Barroso, Merkel, Van Rompuy și Lagarde DENUTATI LA HAGA pentru crime împotriva umanităţii şi sărăcirea Europei!!!
Doi cetățeni germani i-au denunţat la Haga pe liderii europeni Barroso, Merkel, Van Rompuy și Lagarde pentru crime împotriva umanităţii şi sărăcirea Europei!!!
• Liderii UE sunt făcuți responsabili de criza financiară care a îngenuncheat Grecia
• România a fost inclusă în plângerea înaintată la Tribunalul Penal Internațional, din considerente ce țin de distrugerea sistemului sanitar
• Tratatul de Stabilitate Fiscală a fost denunțat ca fiind creat în laboratorul Troikăi (UE, FMI, BCE), instrumentul de subjugare a Europei
Toți liderii Uniunii Europene – în frunte cu , Herman van Rompuy, Angela Merkel, cărora li se adaugă șefa FMI, Christine Lagarde – au fost denunțați la Tribunalul Penal Internațional de la Haga, pentru crime împotriva umanității.
Inițiativa aparține unor cetățeni germani, activiști pentru drepturile omului, care au adresat plângerea direct procurorului-șef al TPI, Fatou Bensouda, cerând ca aceasta să fie judecată în regim de urgență. Pe cât de mici sunt șansele de reușită ale demersului, pe atât de mari sunt, însă, semnele de întrebare pe care acesta le ridică. Inițiativa lui Sarah Luzia Hassel și Volker Reusing datează de la finele anului trecut, însă informația a fost fie ignorată, fie semnalată în treacăt. Reclamanții le impută capilor Uniunii Europene că se fac vinovați de criza financiară și socială din Grecia, întrucât au săvârșit, individual sau împreună, crime împotriva umanității, ca parte a unui atac deliberat care i-a vizat pe cetățenii statului elen.
Instrumentul principal prin care s-a făcut acest lucru, susțin autorii denunțului, este Tratatul de
Stabilitate Fiscală (The Fiscal Compact, The Fiscal Stability Mechanism sau The European Stability Mechanism), prin care s-a modificat Tratatul de Funcționare a UE (cunoscut ca Tratatul de la Roma, din 1958). Cei doi activiști germani, care sunt sprijiniți în acest demers de câțiva ziariști de la Atena, acuză nu doar „crema” UE, ci pe toți șefii de stat și de guverne și miniștrii de Finanțe din Uniune care și-au pus semnătura pe Tratatul de Stabilitate Fiscală.
Supranumit și „Tratatul datoriei eterne” sau „al înrobirii Europei”, Tratatul de Stabilitate Fiscală este punctul de la care au plecat cei doi cetățeni germani în denunțul depus la TPI. Punând la dispoziția procurorilor Tribunalului Penal Internațional un volum impresionant din probe, declarații, documente scrise sau video, denunțătorii îi acuză, în principal, pe președintele Comisiei Europene – Jose Manuel Durao Barroso, președintele Consiliului European – Herman Van Rompuy, cancelarul german – Angela Merkel, ministrul german de Finanțe – Wolfgang Schäuble, dar și pe directoarea Fondului Monetar Internațional – Christine Lagarde, pentru faptul că au încălcat Tratatul de la Roma și toate celelalte tratate ale UE. „Liderii celor mai importante țări europene, în frunte cu Germania, în colaborare cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană, au impus sistematic condiții oneroase societății elene, care contravin legitimității constituționale și internaționale. Prin intermediul unei strategii a terorii și a șantajului împotriva opiniei publice grecești (în care s-au numărat amenințările cu ieșirea țării din UE și din zona Euro), autorii acestei crize umanitare au urmărit substituirea suveranității naționale cu o serie de reguli impuse de conchistadorul economic”, se spune în documentul pus la dispoziția TPI.
