Brusc, treaba candidaturilor la președinția României a devenit serioasă

Brusc, treaba candidaturilor la președinția României a devenit serioasă

0 37

Au curs râuri de cerneală informatică pe tema absenței dorinței lui Marcel Ciolacu de a candida la președinția României. Ba mai băga și Ponta capul în poză pentru a-l convinge de contrariul, ba se emitea la ore de maximă audiență teza reîntoarcerii lui Geoană în grațiile partidului și în demnitatea de candidat independent, dar cu susținerea PSD pentru cea mai înaltă funcție în stat.
Nu mai amintim despre tezele stupide lansate de trompetele liberale mai demult, potrivit cărora Ciolacu și l-ar dori pe Ciucă în poziția de candida unic la președinție iar pentru sine și-ar dori persistarea în funcția de premier. Toate aceste paralogisme și sofisme contrafăcute aveau un singur scop, răzgândirea cu orice preț a lui Ciolacu și inducerea ipotezei reiterate a eșecului predestinat al PSD la alegerile prezidențiale din România.
De ce?
Pentru că intrarea lui Ciolacu în confruntarea prezidențială de pe cea mai puternică funcție executivă în stat, incomparabilă cu a contracandidaților, îi asigură acestuia victoria și i se poate reproșa mai ales o anumită reticență înspre frângerea de mijloc față de mandarinii euro-atlantici, față de Biden și Leyen în special, ceea ce nu concordă cu angajamentul perpetuu de colonie cvasi-africană față de interesele globalist-progresiste ale vremelnicilor conducători ai Occidentului.
Dintr-o dată, preferații Washingtonului nu mai au nicio șansă pentru a-și adjudeca președinția, în special Ciucă și Geoană, prea slugarnici și îndelungat îngenunchiați în fața androizilor NATO pro-război controlați de Pentagon.
Iar viitorul lui Iohannis după debarcarea de la Cotroceni devine brusc… complex și neprotejat, ca să folosim un eufemism.
Desigur, cu această ocazie vor ieși la suprafață în media aliniată a progresiștilor și anumite amănunte sordide din viața lui Ciolacu, dar acelea n-au valabilitate extrinsecă decât în măsura interesului românilor pentru scandal, nicidecum din perspectiva interesului special și general al românilor pentru pace și pentru o viață liniștită și prosperă, eventual.   

Mesajul transmis de către Marcel Ciolacu în interiorul PSD:
„Vă salut, sunt Marcel Ciolacu, după ce m-am consultat cu foarte mulți dintre dumneavoastră am luat decizia să candidez la președinția României.
Am vrut să aflați asta de la mine și nu de la televizor pentru că această decizie o vom dezbate sâmbătă la Congresul PSD.
Avem cea mai bună echipă pentru România așa cum am arătat la toate alegerile din acest an.
Sunt sigur că împreună vom reuși să recâștigăm președinția după 20 de ani.
Sâmbătă, la Congres voi prezenta planul meu pentru România. Sper din toată inima să îmi acordați onoarea de a lupta în numele dvs. și al românilor.
Contez pe voi toți și vă aștept alături de campania noastră”, le -a transmis Ciolacu colegilor din partid.
Desemnarea oficială a lui Marcel Ciolacu în poziția de candidat al PSD la președinția României se va realiza în cadrul Congresului PSD din acest sfârșit de săptămână.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.