Brașovul urmează să devină centrul sportiv european al sportului pentru tineret

Brașovul urmează să devină centrul sportiv european al sportului pentru tineret

0 23

Momentul festiv al preluării drapelului olimpic al Olimpiadei pentru tineretul european a decurs în prezența primarului Brașovului , George Scripcaru, acesta făcând parte din delegația română care a preluat efectiv  simbolul acestei olimpiade tocmai din Georgia.
Înfăptuirea de o importanță istorică pentru Brașov, dar și pentru România, i se datorează în cea mai mare măsură primarului Brașovului, un gospodar greu încercat în cursul nenumăratelor sale mandate de primar, ai cărui detractori încearcă acum prin reproșarea greșelilor trecutului său să întunece prezentul eficienței sale administrative de netăgăduit, colportând critici stupide și redundante privind politica sa în domeniul sportului brașovean.
Evenimentul sportiv de importanță europeană de peste doi ani va aduce Brașovul în atenția Europei și va constitui o nouă și însemnată platformă de mediatizare a frumuseților și a maiestuozității vestigiilor sale istorice în toată lumea. Aspect esențial pentru promovarea turismului în Brașov, după cum a subliniat cu acuratețe de necontrazis însuși primarul municipiului. 

Brașovul se pregătește pentru cel mai mare eveniment sportiv pentru tineret din Europa!
Astăzi, la Bakuriani, Georgia, am preluat drapelul oficial al Festivalului Olimpic al Tineretului European. Peste doi ani, va fi rândul nostru să organizăm această competiție și să arătăm că Brașovul este pregătit.
Aici, m-am întâlnit și cu doi sportivi de la Corona Brașov, care au reprezentat România cu mândrie. Tinerii noștri sunt gata de performanță, iar noi trebuie să fim gata să le oferim cele mai bune condiții.
Urmează multă muncă, dar va fi o oportunitate mare pentru Brașov!”
a postat entuziasmant primarul George Scripcaru pe Facebook.

Dan Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.