Baronul Miklós Wesselényi, despre români (1843): Neamurile valahe nu și-au uitat niciodată cu totul strălucita lor origine!
Fiii Transilvaniei vor roși pentru nedreptățile menținute și aplicate o vreme atât de îndelungată asupra acestei populații:
Cu privire la valahii noștri, interesul comun religios al lor și solidaritatea dintre ei constituie centrul de întâlnire care unește și sentimentul lor național. Această unire o fac și mai strânsă suferințele lor comune și soarta lor comună de oprimați.
Nu vreau să rup vălul și așa fluturat de suspinul a sute de mii care acoperă, ascunzând de ochii celor din afara patriei, starea de decădere a acestei categorii de oameni din Transilvania, apăsarea ei cu sarcini ce îi depășesc puterile, trecând dincolo de orice dreptate, și soarta ei nesigură care atârnă de bunul plac.
Cel puțin de n-ar trece multă vreme până când fiii Transilvaniei vor roși doar ca de o rușine a trecutului pentru acele nedreptăți menținute și aplicate o vreme atât de îndelungată. Despre prezent atâta doar că nemulțumirea, neîmpăcarea, acest simțământ care se transformă aproape în revendicare, s-a ridicat la un grad înalt; că simțământul lor, dezvoltat de un destin asemănător, pe lângă atașamentul la propria religie, se concentrează în sentimente naționale, mijlocind dezvoltarea și creșterea acestora. Acest fapt i-a făcut receptivi la tot ce se întâmplă sau se poate întâmpla în provinciile vecine locuite de valahi.
Atâtea motive au lucrat și atâtea s-au săvârșit pentru ca populația noastră valahă să se înstrăineze și să se țină departe de noi. În schimb nu s-a făcut nimic pentru a o maghiariza; nici pentru a o atrage spre noi și a o determina să se alăture intereselor noastre politice.
Mai ales prin școli populare și prin educație populară populația valahă ar fi putut fi și ar fi trebuit maghiarizată. Autoritățile n-au făcut nimic și chiar particular s-a făcut atât de puțin pentru această cauză, încât, ca o picătură într-un ocean, nici nu poate fi luat în seamă.
Doar acum, în ultima vreme, guberniul a provocat autoritățile transilvane să promoveze educația poporului și s-o extindă cu deosebire la valahi, anume în interesul limbii noastre. Deie Cerul ca această măsură foarte înțeleaptă și cu adevărat părintească a guberniului să fie îmbrățișată de toate autoritățile, ca și de particulari cu tot zelul, și cât mai activ; ceea ce – durere – până acum nu s-a prea văzut.
În schimb, episcopul unit Ioan Bob, abia de câțiva ani răposat, a întemeiat fundații ce se ridică până la un milion de florini, destinate unor instituții de educație și învățământ într-un spirit curat valah, în care se înlătură și se exclude cu totul limba maghiară.
Cât privește regimentele grănicerești valahe din Transilvania și, după câte știu, din patria maghiară, în toate școlile s-a introdus limba germană. Dacă acest lucru se făcea pentru limba maghiară și dacă aceia care acum cunosc în mare limba germană ar ști ungurește, cât de mare ar fi apropierea de naționalitatea noastră!
Dar așa, valahii aceia nu se făcură germani și nici că se vor face vreodată, iar spiritul în care au fost educați au avut ca urmare că la ura pe care o nutreau ca valahi față de noi, s-a adăugat și ura nemților împotriva maghiarilor.
În actuala epocă a naționalităților evoluate și pe cale de evoluare, spiritul înalt al sentimentului național a inspirat și neamurile, și națiunile de origine și limbă valahă. Aceste neamuri, care își trag originea și limba, în mare parte, de la marea gintă a Romei, oricât de dejosite și umilite prin apăsare și stârcire de-a lungul veacurilor, nu și-au uitat niciodată cu totul strălucita lor origine.
Iar acum simt cu ardoare că un neam de aproape 7 milioane, care își are o origine a sa, o limbă a sa, ba chiar aceleași datini și fel de a fi, și care locuiește o porțiune de pământ a Europei, ce-i drept politicește împărțită în mai multe părți, dar geograficește unitară, mare ca întindere și înzestrată de natură cu cele mai mari bogății, poate avea viitor și se vede a fi chemat la existență națională […]
Planurile și speranțele lor sunt unirea în viitor, într-o națiune și o țară, a tuturor populațiilor valahe de origine și limbă comună. Ei vor să contopească nu numai cele două Principate, ci pretențiile lor se extind și asupra numeroșilor locuitori ai Bucovinei și Basarabiei, adică asupra înseși acestor provincii, dintre care prima a fost ruptă de Moldova cu 50 de ani înainte, iar a doua numai în anul 1812.
Dar la fel se întind pretențiile lor și asupra Transilvaniei și a părților Ungariei locuite de valahi […]”
Miklós Wesselényi, Szózat a’ magyar és szláv nemzetiség’ ügyében („Un cuvânt despre naționalitatea maghiară și slavă”), Lipcsében, 1843.
SursA: Tiparituriromanesti.wordpress.com Sursa traducerii: Cornelia Bodea, „1848 la români. O istorie în date și mărturii”, vol. I, București, 1982 (pe http://www.dacoromanica.ro) http://www.cunoastelumea.ro/
