Boboteaza la Curtea Domneasca din Iasi, acum 300 de ani
In suita sarbatorilor de iarna, ziua de 6 ianuarie, cand crestinii sarbatoresc Botezul Sfant, a fost dintotdeauna la mare cinste.
In ziua dinainte, adica 5 ianuarie – cum aflam din “Condica de ceremonii”, redactata in 1762 de logofatul Gheorgachi – toti egumenii manastirilor din tara, moldoveni sau greci, veneau la Curtea domneasca din Iasi si se Inchinau cu plocoane Domnului tarii.
Aduceau in dar blanuri alese, de vulpi si jderi, pesti de munte (pastravi, lostrite), proaspeti sau afumati cu mestesug, in cetina de brad, la harzob (cosulet), branza de oi, smantana de bivolita, precum si altele asemenea, pe care logofatul al treilea (treti-logofat) le insemna intr-un izvod anume. Domnul Ie primea cu cinste, intrebandu-i despre traiul lor de la sfintele manastiri.
Dupa aceea mergeau cu totii in paraclisul Curtii, unde toate cele arhieresti erau indeplinite, in aceasta zi, nu de mitropolit, ci de episcopul de Roman, al doilea In ierarhia bisericii moldovenesti (Magazin istoric, nr. 9/2002). Acesta savarsea liturghia si osfestania cea mare (sfintirea apei).
Ortodocsi si catolici Impreuna
O alta ceremonie religioasa avea loc nu In biserica, ci In Sala tronului (Spatarie), fiind condusa tot de logofatul al treilea. Dupa marturia prelatului catolic Marco Bandini, prezent In Moldova din 1644 pana In 1650, reprezentantii cinului clerical urau domnului, prin cantari, „o carmuire fericita, ani fericiti si un mers norocos al lucrurilor”.
In timp ce psaltii intonau troparul (cantare bisericeasca de lauda) si condacul (cantare scurta In cinstea unui sfant) zilei, preotii Curtii domnesti (cel al Bisericii „de pe Poarta” si cel „de la Doamna”) aduceau crucea cu care slujisera liturghia si pe care domnul o saruta, Insa numai din mana mitropolitului, care il aghesmuia. In acel moment se slobozeau trei tunuri si Incepea sa cante meterhaneaua (muzica militara). Apoi beizadelele (fiii domnului), arhiereii si marii dregatori sarutau crucea si primeau aghiasma, In ordinea rangurilor lor. Dupa aceea se asezau cu totii pentru ascultarea oratiei pe care diaconul Curtii o rostea In numele preotilor Curtii domnesti.
„Teremonia” se relua de mai multe ori, fiind introdusi pe rand, de catre logofatul al treilea, egumenii greci (de la manastirile Inchinate la Locurile Sfinte), apoi egumenii manastirilor „de tara” si, In cele din urma, protopopul, Insotit de preotii de parohie din Iasi, „fiestecare avand cate un om ales ce spunea oratiile, dupa ce se saruta crucea lor”. Domnul asista stand In picioare, In fata tronului, cu capul descoperit, primind astfel binecuvantarile, aghiazma si sarutul crucii lor.
Urmau apoi, fapt demn de remarcat, preotii catolici din Iasi (pater prefectus), ce sarbatoreau la 6 ianuarie Ziua Regilor, dupa calendarul bisericii lor (Bandini). Mitropolitul dadea crucea lor domnului, spre a fi sarutata, dupa care acestia urau, In limba latina, domnului si Intregii boierimi, „un an nou cu noroc!”. Apoi Isi primeau si ei bacsisurile de la Vistierie, ca si cei dinaintea lor.
Iesirea „la Iordan”
In ziua Sfantului Botez, domnul iesea de dimineata, la Biserica cea Mare (Sf. Neculai Domnesc), la slujba utreniei, urmandu-se aceeasi randuiala a facliilor de ceara, ca si la Craciun.
„Numai atata obiceiu se mai adauge ca se fac doua faclii mari de la Vistierie, Impodobite cu panza si matasuri, In chipul facliilor celor de Botez.” Aceste lumanari Incadrau pe domn In drum spre biserica, fiind purtate de doi curteni, Imbracati In dulami de tafta. In timpul slujbei, o faclie era tinuta Inaintea icoanei Precistei, iar cealalta Inaintea icoanei lui Hristos. Ca de obicei la hramurile Imparatesti, se facea si „polieleu” cu cherdosie, adica se Imparteau lumanari aprinse egumenilor si calugarilor de fata, In timpul cantarii psalmilor. Ceremonia facliilor, ce dadea un fast bizantin Intregii adunari, fusese preluata, de fapt, de crestinism din cultul Imparatilor romani, din perioada „pagana”.
Dupa doxologie (cantarea de lauda si preamarire a Sfintei Treimi), Indata mitropolitul si domnul, cu toata curtea, In fruntea alaiului mergand cei doi cu facliile Inainte, ieseau „la Iordan”. Slujba sfintirii apelor se facea sub cerul liber, pe malul unui rau din apropierea Curtii (Bahlui), sau In piata din fata Portii Domnesti, unde se tineau uneori si judecatile. In iernile foarte geroase osfestania se facea chiar „In meidanul curtii dinlauntru”, pentru ca doamna si jupanesele sa poata asista, chiar si din spatele ferestrelor.
