Bulgaria, turistii romani in crestere !

Bulgaria, turistii romani in crestere !

0 222

Numarul turistilor romani care au vizitat Bulgaria in luna mai a crescut cu 22,4% fata de aceeasi luna a anului trecut, arata datele publicate luni de Institutul National de Statistica din Sofia. Potrivit institutului, tara a fost vizitata de peste 143 mii de romani, acestia fiind cel mai numaros grup de turisti. In luna mai, cea mai mare crestere a fost inregistrata la turistii din Rusia (66%), din Serbia (51%) si din Macedonia (30%).
Datele statistice arata ca in mai, in Bulgaria au venit cu 22% mai multi turisti straini, in acelasi timp insa deplasarile peste hotare ale bulgarilor s-au redus cu 34% in comparatie cu aceeasi luna din 2009. Cea mai mare scadere se inregistreaza la deplasarile in Grecia, care au scazut cu 57,8%. Vizitele in alte tari din UE au inregistrat si ele o scadere de aproape 50%. In acelasi timp, numarul deplasarilor in Turcia a ramas aproape neschimbat fata de mai 2009, inregistrand doar o scadere de 0,2%.
40% dintre bulgari se deplaseaza in strainatate pentru probleme de serviciu, iar 20% pentru vacanta, arata datele Institutului National de Statistica.

Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.