Brașovul Capitală europeană a Culturii – un rateu inca neasumat!
Discret, asa cum a fost promovat ca proiect, fara comentari, fara analize, si mai ales fara asumare s-a consumat si stirea cu iesirea din cursa a Brașovului din cea mai importanta competitie national-europeana a acestui inceput de mileniu. Este cunoscut faptul ca Brașovul a pierdut acesta desemnare, cea de Capitală europeană a Culturii, si cea de oraş gazdă al Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru Tineret din 2020. Desigur acestea sunt cele mai recente pierderi din nenumaratele care insotesc aceste peste doua deceni si jumatate ce au trecut de la Revolutia din ’89.
Unul din consilierii municipali, PSD-istul Răzvan Popa, fost viceprimar, incearca intr-un comunicat de presă, o analiză a modului în care Brașovul a ratat aceste două importante „batalii”. Vom publica in integralitate aceasta analiza din care se poate vedea calitatile ziaristului Razvan Popa (fost purtator de „vorbe” al PSD Brasov) cat si buna cunoastere a ce este prin administratia brasoveana.
”Nu știu ce a cântărit mai greu în pierderea titlului de capitală culturală europeană pentru Brașov: faptul că avem lideri locali cercetați în mari procese legate de corupție, fapt ce împlică pînă la urmă reticența din partea organismelor internaționale, ori faptul că am dat deoparte adevărata cultură și oamenii de valoare ai orașului? Am însă certitudinea că atâta vreme cât vom continua să acceptăm lucruri făcute în pripă, de fațadă și fără participarea specialiștilor ne vom lovi de asemenea rezultate.
Baia-Mare, ca și Clujul, Timișoara sau Bucureştiul, doar s-au pregătit mai bine. Au făcut-o serios, cu profesionalism, și mai ales, din timp.
Demersul celor care au încercat să încropească o prezentare a Brașovului, cât mai onorabilă, este lăudabil, însă din păcate lipsa profesionalismului și-a spus cuvântul, la fel și în cazul JOT 2020 când ne-am zgârcit și am refuzat ajutorul celor care întocmiseră dosarul câstigator pentru Innsbruck.
Poate am o percepție greșită asupra culturii, dar vizionând cele aproximativ 12 minute de prezentare a candidaturii Brașovului am avut impresia că participăm la o competiție pe temă sportivă, un filmulet picurat cu câteva mesaje legate de cultură (fără ilustrația aferentă necesară), frânturi de cultură urbană și o mână de oameni ce apăreau repetitiv în clip. Cum spuneam, din punct de vedere al unei prezentări culturale m-aș fi așteptat să văd imagini cu Teatrul, Filarmonica, Opera, din spectacolele artiștilor de acolo, să arătăm că avem aceste instituții, și în plus teatre private, ansambluri folclorice etc.
Nu am regăsit o imagine de la parada Junilor, element distinctiv al orașului, sau un mesaj din partea reprezentanților celor șapte cete purtând, firește, costumele junilor, nu am văzut oameni purtând straiele tradiționale românești, nu am văzut multiculturalitate, obiceiuri, artizani, totul până la grava lipsă din patrimoniul municipiului a unui muzeu propriu, deși am avea cu ce sa ne mândrim, s.a.m.d.
În schimb am avut câteva cadre obținute cu o dronă, în urmă cu o saptamână, de la aprinderea luminilor de sarbatori, munte și câteva panorame. Dar restul?
Nefiresc a fost și faptul că cei direct responsabili de dosar au lansat spre analiza brasovenilor o serie de idei, cerându-le votul, pentru ca apoi să fie anunțată candidatura Brașovului pe o cu totul altă temă decât ce se menționase în lista respectivă. Ar mai fi și alte lucruri de spus privind modul de organizare al celor direct implicați, însă mă opresc aici. Singurul câștig este întocmirea unei strategii culturale a Brașovului. Depinde cum va fi pusă în practică și cât de eficient.
Cred, totuși, că se impune un alt mod de lucru în ceea ce privește Agenția Metropolitană și de Dezvoltare Durabilă Brașov. Solicit public executivului primariei și conducerii agenției ca de acum înainte deciziile să fie luate transparent, să existe consultare, implicit cu consilierii locali, să stim și să fim informați despre cum și pe ce anume sunt cheltuite fondurile gestionate de agenție.
Dacă ne dorim un oraș cosmopolit nu putem să continuăm cu lipsa de asumare a greșelilor și lipsurilor, nu putem să ne mințim în continuare în legatură cu lipsa de viziune. Amăgirea cu autosuficiența nu va duce nicăieri. Frumos nu e de ajuns, trebuie să țintim mai sus și să dăm plus valoare Brașovului!”, scrie Răzvan Popa.