Se scoteau pe malul raului icoanele facatoare de minuni din bisericile Iasilor, cu deosebire cea a Precistei de la manastirea Golia (ce fusese adusa de Ecaterina Cercheza, doamna lui Vasile Lupu) si cea de la biserica Sfanta Vineri, precum si alte icoane si prapuri ale bisericilor, sau chiar moastele unor sfinti. Obiceiul este amintit si de Marco Bandini.
Domnul, iesind de sub cort („saivant”), se aseza In picioare, In dreptul tronului sau. Doamna sosea la Iordan pasind In urma vornicului ei, ce era Imbracat In feregea de postav si tinea toiagul slujbei sale In mana. Se oprea si ea In picioare, In fata tronului ce o astepta, iar In jurul sau se randuiau domnitele, jupanesele si fetele de casa. Dregatorii tarii, Imbracati In caftane noi, ocupau locurile bine stabilite, dupa eticheta, asistand la slujba In picioare si cu capetele descoperite. Erau prezenti curteni, osteni si gloata destul de numeroasa.
Mitropolitul, Imbracat In toate vesmintele, cu mitra pe cap si paterita (carja) In mana, dupa ce tamaia pe cei de fata, savarsea toata slujba Iordanului, citind Evanghelia „cu glas mare”. Binecuvantarea apei se facea Intr-un vas mare de argint, asezat pe o masa, precum si In doua cazi mari, Inconjurate de sfesnice cu picior Inalt, pe care se aflau lumanari aprinse.
Dupa ce domnul saruta crucea din mana mitropolitului, Isi atingea fruntea de firul de busuioc muiat In aceasta aghiazma proaspat sfintita. Atunci se declansau trei salve de tun, si se facea sanlic (zarva) cu tobe si trambite, de catre meterhaneaua domneasca. Apoi domnul saruta icoana Precistei si moastele ce erau de fata. Doamna, beizadelele, arhiereii si dregatorii, Intr-o ierarhie stricta, Ii urmau exemplul, sarutand crucea, icoanele si fiind stropiti cu aghiazma.
Parada cailor domnesti
Urmand o straveche traditie locala, dar influentata din plin si de ceremoniile otomane, In aceasta zi se scoteau caii din grajdurile Curtii spre a fi stropiti si ei cu apa sfintita. Domnul si dregatorii, asezati acum pe jilturi, priveau cum, In ritmurile tobelor, timbalelor si ale trambitelor era trecuta In revista aceasta superba podoaba: herghelia domneasca.
Erau adusi mai Intai telegarii (caii trasurilor domnesti). Urmau mai apoi povodnicii, cai pur-sange arab, bogat Inseuati, primiti In dar de la sultan cu ocazia Investiturii domnului, precum si cele doua tuiuri (un fel de steaguri din cozi de cal).
In final, defilau armasarii grajdurilor domnesti, incalecati, ca si povodnicii, de tineri boieri, dupa care era adus „calul cel Imparatesc care se numeste tabla-basa”. Acesta era calul de Investitura a domnului, Impodobit cu aur si pietre scumpe. El era Incalecat In cadrul ceremoniei de catre marele comis, seful grajdurilor domnesti si conducator al cavaleriei moldovenesti.
De la Croix, secretarul ambasadorului francez la Poarta, prezent In Moldova In 1672 si 1676, arata ca ceremonia Iordanului se Incheia cu botezul copiilor orfani, carora domnul le da vesminte si bani, dupa care se retragea.
La Curte urma o alta liturghie savarsita In biserica de catre Insusi mitropolitul tarii, cu arhiereii si cu cati egumeni de tara randuieste acesta. Doamna Insa, mergea sa asculte liturghia la biserica sa (un paraclis amenajat chiar In „casele despre Doamna”), Impreuna cu toate jupanesele. Dupa slujba, domnul, Insotit de curtea masculina, intra In Sala tronului, unde urma aceeasi traditie ca si la Craciun, dupa eticheta tarigradeana, cu vutca (un fel de lichior; Magazin istoric, nr. 10/1998), cofeturi si cafea, iar daca nu era pregatit vreun mare ospat, boierii se Imprastiau fara mare zabava pe la casele lor.
A doua zi dupa Boboteaza veneau, tot la Spatarie, dascalii Impreuna cu cei mai vrednici ucenici ai lor si mai pricopsiti la carte, Invataceii rostind engomiile (ovatiile) catre domn, dupa care primeau un mic bacsis.
A treia zi iarasi, dupa vechiul obicei, facea domnul divan „egumenilor de la Munte”. In aceeasi zi se dadea si o masa calugarilor si se poruncea de catre domn, catre logofatul al treilea, sa ispraveasca treburile lor si sa le Inmaneze „pecetluirile cele de sare” (veniturile de la ocnele de sare) si sa Ii slobozeasca apoi a merge fiecare catre manastirile lor.
