Basescu a incalcat Constitutia, pe ici, pe colo

Basescu a incalcat Constitutia, pe ici, pe colo

0 241

Inainte de Pasti, presedintele tarii primeste o veste buna de la Curtea Constitutionala. Analizand cererea de suspendare a sefului statului, Curtea a decis ca faptele presedintelui sunt incalcari ale Constitutiei, dar nu atat de grave incat sa duca la suspendarea sa din functie.


Astfel, Curtea Constitutionala a avizat negativ cererea de suspendare a presedintelui si a precizat ca Parlamentul va avea ultimul cuvant in privinta acesteia. Adica, decizia Curtii a avut un rol consultativ, hotaratore in aceasta privinta fiind voturile senatorilor si deputatilor, care se vor intruni dupa publicarea avizului in Monitorul Oficial. Dezbaterea in plenul celor doua Camere va avea loc intre 16 si 18 aprilie.


In cazul in care Parlamentul decide ca seful statului va fi suspendat, incepe interimatul functiei prezidentiale, si potrivit Constitutiei, in termen de 30 de zile se organizeaza referendumul la care cetatenii sunt chemati sa se pronunte in legatura cu demiterea presedintelui.


La aflarea deciziei, purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Valeriu Turcan, a declarat ca procedura de suspendare ramane astfel fara baza constitutionala.


?


Chiar si liberalii sunt de acord cu decizia Curtii. Vicepresedintele PNL Ludovic Orban a declarat ca este de acord cu decizia Curtii Constitutionale, mentionand ca Traian Basescu a incalcat Constitutia, dar nu suficient de grav pentru a fi suspendat din functie.


?


Pe de alta parte, tot joi, Curtea Constitutionala a stabilit ca seful statului nu are drept de veto in privinta numirii unui ministru, ca urmare a luarii in discutie de catre magistrati a plangerii premierului Tariceanu in legatura cu refuzul sefului statului de a-l numi pe Adrian Cioroianu la conducerea Ministerului de Externe. Curtea a constatat ca a existat un conflict de natura constitutionala intre premier si presedinte, dar acesta a fost rezolvat odata cu numirea unui nou cabinet de Tariceanu.


?


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.