Braşovul va găzdui Cupa României la hochei

Braşovul va găzdui Cupa României la hochei

0 412

Patinoarul Olimpic Braşov va fi gazda unei competiţii de tradiţie în hocheiul românesc: Cupa României. Întrecerile sunt programate între 20-23 decembrie şi vor aduce la poalele Tâmpei cele şase echipe care îşi dispută şi trofeul Campionatului Naţional : Corona Braşov Wolves, Dunărea Galaţi, Steaua, HSC Miercurea Ciuc, Progym Gheorgheni şi Sportul Studenţesc. Pentru prima fază a competiţiei, echipele au fost împărţite în două serii, astfel : Dunărea Galaţi, Steaua, Progym Gheorgheni, în grupa A, respectiv, Corona Braşov Wolves, HSC Miercurea Ciuc şi Sportul Studenţesc, în grupa B. La finalul întrecerilor din grupe, care se dispută după sistemul ,,fiecare cu fiecare”, echipele clasate pe locurile secunde îşi vor disputa finala mică a Cupei, iar primele clasate vor juca pentru marele trofeu, Cupa României
Programul partidelor:
20 decembrie :
15.00 – Sportul Studenţesc – HSC Miercurea Ciuc
19.00 – Progym Gheorghieni – Dunărea Galaţi
21 decembrie:
15.00 – Corona Braşov Wolves – Sportul Studenţesc
19.00 – Steaua- Progym Gheorghieni
22 decembrie
15.00 – Corona Braşov Wolves- HSC Miercurea Ciuc
19.00 – Dunărea Galaţi – Steaua
În 23 decembrie se vor disputa cele două finale ale competiţiei. De remarcat că la această ediţie a Cupei României, în caz de egalitate, meciul respectiv se va prelungi cu o repriză de 5 minute iar dacă egalitatea va persista, se va trece la executarea şuturilor pentru departajare.
Meciurile din data de 23 decembrie, vor fi anuntate ulterior, in functie de rezultatele echipelor implicate.
Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.