Câteva rânduri pentru și despre oamenii de la Oltchim
"Am privit zilele acestea cu tristețe indignarea și disperarea celor trei mii de angajați de la Oltchim. Păreau veniți de pe altă lume, cu salopetele lor albastre și cu cozile de la bancomate, cu discursul lor despre salarii in care nu au intrat și caiete ce trebuie cumpărate copiilor.
Aproape uitasem că există muncitori, că se mai duc oamenii la schimburi, ca sunt mulți care fac naveta și trăiesc de la chenzină la salariu.
Televiziunile ne arată mereu altceva, clasa muncitoare era parcă evaporată în ultimul deceniu. Personajele din cluburi È™i starletele de doi lei, curvele pe post de animatoare sau baronii excentrici ai politicii sunt azi personajele-eroi care fac agenda publică.
Dan Diaconescu a venit în această lume, iar televiziunile l-au urmărit flămânde de vulgaritate È™i senzaÈ›ional, dar fără să vrea, ne-au arătat fundalul cu muncitorii, ca niÈ™te salopete scoase la soare. Nimeni nu i-a intrebat nimic despre viaÈ›a lor, nici un jurnalist nu a fost curios să se invite în casa vreunuia dintre ultimii supravieÈ›uitori ai comunismului.
Vor rămâne o enigmă sau vor popula doar discursurile de campanie electorală ale politicienilor sau statele de plată cu ajutoare sociale de urgență? Dincolo de asta, aceÈ™ti oameni deja È™i-au pierdut statutul social È™i locul acesta de muncă.
Chiar dacă unii vor mai rămâne câÈ›iva ani prin hale, mai puÈ›ini, făcând altceva, ei sunt trimiÈ™i deja la reciclarea istorică majoră prin care trece fostul lagăr socialist. Au fost fericiÈ›i pentru că, într-un fel, aceÈ™ti oameni au reuÈ™it să mai trăiască două decenii în plus de utopie socială.
Două decenii în care au simÈ›it tranziÈ›ia mai puÈ›in decât ceilalÈ›i, în care au construit un oraÈ™ cu presa cea mai vie din provincie, au umplut până la refuz cu steaguri tricolore sala de sport unde Oltchim, ca pe vremuri, lupta pentru onoarea României È™i reuÈ™ea să ducă mai departe utopia unui excepÈ›ionalism românesc bazat pe sport, cultivat È™i de Ceausescu în ultimele decenii.
Sunt alegeri în această toamană È™i vor mai fi amăgiÈ›i încă o vreme, dar va trebui să-È™i caute proiecte alternative care să le schimbe vieÈ›ile. Sper să înÈ›eleagă la timp că nu mai este nici o speranță. Clasa muncitoare, este clar, nu mai ajunge în paradis."
P.S.
Autorul acestor randuri, scrise cu reala pricepere publicistica, dl.Vasile Dancu, este un fost minstru al propagandei in Guvernul Nastase (cand pe atunci avea, parca, alt aplomb, indreptat spre alte azimuturi politice…), a impus cumva aparte, in fostul PSD, un soi de "club politic".
Se autonumea "Grupul de la Cluj", dar nu era decat o gasca abila ce adoptase modelul politic tipic dambovitean; semnaliza la stanga si o lua dreapta! Sau, reluand o vorba miortitica, "sugea la doua oi…" A devenit asociat intr-un mare trust de presa, cu sediul la Cluj, (care, in mod ciudat, militeaza discret pentru o Transilvanie,"alta" decat parte a Romaniei !!).
Acum ii place si fotbalul, fiind tovaras de afaceri cu Arpad Paszkany, dar si definitiv devotat unui alt barosan, lui Ioan Rus, un expirat politic ce odinioara, prin filiera Tiriac, l-a fermecat pe premierul Adrian… Sociolog priceput, cu vechi state, cu o casa proprie de sondaje, specialistii dlui Dancu au indicat cu precizie procentele ce urma sa le " faca" Baselu in noaptea aceea de pomina, cand ne-a ciuruit la fix.
Articolul dlui Dancu din "Contributors" e mai lung, chiar f.lung, ce se dilueaza in filozsoafa argumentare a unei realitati la care a contribuit – cu nefolos, iar acum adauga serios caramizi gaunoase umplute cu lopeti fara nisip.
Talent insa are din belsug: vorbeste bine, scrie si mai bine.
Ce pacat ca nu prea are caracter…
(ddr)
