BRUMAREL si sarbatorile sale

BRUMAREL si sarbatorile sale

0 334

Daca frunzele pomilor se ingalbenesc si cad repede, acesta este un semn ca anul ce urmeaza va fi roditor. Daca ploua mult in octombrie, va fi vant puternic in decembrie, iar daca e multa bruma sau chiar zapada in aceasta luna, in ianuarie va fi timp frumos.
Venirea lunii octombrie sau a lui Brumarel, pentru in aceasta luna in orice zi poate sa cada bruma, anunta venirea sezonului rece.

Sarbatorile traditionale ale lunii octombrie sunt:
1 Octombrie: Sf. Procoava
Sf. Procoava este cel care acopera iarna pamantul cu zapada. Fetele se roaga la acest sfant si pentru a le acoperi capul cu par bogat, placand astfel mai mult flacailor si maritandu-se mai repede. Schimbarea statului civil atrage dupa sine si obligatia tinerelor femei de a-si acoperi capul cu basmale.

14 Octombrie: Sf. Paraschiva
Importanta sarbatoare religioasa, aceasta zi marcheaza inceputul pregatirii turmelor pentru iernat si deschiderea unor targuri unde se valorifica produsele pastorale. De Sf. Paraschiva se posteste si nu se lucreaza, existand pericolul aparitiei unor boli.

18 Octombrie: Lucinul (Sf. Luca)
Lucinul este cel care protejeaza haitele de lupi in aceasta perioada a anului. Oamenii respecta aceasta sarbatoare de frica lupilor.

25 Octombrie: Ajunul lui Sanmedru (Mosii de Toamna)
Ajunul Sf. Dumitru este o sarbatoare dedicata in primul rand mortilor, pentru care se face pomana. In unele locuri se aprinde un foc mare (focul lui Sanmedru), iar despre tinerii care reusesc sa sara peste el se spune ca se vor casatori anul urmator. Cand focul e aproape stins, fiecare participant ia un taciune pe care il arunca in livada sa, pentru ca pomii sa fie roditori in viitor. Tot atunci, femeile in varsta daruiesc mere, nuci si colaci.

26 Octombrie: Sanmedru (Sf. Dumitru)
Daca Sf. Gheorghe stapaneste peste prima parte a anului, Sf. Dumitru este stapanul jumatatii friguroase. In aceasta zi se incheie socotelile pentru intelegerile facute cu 6 luni in urma.
Ciobanii care vor sa afle cum va fi iarna ce vine intind pe jos un cojoc. Daca pe el se aseaza o oaie neagra, va urma o iarna blanda. Daca oaia e alba, iarna va aduce multa zapada.

preluare Iza M.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.