Brasovul va fi capitala internationala a magnoliilor
Autoritatile locale, sprijinite de firme locale, planteaza de zor arbusti in diverse zone ale orasului. Miercuri a fost randul Caminului pentru persoane varstnice din Noua, caruia Agentia Metropolitana i-a donat 15 magnolii si vrea sa extinda proiectul in toate localitatile din zona Metropolitana. Batranii sunt incantati si spera ca Brasovul sa devina orasul florilor.
Agentia Metropolitana Brasov a donat 15 magnolii Centrului pentru persoane varstice din Noua. 10 dintre arbusti au fost plantati in curtea interioara a caminului, acolo unde batranii isi petrec o parte din timpul liber. Chiriasii centrului au admirat intotdeauna arbustii de magnolie, datorita florilor bogate si a faptului ca sunt printre primele specii care infloresc. Varstnicii spun ca-si vor petrece de acum inainte si mai mult timp in curtea interioara a caminului.
Restul magnoliilor au fost sadite in fata caminului chiar de angajatii Agentiei Metropolitane care au dorit astfel sa faca o bucurie zecilor de varstnici care locuiesc in camin. De altfel, proiectul se va derula in toate localitatile care fac parte din Zona Metropolitana, spune
Dragis David, directorul Agentiei. Cu sprijinul Primariei Brasov zeci de arbusti de magnolii au fost plantati in aceasta perioada in mai multe locuri publice din oras. Magnoliile vor inflori de acum in Parcul Trandafirilor, Parcul din Noua, scuarul din zona Uranus dar si pe zonele verzi de langa Teatrul Dramatic si Casa Armatei.
Vifor Rotar