Bataie de joc parlamentara
Nesimtirea inacceptabila a Parlamentului Romaniei iese din ce in ce mai mult la iveala, cu posibilitate limitata de a fi contracarata.
Astfel, parlamentarii si-au votat, in unanimitate si pe blat, o lege care ii favorizeaza si dupa „moarte parlamentara”. Legea a fost pritocita in mare taina inca in 2006, deci la jumatatea mandatului actual, iesind la ivela din cazanul de fiert legi strambe abia acum, la doi pasi de alegeri.
Domnii parlamentari s-au gandit la varianta ca unii dintre ei, mai ales avand in vedere votul uninominal, nu vor mai pupa sala tuturor posibilitatilor de castigat bani dormind sau chiulind in diferite moduri, si si-au votat o lege pentru „dupa”.
Iata ce vor incasa viitorii fosti parlamentari, trei luni dupa iesirea din parlament, in calitate de someri: 13.800 lei din start, la care se adauga sase calatorii la clasa 1 cu avionul, trenul sau vaporul, sau 30 de zile calatorie cu masina personala, cu decontarea a 9,5 litri/suta de kilometri.
Asta cica este pentru drumuri in interesul lichidarilor. Ce naiba sa lichideze? Gheata activitatii, ca sa curga in alta hazna?
Cica motivul aparitiei si votarii legii ar fi fost acela ca parlamentarii nu beneficiaza de ajutor de somaj. Somaj pentru ce munca anterioara prestata? Nu vad si nu inteleg de ce un parlamentar ar fi angajat cu carte de munca si contract. Oare exista asa ceva in Parlament? Probabil, ca s-or fi acoperit nesimtitii cu hartiile legilor!
Doamne, cu ce obraz mai pot circula asemenea exemplare printre vecini si cunoscutii de pe strada? Si ce e aia, ajutor de somaj de parlamentar? Astia s-au dus in parlament fara sa-si lase functiile detinute inainte si la care se intorc mai grasi decat au plecat fara sa plece practic. Exemple sunt destule, mai ales cand ii auzi depanandu-si confidente de pe drumul vietii, mai ales pe cei infatuati si pe care ii ia limba inaintea gandirii.
Iar in acest timp sunt gramezi de oameni care nu stiu cum sa puna mai frumos feliile de paine goala si solnita pe masa copiilor, ca nu are altceva.
Si atunci nu trebuie strigat in cor, poate chiar pe 30 noiembrie: „rusine, nesimtitilor!”?
Dan Bota