Bugetul pe 2011: jale pentru iadministratia locala

Bugetul pe 2011:
jale pentru iadministratia locala

0 226

Guvernul va reduce drastic fondurile bugetelor locale din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata, potrivit proiectului Bugetului de stat pentru 2011 obtinut de Mediafax. Proiectul de buget prevede diminuarea la jumatate a finantarilor pentru lucrari de infrastructura si baze sportive. In acelasi timp, vor fi alocati mai putini bani si pentru salariile din invatamant si ajutoare sociale. Proiectul mai prevede reducerea cu 50% a volumului creditelor pentru infiintarea locurilor de munca.
Fondurile totale care vor fi alocate anul viitor bugetelor locale din sume defalcate din TVA vor fi de 13,7 miliarde lei, fata de bugetul total de 17 miliarde lei acordat pentru 2010.

Sumele alocate pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor si municipiului Bucuresti vor scadea de la 11,5 miliarde lei, in 2010, la 8,8 miliarde lei, in 2011, fiind afectate atat alocatiile pentru finantarea cheltuielilor cu salariile si contributiile aferente din institutiile de invatamant preuniversitar de stat (taiate de la 9,6 miliarde lei la 7 miliarde lei), cat si sumele reprezentand ajutorul social si ajutorul pentru incalzirea locuintei (diminuate de la 844,6 milioane lei la 791,6 milioane lei).
Bugetul destinat finantarii Programului de dezvoltare a infrastructurii si a unor baze sportive din mediul rural va fi redus la jumatate, de la 813,5 milioane lei la 440,3 milioane lei.

Proiectul de buget pentru 2011 indica totodata reducerea la jumatate a volumului total de credite care pot fi contractate, in conditii avantajoase, de catre intreprinzatori care infiinteaza noi locuri de munca prin intreprinderi mici si mijlocii. Bugetul total alocat acestui program va fi diminuat anul viitor de la 20,6 milioane lei, in 2010, la 10 milioane lei, cuantumul maxim al creditului care poate fi acordat unui beneficiar fiind mentinut la 1,5 milioane lei.

Purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean, a anuntat miercuri ca proiectul de buget pe 2011 este „aproape gata”, urmand sa mai aiba loc cateva discutii intre Ministerul Finantelor si celelalte ministere.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.