Barack Obama: Razboiul din Irak se termina!

Barack Obama: Razboiul din Irak se termina!

0 281

Presedintele Barack Obama a afirmat sambata ca „razboiul se termina” in Irak, tara „suverana si independenta”, cu trei zile inainte de data fixata pentru finalizarea misiunii armatei americane in acest stat, relateaza AFP.
„Marti, dupa peste sapte ani, Statele Unite vor pune punct misiunii lor de lupta din Irak, indeplinind astfel o etapa importanta in finalizarea razboiului”, a declarat el, in saptamanala sa alocutiune radiodifuzata.
Barack Obama, care petrece sambata ultima sa zi de vacanta la Martha’s Vineyard (Massachusetts, nord-est), va sustine marti seara un discurs televizat pentru a marca aceasta data simbolica, in Biroul Oval de la Casa Alba.
„Cand am candidat pentru acest post, am promis ca voi pune capat acestui razboi. Iar acum, in calitate de presedinte, sunt pe punctul de a o face. Am adus acasa peste 90.000 de soldati din momentul in care am preluat aceasta functie”, a reamintit Obama.
Efectivele militarilor americani in Irak au ajuns, in aceasta saptamana, sub pragul simbolic de 50.000 de soldati. Peste 4.400 de soldati americani si-au pierdut viata in aceasta tara, de la invazia din 2003, potrivit unui bilant AFP realizat pe baza cifrelor oferite de site-ul independent www.icasualties.org.
In conformitate cu promisiunile lui Obama, misiunea americana de lupta se va termina oficial in data de 31 august 2010. Soldatii care vor ramane aici, insarcinati cu „consilierea si sustinerea” armatei irakiene, vor parasi si ei Irakul pana la sfarsitul anului 2011.
„In final, ceea ce este important este ca razboiul se termina. Ca orice tara suverana si libera, Irakul este liber sa-si ia propriile decizii in ceea ce priveste viitorul sau. De aici si pana la sfarsitul anului viitor, toti soldatii nostri vor fi revenit acasa”, a subliniat presedintele american.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.