Cacealmaua ”Ashley”, atentat la securitatea națională: ce are de gînd Parchetul General?

Cacealmaua ”Ashley”, atentat la securitatea națională: ce are de gînd Parchetul General?

2 17

Pentru halucinanta poveste cu „ciclonul” Ashley care nu a existat, Codul Penal are prevederi clare: închisoare de pînă la cinci ani pentru răspîndirea de informații false, care pun în pericol securitatea națională. Iar Strategia Națională de Apărare zice că da, inducerea de panică în sînul populației se cheamă război hibrid și afectează siguranța națională. În consecință, ce are de gînd Parchetul General: se autosesizează sau așteaptă plîngeri de la alții?
Furtuna secolului, așa a fost prezentată ploicica de toamnă de ieri. Nu s-a mai văzut de două decenii așa ceva, ne-au transmis autoritățile în mod repetat.
Ceva adevăr există: panica indusă în populație prin intermediul cucoanei Ashley e fără precedent de la Revoluție încoace, cînd cu teroriștii, apa otrăvită, tancurile care vin spre București ori rușii care vin spre România.
Ce a spus, spre exemplu, ministrul Mediului, Mircea Fechet:
Suntem într-o zi foarte specială, pentru că astăzi, la noapte şi mîine, România va fi, practic, măturată de acest ciclon, pe care îl numim Ashley. Deocamdată vom avea precipitaţii foarte mari, ceea ce pune pe toată lumea în alertă, pentru că avem foarte multe judeţe sub cod galben şi sub cod portocaliu. Practic, jumătate din România va fi în cod portocaliu începînd din această după-amiază. Nu ne sperie neapărat cantităţile de precipitaţii, ci timpul foarte scurt în care e posibil să cadă aceste precipitaţii, motiv pentru care am făcut foarte multe comitete pentru situaţii de urgenţă, am făcut foarte multe întîlniri cu colegii mei, mă asigur că toată lumea e la datorie, indiferent de oră, indiferent dacă e weekend sau în timpul săptămînii”.
Raed Arafat a plusat:
O notă mai aparte pentru București, Ilfov, unde ne așteptăm în cursul serii, dar și după-amiază, să fie cantități semnificative de ploi, conform datelor pe care le avem de la ANM. Așa că și populația din București să știe că trebuie să fie pregătită în sensul în care geamuri, garaje, toate să fie închise, să nu intre apă. Dacă sunt obiecte care nu sunt fixate, să le scoată din balcoane, din zonele din care pot să cadă și să lovească pe cineva. Atenție în timpul furtunilor să nu fie pe stradă, să fie la adăpost, în blocuri sau în case”.
Prefectul Capitalei, Mugur Mihai Toader:
„Sunt anumite zone în București, în situația în care, dacă vor fi precipitații de 50, 70 de litri per metru pătrat, posibil să depășească 70 de litri pe metru pătrat putem să avem case, subsoluri inundate”.
MAI, către proprii angajați:
„Avînd în vedere avertizările meteorologice pentru perioada 27.09.2024 – 29.09.2024, teritoriul României va fi tranzitat de furtuna «Ashley», un ciclon format de un curent de aer polar maritim”, scrie în acest document intern, datat 27 septembrie.„Avînd în vedere faptul că în cursul zilei de 29.09.2024 epicentrul furtunii precizate anterior va fi în zona metropolitană a municipiului București, vă adresăm rugămintea de a dispune lucrătorilor din subordine ca la finalul programului de muncă să se asigure că toate ferestrele sunt închise, pentru a evita producerea unor eventuale pagube materiale”, scrie într-un document adresat șefilor tuturor structurilor IGPR, publicat de Hotnews. „De asemenea, echipamentele de resort IT&C vor fi deconectate de la instalația de alimentare cu energie electrică, pentru a evita defectarea acestora în cazul unor întreruperi ale alimentării cu energie electrică cauzate de condițiile meteorologice nefavorabile”, mai menționa documentul.
Ministerul Educației a anunțat ieri că ia în calcul închiderea a sute de școli, dacă va fi cazul, inclusiv în București.
Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, a dat și el cu bățul prin gard:
„Aveți grijă și de animalele voastre! Toate ființele au dreptul la viață. Dezlegați-vă cîinii, în caz de inundații! Să se poată salva. Cu ajutorul fundației noastre, construim țarcuri, prevăzute cu uși speciale, pentru cîinii ținuți în lanțuri.”

