Bancomatul jefuit avea 90.000 de lei

Bancomatul jefuit avea 90.000 de lei

0 339

Bancomatul jefuit luni dimineata fusese alimentat cu 90.000 de lei cu 2 zile inainte de atac! Este si suma cu care se presupune ca au plecat cei cinci spargatori. Jaful a fost facilitat si de politica bancii care detine bancomatul, care isi lasa ATM-urile doar in grija paznicilor din societatile in care le plaseaza. Aparatul nu era protejat de masuri de securitate, iar banca a ignorat avertismentele politistilor pe aceasta tema.
Politistii continua cercetarile si nu exclud varianta ca ATM-ul sa fi fost atacat de aceiasi indivizi care, la inceputul lunii decembrie 2010, au spart un bancomat apartinand aceleasi banci, amplasat in incinta uzinei Carfil. Gasirea hotilor va fi o misiune dificila pentru ca bancomatul nu avea senzori de vibratie, camere de supraveghere si nu era conectat la dispeceratul vreunei firme de paza. Se pare ca banca s-a bazat, pentru supravegherea aparatului, exclusiv pe gardianul de la CET, angajat sa pazeasca doar societatea de termoficare. Mai mult, politica bancii pare sa fie aceea de a-si amplasa ATM-urile in locuri unde exista deja paza sau sisteme de securitate. Bancomatul de la poarta CET-ului a fost spart luni dimineata, in jurul orei 3 si jumatate. Patru sau cinci persoane cu cagule pe fata au sarit gardul societatii de termoficare, au fortat usa de acces a cladirii unde se afla paznicul, l-au lovit puternic cu o ranga in cap, l-au imobilizat si au trecut la fapte. Au taiat usa bancomatului cu un flex si au furat banii, dupa care au disparut. Atacul pare o copie la indigo a jafului precedent din decembrie, cand spargatorii au plecat cu 110.000 de lei.
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.