Bancherii romani au trecere la FeMeI
De fiecare data cand a venit vorba despre FMI si cerintele pe care le-a impus Fondul in relatiile cu Romania imprumutata, guvernantii s-au grabit sa adauge: „Fondul nu se amesteca in economia patriei. FMI ne fixeaza doar niste tinte, pe care este treaba noastra cum le atingem” Astea si alte declaratii pe acelasi calapod au construit impresia ca FMI e un imprumutator de treaba, care n-are nicio treaba cum reuseste clientul debitor Romania s-o scoata la capat economic atata vreme cat isi achita ratele la termen.
Daca asta a fost imaginea Fondului in contextul precedentelor transe cu care ne-am indatorat, iata ca la ultima – la fel de esentiala ca celelalte – si-a pierdut brusc din inocenta neamestecului in bucataria creditatului. Oala in care si-a varat FMI nasul coroiat de bancher este OUG 50, botezata Ordonanta Creditelor. Cea care ar fi reglementat exasperant de tarziu dar macar o facea in ceasul al treispelea, relatiile clientilor romani cu bancile care ii trateaza cu sictir bancar de ani de zile si pe care i-au muls tot de-atata vreme de bani prin clauze abuzive introduse in maldarele de pagini anexe la contracte scrise marunt pe care nu le citea oricum nimeni inainte de a semna. FMI si-a amintit brusc ca si el este un bancher – i se spune chiar Big Banker – dar palma pe care a fi trebuit sa si-o traga peste frunte in semn de aducere aminte a aplicat-o clientului de banca roman. Bancherii grei care opereaza in Romania au gasit suficienta intelegere la fratele mai mare si mai avut de peste Ocean cat sa-l roage sa conditioneze acordarea transei de imprumut de scoaterea din ordonanta a pasajelor care stipuleaza aplicarea ei si in cazul contractelor aflate in derulare. Au invocat imposibilitatea retroactivitatii legii, desi ei au terfelit principiul asta in momentul in care au inserat in contracte incipitul otravit: „Banca isi rezerva dreptul de a interveni in orice moment….”, care le-a permis sa creasca dobanzi si comisioane pe carca clientilor.
Vifor Rotar
