BNR: Restantele populatiei la credite in crestere

BNR: Restantele populatiei la credite in crestere

0 276

Creditele populatiei afectate de restante si-au majorat ponderea, in primele noua luni, cu aproape 2 puncte procentuale, de la 6,38% la 8,28% din soldul creditelor acordate pe acest segment, aratand o tendinta ingrijoratoare, a declarat, vineri, directorul Directiei Supraveghere din BNR.
„Exista banci unde indicatorul este de doua ori mai mare decat media pe sistem, dar sunt institutii cu pondere mica. Au fost cazuri cand restantele veneau dintr-un singur produs, ceea ce arata un management al riscului extrem de defectuos”, a spus Cinteza la seminarul EU-Cofile organizat de Alpha Bank, Banca Nationala a Romaniei (BNR) si Asociatia Romana a Bancilor.
Statistica BNR reflecta creditele cu valoare de peste 20.000 de lei, si cu intarzieri la plata mai mari de o zi, iar soldul principalului de plata al acestor imprumuturi insumeaza 6 miliarde de lei, in timp ce restantele se ridica la 215 milioane lei.
Potrivit estimarilor BNR, restantele mai mari de 90 de zile s-ar putea plasa la 181 de milioane lei, nivel care in opinia lui Cinteza incepe sa fie ingrijorator.
Directorul BNR a mai aratat ca, in cazul deteriorarii indicatorilor, banca centrala are la dispozitie mai multe mecanisme de a tine bancile in cerintele de prudentialitate.
Astfel, BNR a limitat uneori cresterea creditarii la unele institutii de credit la 1% pe luna, a suspendat temporar creditarea peersoanelor fizice, a cerut provizioane suplimentare, sau a modificat normele de provizionare si normele de clasificare a creditelor.
„Foarte frecvent sunt solicitari de majorare a capitalului. Nu tot ce vedeti anuntat de actionari sunt decizii din propria initiativa. Anul acesta, au fost doua solicitari verbale si bancile respective au majorat capitalul”, a spus Cinteza.
El a mai afirmat ca bancile mama din strainatate au reactionat foarte rapid atunci cand, prin autoritatea de supraveghere din tara respectiva, BNR a solicitat transfer de lichiditate spre Romania.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.