Ca și Stalin despre bolșevism, Orban Viktor crede că tot unguri au …inventat și „Reforma Religioasă” a Europei!!
Marți, 3 octombrie, la orele 14:00, clopotele Biserici Negre au răsunat evocator pentru a comemora 475 de ani de la prima slujbă evanghelică din Transilvania, ce a avut loc în Biserica Neagră, în data de 3 octombrie 1542.
Brașovul a fost primul oraș din Transilvania în care Sfatul Orașului, condus si la acea dată de sași, a adoptat Reforma religioasă după modelul de la Wittenberg, preluând și principiul propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu în limba maternă a credinciosilor.
„Cărticica Reformei pentru Brașov și Țara Bârsei”, redactată de umanistul european, dar și ilustru consilier local Johannes Honterus (1498-1549) și tipărită de acesta la scurt timp după prima slujbă evanghelică, în 1543, a stat la baza Reformei adoptate de toate orașele și satele săsești”, se precizează într-un Comunicat transmis presei din Transilvania de catre Biserica Neagră.
Reforma religioasă a contribuit la deschidere profundă față de educație, știință și cultura muzicală. Prin elaborarea unui nou regulament școlar pentru gimnaziul academic din Brașov, bazat pe o concepție pedagogică umanistă, Honterus a contribuit cu un implus puternic la dezvoltarea învățământului modern. Școala de lângă Biserica Neagră, care-i poartă numele, este unul dintre marile licee de stat din România dedicate învățământului în limba germană.
În acest an, Comunitatea Bisericilor Protestante din Europa (CPCE) a oferit orașului Brașov titlul protejat de „oraș european al Reformei”, subliniind impactul benefic al Reformei religioase de la Brașov pe plan internațional .De ce nu o fi dat acest titlu Budapestei,ori chiar Clujului? De subliniat,”Regulamentul bisericilor tuturor germanilor din Transilvania” cuprindeau principalele teze ale Reformei a bisericii sașilor din Transilvania, de inspirație luterana. Demn de subliniat, in anul 1546 a fost înființată la Brașov, la insistențele reformatorului Honterus, prima fabrică de hârtie din regiune, care va livra hârtie catre tiparnitzele din Muntenia si in Moldova.
Ce sa vezi, premierul Ungariei a haladuit trei zile prin judetele Transilvaniei, ca la mama-sa in sat… Mai putin la Brasov, unde cu adevarat in urma cu 475 de ani s-a declansat si s-a oficializat practic Reforma. Ei bine Orban a „sarbatorit separat”, intr-o Transilvanie la care tanjeste de la Mohacs incoace, o reforma religioasa maghiara, un fel de „jumatate de mileniu unguresc”, adica au vrut – cum ar zice romanul – sa ia „hora inainte”… dar jucand ceardasul!
Adevarat, si Biserica unitariană din Cluj-Napoca „ascunde” între zidurile sale piatra rotundă de pe care, acum 450 de ani predicatorul Dávid Ferenc, a ţinut o cuvântare în urma căreia credinciosii sai au trecut, o parte, la unitarianism, o formă mai radicală a protestantismului.
Dar de unde 500 de ani?
Adevarat,în 1568, după predicile lui Dávid Ferenc in limba materna, multi dintre locuitorii Cetăţii au îmbrăţişat noua confesiune. Dar anul acesta se vor împlini 500 de ani de la declansarea Reformei Protestante de către Martin Luther, , in 31 octombrie 1517,cand publica cele „95 de teze“ prin care critica abuzurile Papei de la Roma şi vânzarea de indulgenţe.
Da, „Reforma” a fost cel de-al treilea mare moment istoric al creştinismului, cu implicaţii politico-sociale semnificative dar nu au facut-o ungurii si cu atat mai putin in Transilvania.
În acest sens, a scris Martin Luther „Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum“, text cunoscut sub denumirea de „Cele 95 de Teze“. Tocmai aceste 95 de teze vor deveni fundamentul Reformei Protestante. Scrierea lui Martin Luther a fost distribuită rapid prin tot spaţiul german şi a ajuns până la Roma.
În 1518, Luther a fost chemat la Augsburg pentru a-şi apăra ideile în faţa Dietei imperiale. . Pe 25 mai, Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Carol al V-lea, a semnat edictul împotriva lui Martin Luther, ordonând ca scrierile sale să fie arse. În următorul an, Luther a început să lucreze la traducerea Noului Testament în limba germană. A fost unul dintre cele mai ample lucrări ale sale, S-a întors la Wittenberg pe 1521, unde mişcarea de reformă iniţiată de scrierile sale lua amploare. Reforma deja se declansase din plin si se raspandise in Europa occidentala! Nu mai era doar o cauză teologică: devenise una politică.
Dar de ce sa creada Orban Viktor ca ungurii or fi fost …si aici un fel de „incepatori” de epoca religioasa,cand de fapt n-a fost asa?