Brașoveanul Rareș Ion, medalie de bronz la Campionatul Mondial Universitar la tir!

Brașoveanul Rareș Ion, medalie de bronz la Campionatul Mondial Universitar la tir!

0 502

În localitatea poloneză Bydgoszcz, s-au desfăşurat Campionatele Mondiale Universitare de Tir , unde  Clubul Sportiv Universitar Braşov a fost reprezentat de către multiplul campion Ion Ştefan Rareş, însoţit de antrenoarea sa, Cristina Bălan. Ion Ştefan Rareş a obţinut, alături de alţi doi colegi din Iaşi, locul III la echipe, în proba de „Pistol Liber 60 de focuri” și locul VI la proba de „Pistol aer comprimat 60 de focuri”. La proba de glonţ, braşoveanul a reuşit să treacă de faza eliminărilor şi să ia startul şi în calificări unde, după primele patru decade, se afla încă în cursa pentru accederea în finală. „Rezultatele cifrice au fost conforme perioadei de pregătire în care ne aflăm, perioada care are finalizare în luna martie 2017, timp în care avem ca obiectiv calificarea în vederea participării la Campionatele Europene de aer comprimat, care se vor desfăşura la Maribor/Slovenia”, a spus Gabriel Calancea, președintele CSU Braşov.

Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.