Peste România venea urgia, ieri, odată cu mesaje Ro-Alert multiple.
Și oamenii, bucureștenii în special, chiar s-au panicat. Multe vieți au fost date peste cap. Unii au luat magazinele cu asalt pentru provizii. Alții și-au căutat adăpost pentru mașini.
Lumea s-a repezit să închidă ferestrele, să țină copii aproape, oamenii și-au anulat programul ca să nu-i prindă viitura pe străzi, nu puțini și-au procurat urgent saci cu nisip. Bucureșteni plecați din oraș s-au grăbit să revină în capitală ca să nu rămînă blocați în afara ei (Ion Cristoiu a fost unul dintre ei, conform propriei mărturisiri).
În loc de ciclon care să măture România de la un capăt la altul, am avut de-a face cu o ploaie mai mult decît banală, care abia a reușit să inunde cîteva străduțe, dar în București și o țeavă de apă spartă reușește asta, la ce canalizări avem.
Cum a fost posibil asemenea chix de proporții epice al tuturor autorităților statului?
Ori, poate, nu a fost chix, ci pur și simplu o operațiune de intoxicare în masă a românilor?
Argumente ar fi.
Partidele de guvernămînt, aflate în campanie electorală, au, pe lîngă multe alte probleme social-economice, două ceva mai speciale.
Prima: au fost prinse complet nepregătite de inundațiile din Galați, care au nenorocit mii și mii de români. După care pesediștii, cu premierul Marcel Ciolacu în frunte, au încercat penibil să dea vina pe liberali, care conduc ministerul Mediului și pe cel al Internelor: ”Nu am fost înștiințați cu 24 de ore înainte!”.
Replica PNL, prin vicepreședintele Adrian Cozma:
„Înainte cu 24 de ore de producerea acestor calamităţi în judeţul Galaţi premierul a fost informat de posibilitatea de a avea loc calamităţi, de riscul de a se produce calamităţi. Nu ştiu de ce a minţit atunci cînd a spus că nu a fost informat”.
A doua: AUR a făcut o mișcare excepțională în contextul dezastrului de la Galați, stopînd campania electorală și ducînd oamenii la fața locului să ajute la evacuarea noroaielor și la construcția de case pentru sinistrați.
Oamenii rețin faptele mai mult decît vorbele, iar AUR le-a livrat în plină campanie fapte, nu vorbe.
PSD și PNL aveau nevoie disperată să contracareze cumva manevra AUR. Să arate cît de grijulii sunt ele cu viețile și bunurile oamenilor. Ce măsuri extraordinare iau ca să elimine pericolele.
Pentru asta, nu au ezitat să inventeze pe loc un pericol din nimic. (Nici nu era prima oară)
Ciclonul Ashley care trebuia să ”măture” România aflăm postum de la specialiști că de fapt încă nu s-a format. Deci nu avea ce să vină și ce daune să provoace.

O uriașă manipulare care a abătut atenția cîteva zile de la orice altă temă de actualitate, adică exact ce își doreau guvernanții.

Codul penal are, însă, niște prevederi:
Articolul 404
Comunicarea de informații false
Comunicarea sau răspîndirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscînd caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

Iar Strategia de Apărare Națională a României prevede în clar că, pe lîngă apărarea statului, ordinea publică e o componentă majoră a securității naționale și trebuie întreținută prin toate mijloacele:
Pe lîngă apărarea armată – înţeleasă în dublă calitate, de apărare naţională şi apărare colectivă, Strategia vizează şi alte dimensiuni precum politica externă, ordinea publică, activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate, managementul crizelor, domeniile educaţie, cultură, sănătate, economic, demografie, financiar, mediu, securitatea energetică sau cea cibernetică, securitatea infrastructurilor critice și a patrimoniului istoric şi cultural.”
Strategia mai vorbește despre importanța consolidării ”rezilienţei societale şi a infrastructurilor critice, inclusiv prin îmbunătăţirea nivelului de conştientizare cu privire la acţiuni ostile/de influenţă derulate în spaţiul public prin intermediul mass-media clasice sau online sau a think-tank-urilor, dificil de gestionat atunci cînd apar şi factori noi cu impact în plan securitar, precum fake news, a căror sursă de provenienţă este adesea, greu de identificat şi atribuit”.
Și vorbește și de „reducerea gradului de vulnerabilitate a populaţiei în faţa fenomenului de răspîndire de informaţii false, care pot avea consecinţe negative pentru securitatea naţională”.
Autoritățile statului român tocmai au derulat o mega-campanie de înspăimîntare a populației cu fluturarea unui pericol care nu a existat, adică război hibrid după manual. Cea mai gravă consecință a acestei alarme – nu exagerate, ci aproape complet false – poate fi pierderea încrederii cetățeanului în anunțurile guvernamentale, ceea ce ar sabota măsurile de siguranță în cazul unor amenințări autentice.
În pandemie, au fost închise ori sancționate dur organe de presă care îndrăzneau să conteste eficiența vaccinurilor ori anumite măsuri ale autorităților.
Pe zvonerii guvernamentali ai momentului îi va sancționa cineva pentru că au panicat românii, sau așteptăm cu încredere următorul ciclon/cutremur/taifun/alunecare de teren șamd livrate de guvernanți?

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: inpolitics.ro

COMENTARII

  1. plina presa de idioti , sa ancheteze parchetul , pai impreuna au facut planul panaramei cu Satan in frunte Arafat

  2. poate își aduce aminte cum brateș la televiziunea română răspândea zvonuri alarmiste pentru a panica populația în Decembrie ’89???… aceeași metodă…

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.