zile cand este dezlegare la peste. Una dintre zilele cu dezlegare este si miercurea de Sfantul Ion. Ca atare, va oferim cateva retete pe baza de peste.

Saramura de peste

Trei bucati de macrou congelat, se lasa putin sa se dezghete (nu de tot) se taie capul si ceea ce ramane se taie in trei bucati. Se taie pe burta, se scot intestinele, se spala bine si se sareaza cu sare mare.
Se pune un gratar de fonta sau o tabla de fonta pe aragaz, se presara sare multa si se pun bucatile de peste la fript. Se frig bine, intorcandu-se pe toate partile. Cand este gata tot, se pun bucatile de peste intr-un castron, se adauga apa fierbinte, atat cat sa acopere bine pestele si se pune capacul si se lasa pana se raceste.Se poate adauga in saramura si ardei iute
Se mananca cu mamaliga si cu ceapa.

Ciorba de peste proaspat cu bors

Se curata pestele de solzi, se taie bucati, se curata de intestina, se spala. Se aleg capetele si cozile pentru ciorba, restul putand fi folosit la saramura si pentru prajit. Ciorba iese mai buna din cap si coada.
Capetele curatate si cozile se sareaza si se lasa intr-un castron.
Intr-o oala se pun la fiert 2 l de apa, 1 ceapa potrivita, 1 morcov, 1 patrunjel, taiate marunt ca pentru ciorba, 1 ardei gras taiat, 2-3 rosii, 1 lingura de orez. Dupa ce au fiert zarzavaturile si orezul se adauga borsul (se potriveste din acreala dupa gust), sare dupa gust. Cand a dat in fiert si borsul, se adauga pestele, se lasa sa fiarba pana iese deasupra, se incearca sa fie carnea fiarta si se adauga leustean si patrunjel verde.
Cine doreste, poate “drege” ciorba cu un ou in felul urmator: se bate bine oul, se pune un polonic de zeama de ciorba peste ou, se amesteca bine, se adauga al doilea si al treilea polonic de zeama, amestecand bine si dupa aceea se adauga in ciorba. Daca se pune direct oul batut se taie ciorba.

Macrou prajit

Trei bucati de macrou congelat, se lasa putin sa se dezghete (nu de tot) se taie capul si ceea ce ramane se taie in trei bucati. Se taie pe burta, se scot intestinele, se spala bine si se sareaza.
Se lasa bucatile de peste o jumatate de ora, se dau prin malai amestecat cu faina (sau o pasta formata din faina si apa, ca de clatite), se prajesc in ulei.
Se serveste cald cu zeama de lamaie sau suc natural de lamaie.

Salata de icre de crap

Ingrediente
O lingura cu varf de icre de crap, o lingura de gris fiert, putina sare de lamaie dizolvata in apa , sifon, o lingurita de ceapa tocata marunt si sare dupa gust

Mod de preparare
Icrele impreuna cu grisul se freaca bine si dupa aceea se adauga cate putin ulei, treptat, frecand continuu ca la maioneza, se adauga treptat si solutia de sare de lamaie acre se adauga treptat, cate o picatura, dupa gust (in functie de cat de acrsioare doriti sa fi icrele).
Prin baterea continua cu telul icrele se intaresc. Se adauga ceapa taiata fin de tot, sarea, se pune pe un platou si se garniseste cu masline, felii de lamaie si frunzulite mici de patrunjel.
Se lasa la rece sa se intareasca si apoi se servesc.
Atentie!
Icrele se albesc si ies pufoase daca se adauga sifon sau sarea de lamaie se dizolva in sifon

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.