Brasoveni, mai multe atentie cand cumparati rosii!
Rosiile cu „mot” sunt vedeta pietelor romanesti in fiecare primavara. Un inginer de la Statiunea de Cercetare si Dezvoltare pentru Legumicultura din Buzau spune ca multe dintre aceste rosii, atunci cand sunt comercializate in afara sezonului, „au fost tratate cu stimulenti de fecundare, de polenizare si de maturare a fructelor… Aparitia acestui mucron (mot) pronuntat este cauzata de stimulenti chimici”, potrivit unui articol publicat de AgroIntel.ro.
Pretul rosiilor a variat week-end-ul trecut intre 7 si 10 lei in marile piete agro-alimentare bucurestene. Dar ce calitate au aceste rosii timpurii?
AgroIntel scrie ca cei mai multi dintre vanzatori le prezinta drept rosii din soiul bulgaresc Prekos, un soi care prezinta, intr-adevar, un mot proeminent. Dar inginerul Costel Vanatoru de la Statiunea de Cercetare Buzau, prezentat de AgroIntel drept un expert recunoscut in cultura de rosii, atentioneaza asupra faptului ca multe dintre rosiile de pe piata sunt tratate chimic pentru coacerea accelerata.
„Prekos este singurul hibrid care se vinde in Romania si are usor aceasta caracteristica de mucron, dar nu pronuntata, ce este dat de o gena care transmite aceasta caracteristica. Sunt putine creatii comerciale care au genetic aceasta caracteristica. In rest, aceasta caracteristica este declansata de simulentii pentru fecundare, pentru polenizare. Acest soi sub masca caruia se ascund comerciantii, manifesta foarte putin vizibil acest asa numit mot, care este prezent la foarte putine fructe ce apartin soiului Prekos. Nu vorbim de un soi uniform care sa aiba o caracteristica expresiva si uniforma cu acest mucron. Vedem pe taraba aceste asa-zise rosii Prekos, dar care au un mucron foarte pronuntat si toate fructele de pe taraba par ca scoase la tipar. Sunt semne ca aceste tomate au fost tratate cu stimulenti de fecundare, de polenizare si de maturare a fructelor. Sunt mai multe tipuri de stimulenti, de regula cei pentru polenizare care favorizeaza o formare mai rapida a fructelor si stimulentii pentru maturare, care permit o coacere mai rapida. Aparitia acestui mucron pronuntat este cauzata de stimulenti chimici”, a declarat Costel Vanatoru pentru AgroIntel.ro.
Recomandari in ce priveste verificarea rosiilor
Inginerul Costel Vanatoru, arata si cum poate fi verificata de catre clienti o rosie: „Mai sunt cateva indicii care ne pot spune daca acele tomate au fost fortate artificial sa creasca si sa se coaca. Aici intra faptul ca un mucron foarte pronuntat ar putea sa dea de gandit ca s-a umblat chimic la el. Apoi, daca taiem fructul in sectiune si vedem ca fructul nu are seminte, iar in lojele seminale gasim un tesut gelatinos de culoare verde si urme de seminte neevoluate este dovada ca avem un hibrid si ca acolo este posibil sa se fi intervenit chimic cu stimulenti, pentru ca fructul nu a avut timp sa-si formeze samanta si a fost grabit sa se matureze.
Atunci cand sectionam fructul si gasim in pulpa exterioara a rosiei un cerc lemnos, albicios este semnul unei maturari fortate care a dus la crearea unui tesut celulozic in pulpa lui. Cepul, de la baza ramane lemnos si verde, puternic pronuntat in fruct asta fiind un alt indiciu al faptului ca tomata a fost fortata sa se coaca”.