BM: Lumea va trece prin cea mai severa recesiune

BM: Lumea va trece prin cea mai severa recesiune

0 235

Economia globala se va confrunta cu cea mai severa recesiune si cea mai puternica franare a comertului din ultimii 80 de ani, cu riscuri mari in special in Europa Centrala si de Est, a declarat presedintele Bancii Mondiale (BM), Robert Zoellick, pentru cotidianul Daily Mail.
„Eu cred ca avansul va cobori, probabil, cu 1, pana la 2%. Nu am vazut astfel de cifre din cel de-al Doilea Razboi Mondial, adica din anii ’30. Deci, traversam vremuri tulburi”, a afirmat oficialul pentru editia de joi a publicatiei britanice.
Statele din Europa Centrala si de Est sunt vulnerabile in mod special, a adaugat el, solicitand totodata tarilor dezvoltate sa faca mai multe eforturi pentru umplerea golurilor de finantare lasate de „un exod al capitalului” de pe pietele emergente.
„Statele dezvoltate isi concentreaza, firesc, programele de stimulare pe salvarea bancilor autohtone. Insa, daca ar putea aloca 0,7% din pachetele lor de masuri catre cei care au cea mai mare nevoie, ar sprijini tarile in curs de dezvoltare”, a aratat Zoellick.
Zoellick a identificat, printre cele mai severe probleme din regiune, creditele ipotecare si alte active in moneda straina, a caror contravaloare in valuta locala a urcat puternic.
„Europa Centrala si de Est este expusa in mod special, deoarece aceste state au facut eforturi in ultimele doua decenii pentru a se integra accelerat in fluxurile comerciale, de investitii si de capital. De asemenea, exista problema activelor denominate in valuta straina, fie ea euro sau francul elvetian”, a aratat presedintele BM.
Zoellick considera ca liderii G20, care se vor reuni pe 2 aprilie la Londra, ar trebui sa se concentreze pe rezolvarea problemelor din sistemul bancar, in loc de stimulente fiscale pentru sustinerea cererii.
Oficialul a mai declarat ca criza financiara a majorat puternic cererea pentru finantarile puse la dispozitie de BM.
„Anul trecut am acordat circa 3,5 miliarde de dolari, anul acesta vom finanta 35-36 miliarde de dolari”, a afirmat el.
Astfel, Banca Mondiala incearca sa obtina fonduri prin institutia de investitii pentru sectorul privat din cadrul grupului, International Finance Corporation (IFC).
„Am putea derula investitii de 30 miliarde de dolari prin IFC in urmatorii trei ani”, a spus Zoellick.
Directorul executiv al Fondului Monetar International (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a avertizat, miercuri, ca lumea va fi cuprinsa de o „Mare Recesiune”, iar prognoza de stagnare a economiei globale in 2009, anuntata anterior, este prea optimista.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.