Basescu la Budapesta

Basescu la Budapesta

0 214

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, se afla intr-o vizita oficiala, de doua zile, la Budapesta, unde a avut ieri o intrevedere cu omologul sau maghiar T.Solyom.
Cine mi-a citit articolele sau a discutat cu mine stie ca sunt un adversar declarat al lui Traian Basescu. Insa de data aceasta am fost placut surprins de pozitia sa fata de pretinsa autonomie a Tinutului Secuiesc, pozitie exprimata intr-o conferinta de presa care a urmat unei intrevederi cu seful statului maghiar.
La intrebarea adresata presedintelui roman de un jurnalist maghiar, presedintele Romaniei a aratat ca este intr-adevar, macar in unele probleme externe, presedintele tuturor romanilor, declarand:
„Romania este definita ca un stat national unitar si nu cred ca vreun politician roman ar avea o alta abordare decat Constitutia.”
La intrebarea, cam pe cand autonomia, Basescu a raspuns prompt, fara nicio ezitare: „Niciodata!”
Traian Basescu a mai aratat ca Romania nu va accepta conceptul de drepturi colective pentru minoritati, acordand sustinere drepturilor individuale, in acest sens exemplificand prin dreptul de a studia in limba materna, de a-si pastra cultura si de a accede in Parlament.
Totodata presedintele Traian Basescu sustine o autonomie locala, in sens administrativ, insa egala pentru toti si toate judetele tarii.
„Eu consider ca, in mod egal, toti cetatenii Romaniei, indiferent de nationalitate, au nevoie de un grad ridicat de autonomie.”

La randul sau, presedintele Ungariei, T.Solyom, a punctat ca, in ciuda relatiilor dintre cele doua tari, ele pot avea si opinii diferite, cu toate ca nu pune la indoiala ca politica Romaniei fata de minoritati se incadreaza in normele europene. Solyom aminteste in context Finlanda si Spania, unde exista acele drepturi colective. El a mai adaugat ca, impreuna cu guvernul maghiar, nu va renunta la sustinerea autonomiei teritoriale a minoritatii maghiare din Romania, in cadrul limitelor impuse de Constitutia romana.

Auzind cuvintele mesterului Solyom, imi vine in minte Marko Bela, in momentele cand descaleca singur, nu acela cand da calul cu el de pamant. Se gasesc aceleasi vesnice insinuari, strecurate pe langa blande vorbe de confirmare a starii de fapt,insinuari ce se traduc prin alte si alte pretentii. De fapt, Solyom confirma, prin declaratiile sale de sustinere a autonomiei celor trei judete, Covasna, Harghita si Mures, ca sprijinul moral si material al Budapestei exista, fiind pompat de zor in cele trei judete.
Oare in Romania nu mai exista legi pentru expulzari?

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.