CA a BNR mentine dobanda cheie la 5,25 procente sipastreaza nivelul rezervelor minime

In sedinta din 7 ianuarie 2013, Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei a hotarat sa mentina rata dobanzii de politica monetara la nivelul de 5,25 la suta pe an, se arata intr-un comunicat emis luni de BNR. De asemenea, CA al BNR a mai decis  gestionarea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar si mentinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit.

Decizia nu este o surpriza, fiind asteptata de jucatorii din piata. "BNR va monitoriza atent evolutiile interne si ale mediului economic international, astfel incat, prin utilizarea adecvata a instrumentelor de care dispune, sa asigure realizarea si mentinerea stabilitatii preturilor pe termen mediu si a stabilitatii financiare", mai precizeaza comunicatul BNR .

Teoretic, dobanzile practicate de bancile comerciale ar trebui sa fie mai mari cu 1, 2, sau 3 trei procente decat rata dobanzii de politica monetara stabilita de Banca Nationala.

Rolul principal al lichiditatii este de realizare a "stingerii" tranzactiilor financiare din economie (plati diverse efectuate de clientii bancilor, tranzactii pe pietele financiare, acordarea de credite, plati la buget, incasari de la buget).

 

Nivelul dobanzilor la credite depinde nu numai de dobanda cheie a BNR, ci si de asteptarile privind inflatia, de perspectivele privind cresterea economica, marimea dobanzii fiind decisiva pentru deciziile de investitii, consum sau economisire.

Nivelul dobanzilor la credite depinde nu numai de dobanda cheie a BNR, ci si de asteptarile privind inflatia, de perspectivele privind cresterea economica,  marimea dobanzii fiind decisiva pentru deciziile de investitii, consum sau economisire. In general, dobanzi mai reduse stimuleaza investitiile si consumul in defavoarea economisirii, in timp ce dobanzi mai ridicate stimuleaza economisirea, inhiband pe termen scurt consumul si investitiile.

Ca sa reporneasca economia, e nevoie de bani ieftini care presupun dobanzi scazute la creditare si prin urmare, ar fi indicat o tendinta de reducere a dobanzii cheie. De cealata parte, exista presiuni in sensul cresterii dobanzii cheie datorita economisirii scazute care obliga bancile la randamente cat mai mari pentru a atrage banii clientilor.

Se pare ca nu intotdeauna reducerea dobanzii BNR este insotita de scaderea costului noilor credite. De exemplu, in februarie 2009, BNR a redus tot cu 0,25% dobanda cheie. In urmatoarele 3 luni, bancile au scumpit creditele de la 21,3% (dobanda medie la creditele noi pe termen de 1-5 ani acordate IMM), la 22,3%. Reducerea dobanzii BNR din mai 2009 (0,5 pp) a fost insotita de ieftinirea imperceptibila a creditelor noi cu maturitati de pana la 5 ani, dar cu scumpirea creditelor bancare acordate pentru mai mult de 5 ani (de la 17,3 la 18,2%). In iulie 2009, BNR a mai redus dobanda cheie la 9%, nivelul dobanzilor medii la creditele noi ramanand constant, iar operatiunea similara a Bancii Centrale din august 2009 a fost tot fara efect.

Cea mai ampla reducere a dobanzilor bancare la creditele noi a fost la finalul lunii aprilie 2009, (peste 3 p.p), iar taierile agresive de dobanda ale BNR au fost insotite de taieri modeste ale costului creditelor bancare noi in moneda nationala. Tragand linie, BNR a redus in intervalul ianuarie-octombrie 2009 dobanda cheie de la 10,25% la 8%, iar bancile de la 20,7% la 16,8% (credite noi, pe termen de 1-5 ani) si de la 19,4% la 15,4% (credite noi pe mai mult de 5 ani, acordate companiilor).

Desi jucatorii din piata estimau ca BNR va imbunatati lichiditatea din sistem prin scaderea RMO la lei, acest lucru nu s-a intamplat, Banca de emisiune preferand sa nu se atinga de ROM, in ciuda faptului ca aderarea viitoare la Euroland presupune un nivel mult mai mic al acestor rezerve obligatorii. Practic, rezervele minime obligatorii (RMO) sunt reprezentate de disponibilitati banesti ale bancilor pastrate in conturi deschise la Banca Nationala a Romaniei.

Functiile principale ale mecanismului RMO constituite in lei sunt cea de control monetar (aflata in stransa corelatie cu cea de gestionare a lichiditatii de catre BNR) si cea de stabilizare a ratelor dobanzilor de pe piata monetara interbancara. Rolul major al RMO in valuta este acela de a tempera expansiunea creditului in valuta.

Baza de calcul a RMO se determina ca nivel mediu zilnic (pe perioada de observare) al soldurilor elementelor de pasiv in lei si in valuta din bilanturile bancilor (cu exceptia pasivelor interbancare, a obligatiilor catre BNR si a capitalurilor proprii).

Perioada de observare si cea de aplicare au durata de o luna, fiind succesive (prima dintre ele reprezentand intervalul cuprins intre data de 24 a lunii precedente si data de 23 a lunii curente).

Ratele RMO pot fi diferentiate atat in functie de moneda de constituire, cat si in functie de scadenta reziduala a elementelor incluse in baza de calcul (mai mica sau mai mare de 2 ani). Deficitului de rezerve i se aplica o dobanda penalizatoare, iar abaterile repetate se sanctioneaza prin avertisment, amenzi sau prin limitarea operatiunilor institutiei de credit.

Desi banca centrala poate controla ratele dobanzilor pe termen scurt, economia reala este influentata cu precadere de ratele dobanzilor pe termen mediu si lung practicate de bancile comerciale. Nivelul acestora din urma depinde de cel al ratei dobanzii de politica monetara, dar si de asteptarile privind inflatia, perspectivele privind cresterea economica etc. In general, dobanzi mai reduse stimuleaza investitiile si consumul in defavoarea economisirii, in timp ce dobanzi mai ridicate stimuleaza economisirea, inhiband pe termen scurt consumul si investitiile. Astfel este influentata cererea agregata din economie.

Oferta agregata are o capacitate de ajustare la nivelul cererii agregate limitata la un orizont scurt de timp. Pe termen lung, oferta depinde in principal de dinamica factorilor fundamentali precum capacitatile de productie, forta de munca si gradul de inzestrare tehnologica si prin urmare se ajusteaza mai lent si pe termen mai indelungat, neputand fi influentata prin intermediul politicii monetare. In aceste conditii, pe termen scurt/mediu, politica monetara poate afecta numai decalajul dintre nivelul efectiv al activitatii economice si cel sustenabil pe termen lung.

Dintre canalele de transmisie a politicii monetare, cele mai importante sunt: canalul ratelor dobanzilor practicate de institutiile financiare; canalul creditului; canalul cursului de schimb; canalul efectelor de avutie si bilant; canalul anticipatiilor agentilor economici privind inflatia.