Bube istorice purulente, menţinute ostentativ şi exhibate indecent!
Precum cerşetorii in intersecţii, Budapesta îşi etaleaza presupuse răni pentru avantaje materiale! Ceva nu este în regulă în Ungaria…
In timpul campaniei electorale prin capitala maghiară, panourile cu George Soros, într-o manieră aproape interbelică, atârnând pe poduri şi flancând autostrada, erau frisonante şi neverosimile. Te proiectau în alt timp şi în altă atmosferă politică…
În realitate, panourile foloseau pretextul George Soros, pentru… preamarirea Ungariei lui Viktor Orban… si recrudescenta fascismului contemporan!
Pragmatism sau patologie?
Recenta campanie anti-UE în care protagoniştii sunt… anticrestinul George Soros şi preşedintele Comisiei Jean Claude Junker, te lasă iarăşi perplex.
Dacă totul ar fi rezonabil în Ungaria, de ce ai nevoie de „dusmanul” Soros? Cui foloseşte acest discurs al auto victimizării şi al luptei cu „oculta mondială” care niciodată, se pare, nu are altceva mai bun de făcut decât să… lupte împotriva Ungariei?
E vorba despre un stil politic, de o atitudine cel putin stupida a Budapestei, de un nivel de rezistenţă/acceptare civică din partea unei populaţii care, mereu zgandărită, pare că îşi pierde anticorpii la extremism.
Vă imaginaţi, totuşi, aşa ceva, la Bucureşti sau în România? Inclusiv expulzarea unei universităţi americane? Şi aici apare marea interogaţie europeană legată de Ungaria şi încotro se îndreaptă acest stat vecin cu România? Până unde este dispusă să meargă?
O alta gogoritza: Excepţionalismul unguresc al suferinţei – „dreptul… suferind”. Deoarece de un secol incoace … Ungaria tot suferă! Politicienii maghiari din asta isi trag seva revizionismului…
Dincolo de scandalul campaniilor de presă sau de ţintele de pe panouri,
tonalitatea discursului public este şi ea îngrijorătoare. Ungaria lui Viktor Orban a dus la apogeu un discurs deloc nou, interbelic, dar relansat
după căderea comunismului. Este discursul revansard al anilor 90, al faimosului „guvern de istorici”, în care şeful guvernului se identifica drept premierul a 15 milioane de unguri. Că ungurii nu sunt în toata Europa … 15 milioane, nici dacă îi numeri precum Pristanda steagurile, e altceva…
Mesajul era important: premierul de la Budapesta este… premierul ungurilor de pretutindeni, un „guvern de istorici” , un produs de bibliotecă…
Discursul suferinţei maghiare şi proiectul revanşei au ajuns în epoca Orban la apogeu. Deja înainte de… comemorarea Trianon, Budapesta şi-a exhibat toate „rănile” arogându-şi, oficial şi exclusiv, dreptul unic la suferinţă: „Este timpul ca vecinii noştri şi liderii Europei să recunoască – naţiunea maghiară este victima tratatului de la Trianon!!…
Naţiunea maghiară ar trebui să primească, dacă nu o reparaţie materială, cel puţin repararea morală a celei mai mari nedreptăţi din istoria lumii”.
Pentru ca ei VOR Ungaria Mare !! Cu orice pret!! E clar?Căci Planeta trebuie sa stie: Ungaria a fost „crucificată” la Trianon. E clar?
Sa se invețe în Transilvania încă de la „gradinița! Ce toleranța, ințelepciune, intelegere: Noi vrem Ardealul!
Dar cine sunteti voi, mai sovinilor si revizionostior, decat niște urmași lamentabili ai fostilor hothysti ale caror uniforme le purtati azi fara rusine?
Când spui Ungaria, ei vor sa se inteleaga obligatoriu un soi de compasiune, trebuie sa spui suferinţă, răni deschise, durere, nedreptate…
Acesta e refrenul pe care Budapesta il propaga și în Transilvania !!
Vezi Doamne, Ungaria este un Iov, un caz unic de durere şi persecuţie.
Un Iov la scară mondială, din moment ce vorbim, nu-i aşa, despre… „cea mai mare nedreptate din istoria lumii”. Există promovat aici aici un naţionalism teribil, chiar dacă întors pe dos.
Dacă naţionalismul înseamnă de obicei exhibarea performanţei false şi excepţionalismului propriei comunităţi, pentru unguri naţionalism înseamnă inclusiv a fi numărul unu la… suferinţă.
„Noi suntem cei care am pătimit cel mai mult!” Bube istorice purulente, menţinute ostentativ şi exhibate indecent. Acesta e menu-ul Budapestei!
Precum cerşetorii care la intersecţii îşi arată insistent rănile pentru avantaje materiale, Ungaria a ajuns să îşi exhibe suferinţa peste tot, pentru recunoaşte şi compasiune. Şi, de ce nu, revanşă.
A avertiza că rănile trebuie închise, nu exhibate, înseamnă… atentat la ideea naţională maghiară. A atrage atenţia că şi Austria, la vremea ei, a trecut, poate, prin aceeaşi experienta, a pierdut prestigiu, teritoriu, populaţie – devine negarea suferinţei maghiare…
În realitate, nu a fost niciodată vorba despre Ungaria în sine. Ci despre
Ungaria, atunci inclusă în Monarhia Austro-Ungară, entitate cu un singur împărat, sub a cărui conducere erau administrate în comun Ministerul de Externe, Ministerul de Război şi Ministerul de Finanţe (ministerele „imperiale şi regale”, toate cu sediul la Viena).
Plus monedă comună, piaţă unică şi spaţiu vamal comun.
Această entitate imperială s-a destrămat – tocmai pentru că era imperială, nu pentru că era „ungurească”!
Asa a aparut noua idee-forţă a Istoriei, care a devenit ideea naţională, respectiv dreptul naţionalităţilor de a avea stat naţional propriu (ceea ce Ungaria până la 1918 nu a fost niciodată).
Pacea de la Paris şi Trianonul au consfinţit exact principiul naţionalităţilor.
