Borseta cu 6000 de euro – inapoiata pagubitului de catre un sofer
Romania este cu siguranta tara contrastelor. Daca stirile cu jafuri, talharii, spargeri de banci sau delapidari sunt tot mai dese, din cand in cand, mai aflam cate o stire care are darul de a ne reda speranta intr-o o viata mai buna, intr-o Romanie mai buna.
In acest week-end, stirea conform careia un roman i-a inapoiat unui alt roman o borseta cu suma de 6 000 de euro a strabatut tara in lung si-n lat. Mai important pentru noi este faptul ca cel care a facut acest gest incredibil, in aceste vremuri tulburi, este un brasovean. Concret, un sofer de TIR s-a prezentat la Politia Brasov anuntand ca, in urma cu cateva zile, a gasit intr-o benzinarie din Ungaria o borseta cu suma de 6.000 de euro, specificand ca acesta apartinea unor romani.
Firul intamplarii ar fi urmatorul: soferul, Florea Iorga, se afla marti, in jurul orei 16.00, in barul unei benzinari din Ungaria, alaturi de o masa unde se aflau trei romani. „Credeam ca si ei sunt soferi de TIR pentru ca i-am auzit vorbind despre ceva probleme tehnice la masina. Cand au plecat, am vazut ca unul dintre ei a uitat o borseta pe scaun. La cateva secunde, o femeie a luat borseta si a dat-o casierului de la restaurant.
Eu am mers la el si i-am spus ca cei care au uitat-o sunt niste colegi de-ai mei romani. Mi-a dat borseta si am incercat sa gasesc imediat pagubasul, dar acesta deja plecase din benzinarie. Cand am urcat la mine in camion si am vazut ce e in borseta, am inlemnit”, a povestit soferul ziaristilor brasoveni, citat de Gardianul.
Dupa cateva cercetari, politistii au inapoiat borseta cu suma de bani proprietarului de drept, Tamas Nicorici. Tot ce-a mai putut acesta sa declare a fost: ”O sa-i fiu vesnic recunoscator acestui om de omenie. Nu am cuvinte sa-i multumesc, oameni ca el sunt foarte rari.”