Blocarea nejustificata construcției reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă! România, în pericol de nu putea repara nici reactoarele funcționale…
Într-un excelent articol publicat pe blogul personal, jurnalistul Radu Tudor afirmă că „România ratează șansa uriașa de a deveni actor strategic în energie”. Realizatorul Antena 3 face această afirmație din cauza faptului că „de peste 20 de ani, România nu este capabilă să pună în funcțiune cele două reactoare nefuncționale din cele patru construite la Cernavodă”.
Dacă ar fi avut toate cele patru reactoare în funcțiune, scrie jurnalistul, România ar fi realizat câteva obiective strategice, în primul rând „Independența energetică totală, prin sistarea importurilor de gaz din Rusia”.
Noul ministrul Energiei a atenționat și asupra unei alte probleme, și anume „retubarea reactoarelor 1 și 2, pentru care noi încă nu suntem pregătiți să o facem”. O altă problemă este conducerea Nuclearelectrica, de care același ministru e nemulțumit. După anunțata schimbare a directoarei Daniela Lulache, persoană numită de multi ani din grupul lui Călin Tăriceanu, ministerul spera să realizeze o negociere și o lucrare rapidă cu „China General Nuclear Power Corporation” (CGN).
„Construcția reactoarelor nucleare 3 și 4 la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă, operată de Nuclearelectrica, este proiect de investiții prioritar pentru România, aflându-se în Programul de Guvernare actual”, declară ministrul Energiei.Dar, deși contractul cu chinezii a fost semnat la finele lui 2015, deși în 2016 Ministerul Energiei anunșa că a investit „peste 1 miliard de euro în infrastructura și necesarul tehnologic dedicat reactoarelor 3 și 4 de la CNE Cernavodă”, realizarea proiectului întârzie. Ministerul a avertizat că „fără punerea în practică a acestui proiect cheltuielile deja efectuate vor deveni pierderi certe pentru bugetul de stat”. De menționat că Ministerul Energiei își asumă răspunderea că proiectul în cauză corespunde cerințelor sistemului electroenergetic național.
„Un comunicat al demolatorului Fond Proprietatea la sfarsitul anului trecut spunea că proiectul privind construcția reactoarelor 3 și 4 este… nefezabil și ar putea crea mari prejudicii acționarilor Nuclearelectrica în cazul în care este continuat, având în vedere situația actuală a pieței energiei electrice, precum și prognozele pe termen lung”.(sic!)Stupefiant, nu?
Să vedem însă cine sunt decidenții Fondului Proprietatea, ajunsi „miraculos” cel mai important acționar al Nuclearelectrica,.
– Acţionari instituţionali străini — 21,86%
– The Bank of New York Mellon (Banca Depozitar pentru Certificate de Depozit Globale) — 34,74%(!!)
– Persoane fizice române…(necunocute!) —17,41%
– Acţionari instituţionali români — 14,49%
– Fondul Proprietatea — 8,30% (doar atat!)
– Persoane fizice nerezidente — 3,14%(!!)
– Ministerul Finanţelor Publice — 0,06%
Administratorul Fondului sunt americanii de la Franklin Templeton Investments, firmă din California, ajunsi miraculos la oala cu smantana!
Conform Actului Constitutiv al Fondului, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor numeşte cinci membri în Comitetul Reprezentanţilor. Tot unul si unul,care l-au deturnat de la scopul generos al infiintarii sale!Aceștia sunt: Sorin — Mihai Mîndruţescu (preşedinte), iar membrii sunt Julian Healy, Piotr Rymaszewski, Steven van Groningen — vă aduceți aminte de el, susținător al manifestațiilor antiguvernamentale. Si l-am lăsat la urmă pe mare Maestru al combinatiilor, cel mai interesant membru — Mark H. Gitenstein,Adica fostul ambasador al SUA în România (între 2009 și 2012)care s-a amestecat grosolan in probremele tarii.Un fel de Ostap Bender al Romaniei ce s-a „batut” sa ajunga ambasador la Bucuresti ,tocmai pentru a se implica in aceasta adevarata Closca cu pui d Aur, constituit exclusiv pe investitii de stat”
Cu alte cuvinte, Fondul Proprietatea a ajuns treptat în majoritate al străinilor, este administrat de „niste” americani, iar printre reprezentanți ‘strălucește” ca un ciob spart, chiar fostul ambasador Mark Gitenstein, cel care l-a salvat pe Basescu de votul romanilor care deja il Indepartasera prin vot! Afacerile insa sunt altele… Vom reveni!
Ca o concluzie la analiza lui Radu Tudor, faptul că „România ratează șansa uriașa de a deveni actor strategic în energie” se datorează, după datele furnizate chiar de analiza sa, dar și după date oficiale, blocării proiectului cu chinezii . Iar cei care care blochează sunt decidenții Fondului Proprietatea. Dar, avand in vedere „partenerul strategic”, probabil că este un „blocaj strategic”… (D.Dragos}