Brazilia – lege impotriva oamenilor politici corupti

Brazilia – lege impotriva oamenilor politici corupti

0 122

Senatul brazilian a adoptat miercuri seara in unanimitate o lege care ii exclude pe oamenii politici corupti din viata publica, sub presiunea societatii civile care a fost initiatoarea petitiei semnate de doua milioane si jumatate de alegatori.
“Societatea a reusit sa transmita mesajul: Brazilia nu mai poate supravietui cu toata aceasta coruptie si aceasta impunitate”, si-a exprimat satisfactia dupa vot presedintele Ordinului avocatilor din Brazilia (OAB), Iphir Cavalcante.
Legea sustinuta de biserica si numeroase ONG-uri prevede ca orice om politic condamnat in prima instanta pentru coruptie electorala, cumparare de voturi sau deturnare de fonduri publice sa nu poata candida timp de opt ani.
In cursul ultimilor ani, parlamentul, guvernele regionale si partidele din Brazilia au fost zguduite de mari scandaluri de coruptie si deturnare de fonduri.
Ultimul dintre acestea l-a afectat pe guvernatorul Brasiliei, José Roberto Arruda, acuzat ca a condus o retea de atribuire a unor foloase necuvenite de catre deputatii aliati, precum si o retea de trafic de influenta in cadrul guvernului local. Fortat sa demisioneze, Arruda a petrecut doua luni in arest preventiv, iar apoi a demisionat si din Partidul democrat din cauza scandalului creat.
“Societatea civila s-a organizat si a adunat doua milioane si jumatate de semnaturi (…). Acest proiect exprima indignarea societatii” impotriva acelora care au comis crime electorale sau impotriva binelui public, a declarat senatorul Partidului muncitoresc Aloisio Mercadante.
Presedintele Luiz Inacio Lula da Silva poate promulga legea intr-o perioada de 15 zile. Ulterior, justitia urmeaza sa stabileasca daca legea va intra in vigoare de la viitoarele alegeri legislative si prezidentiale din octombrie, sau abia incepand cu scrutinul municipal din 2012.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.