Sistemul sanitar din România, distrus
Victime sistemului impus de FMI și Troika (UE, FMI și BCE) au căzut și Spania, Portugalia și România, susține documentul depus la TPI. „România este unul dintre statele care au primit, conform reglementărilor europene EG 332/ 2002, un împrumut de urgență, în condiții extrem de stricte. În România, nu doar scăderea pensiilor cu 15% a fost cerută și implementată de guvern și parlament, ci și modificarea taxelor pentru echipamentele medicale în cazul tratamentului ambulatoriu. (…)
În acest fel, cei mai săraci dintre români au fost privați de dreptul de a beneficia de tratament ambulatoriu. Între 150 și 200 de spitale, dintre cele 435 din România, au fost sau vor fi închise, celelalte fiind transferate către autoritățile locale. Între 9.300 și 10.000 de paturi urmează să fie reduse în aceste spitale”, se stipulează în plângere.
Exterminare, sclavie și privare de libertate
Considerând că drepturile fundamentale ale poporului elen au fost pur și simplu călcate în picioare, semnatarii denunțului cer procurorilor de la Haga să verifice modul în care liderii UE au încălcat Art. 15 (paragraful 1) al Tratatului de la Roma, ținând cont de următoarele realități: prăbușirea PIB-ului Greciei, la -16%, în ultimii doi ani; explozia șomajului la 22%, în martie 2012; răspândirea sărăciei, care a afectat trei milioane de cetățeni greci, rămași fără case și fără alimente; imposibilitatea de a avea acces la serviciile sanitare de bază, din cauza lipsurilor apărute în sistemul medical public; creșterea ratei sinuciderilor, la 36%; creșterea ratei imigrației – 7 din 10 tineri dorind să părăsească țara. Denunțul depus la Curtea de la Haga, în jurisdicția căreia intră crizele umanitare, crimele împotriva umanității și genocidurile, nu este întâmplător. Cei doi activiști arată că, în baza realităților de mai sus, se poate constata că în cazul Greciei, art. 7 al Tratatului de la Roma a fost făcut praf, liderii UE făcându-se vinovați de exterminare, aducere la sclavie, privare de libertate și de alte acțiuni inumane care au provocat suferințe fizice sau traume psihologice.
Strategia FMI
În aceeași măsură se face vinovat și FMI. Documentul celor doi germani arată cum, „prin condițiile de creditare impuse de Fondul Monetar Internațional, este distrusă, intenționat, abilitatea statelor de a furniza, independent, populației, alimente, făcând astfel încât tot mai puține zone să fie disponibile pentru cultivarea hranei și tot mai multe pentru export”.
În plângere se vorbește și despre rolul-cheie pe care l-au jucat, în cazul ingenuncherii Greciei, nume controversate precum Goldman Sachs și Grupul Bilderberg.
Întregul material pus la dispoziția procurorilor a fost extrem de bine documentat și pus la punct astfel încât să se evite orice eroare de procedură. Experții consideră că sunt slabe șanse ca acest denunț să îi găsească vinovați pe liderii UE și FMI.”
Sursa: Ziua
Cine sunt experţii care lansează asemenea ipoteze de respingere? Cei doi denunţători au mare dreptate iar problemele cu care se confruntă mai ales ţările membre UE sunt exact cele pe care le invocă în plângere! Este inadmisibil ca un grup organizat pe sistem mafioto-imperialist să nu răspundă pentru faptele lor având în vedere că au subjugat popoare, au distrus culturi, au suprimat suveranitatea şi independenţa statelor membre, au săracit zeci de milioane de oameni, au zdrobit fără milă viitorul tuturor celor încă vii dar şi al generaţiilor următoare. Chiar trebuie să înghiţim tăcuţi toate atrocităţile? Nu mai avem identitate naţională, dorinţă şi motivaţie de a ne ridica din genunchi? Ce-ar fi ca la denunţul celor doi curajoşi s-ar alătura câteva milioanele de cetăţeni ai Uniunii? Cine poate contesta adevăruri evidente? Victimele crimelor multinaţionale comise de liderii europeni depăşesc cu mult numărul victimelor Holocaustului!
E vremea să ni se facă la toţi DREPTATE!