Basescu, la Intrunirea Rezistentei Anticomuniste de la Brasov
Presedintele suspendat Traian Basescu a dat curs invitatiei Asociatiei “15 Noiembrie 1987”- Brasov, care organizeaza a V-a Intrunire a Rezistentei Anticomuniste , joi, 17 mai (de Ziua Eroilor), ora 12,00, la Centrul Cultural “Reduta”.
Manifestarea este ocazionata de sarbatorirea catorva evenimente in acest an, denumit Anul Rezistentei Anticomuniste: 20 de ani de la revolta anticomunista din 15 noiembrie 1987 de la Brasov, 30 de ani de la revolta minerilor din Valea Jiului, 30 de ani de la protestul lui Paul Goma si de la Carta 77 etc. Momentul central va fi constituit de Conferinta Internationala „15 Noiembrie”.
La eveniment vor participa si oficialitati straine, printre care mentionam ambasadorii Poloniei, Cehiei si Slovaciei in Romania. Insa, desi a fost invitat, primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu nu si-a confirmat inca prezenta.
Deasemenea, vor fi prezenti luptatorii din rezistenta armata anticomunista, cum sunt Gavrila Rusu, Teofil Mija, Nicolae Purcarea, Zoea Radulescu, presedintele Fundatiei Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista, nascuta in inchisoare, unde si-a petrecut primul an si jumatate din viata, dr Ionel Cana si Vasile Paraschiv, fondatori ai SLOMR, numerosi detinuti politic, dintre care Nicolae Ionita, Traian Popescu, Radu Ciuceanu si Aristide Ionescu, istoricii Dinu Giurescu, Ionut Dogaru, Lavinia Betea si Ilarion Tiu, dr Florin Matrescu, autorul unei lucrari despre holocaustul rosu, reprezentanti ai Asociatiei Civic Media, ai Societatii Timisoara, ai Asociatiei Pro Basarabia si Bucovina si ai Asociatiei Pro Democratia.
?
?Maria Calugaru