Brînză buna in burduf de Javra…

Brînză buna in burduf de Javra…

0 497

Procurorii DIICOT au decis ca fostul parlamentar William Brînză să fie cercetat sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală și sprijinire a unui grup de infracțional organizat.William Brînză a fost ridicat joi de procurori și dus la sediul DIICOT, unde a fost audiat mai multe ore de procurori. Tot joi, la sediul DIICOT a fost adus cu mandat și fratele lui și Brînză, care de asemenea a fost pus sub control judiciar.

Potrivit unor surse judiciare, cei doi sunt suspectați că, în calitate de administratori a două societăți comerciale, ar fi înregistrat mai multe facturi fictive privind achiziții de servicii de consultanță. Prejudiciul reținut în sarcina lui William Brînză este de aproximativ un milion de euro, procurorii instituind sechestru pe averea acestuia.

Audierea lui William Brînză are loc într-un dosar mai vechi, deschis în decembrie 2014 de procurorii DIICOT, în care au fost efectuate la acea vreme mai multe percheziții, inclusiv la sediul Ministerului Fondurilor Europene.În dosar a fost audiată atunci și mama lui William Brînză, existând informații că pe numele ei ar fi fost înființată o firmă care înregistra operațiuni fictive privind achiziția de carne.

Dosarul viza destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală și spălare de bani, prin folosirea de firme fantomă pentru prestări servicii fictive și livrări de mărfuri, în special produse din carne. De asemenea, gruparea folosea documente ori declarații false pentru a obține fonduri europene nerambursabile.Anchetatorii susțineau că, în perioada 2010 — 2014, pe teritoriul României (zona București — Ilfov și Moldova) a acționat o grupare ce funcționa pe mai multe paliere, cu structură piramidală. La această grupare au aderat mai multe persoane, din medii diferite, care s-au specializat fiecare având atribuții clar determinate, scrie Agerpres.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.