Ca s-o razbune pe Monica, o refuza pe Norica
Basescu isi argumenteaza pozitia folosindu-se de incidentul de acum un an, cand nepoata senatorului liberal a fost surprinsa votand in Parlament, fara a avea vreo legatura cu institutia. In opinia lui Basescu acest fapt este de natura sa scada increderea in justitie.
„Stimate domnule prim-ministru, prin prezenta va solicit sa renuntati la propunerea de numire in functia de ministru al Justitiei a doamnei Norica Nicolai, deoarece perceptia publica negativa cu privire la fapte anterioare in care doamna Nicolai a fost implicata in calitate de senator, nu este de natura sa conduca la cresterea increderii in Justitia din Romania, nici in randul populatiei si nici in randul partenerilor nostri externi”, se arata in scrisoarea presedintelui.
„Din pacate, reputatia doamnei Nicolai a fost stirbita, dupa cum cunoasteti, de implicarea acesteia in incidentul prin care o ruda a domniei sale a fost introdusa in sala Senatului Romaniei, prin incalcarea Regulamentului. Legat de acest eveniment s-a creat impresia ca ruda doamnei Nicolai a exercitat un drept de vot pe care nu-l avea, substituindu-se doamnei senator, in mod ilegal, dar cu acordul acesteia. De altfel, din cate stiu, doamna senator Norica Nicolai a fost sanctionata cu avertisment pentru aceste fapte. Urmare a redarii publice a imaginilor desfasurarii actiunilor doamnei Nicolai si a rudei acesteia a rezultat o reactie negativa a opiniei publice”, mai afirma presedintele Basescu.
Episodul “Nepoata” s-a potrivit ca o manusa intentiilor prezidentiale de a obtura activitatea ministerului dupa plecarea din fruntea acestuia a Monicai Macovei. Basescu sustine ca demersul sau s-ar datora perceptiei oficialilor europeni ca dupa aderare prevederile Tratatului au fost incalcate iar Justitia se afla in impas.