Cade în luptă partizanul Toma Pirău, unul din luptătorii din grupul de...

Cade în luptă partizanul Toma Pirău, unul din luptătorii din grupul de rezistență armată condus de Ion Gavrilă Ogoranu. DOINA LUI PORÂMBU

0 7

19 decembrie – 72 de ani de la uciderea în luptă a lui Toma Pirău (zis Porâmbu), luptător în rezistența armată anticomunistă din Munții Făgăraș, petrecută la două zile după uciderea altor doi partizani anticomuniști, Ioan Mogoș și Niculae Mazilu. DOINA LUI PORÂMBU

Toma Pirău (zis Porâmbu – foto) a fost unul dintre luptătorii anticomuniști din Munții Făgăraș, versantul nordic, care s-au opus regimului sovietic de ocupație cu arma în mână. În noaptea de 18-19 decembrie 1950, partizanul se afla ascuns în satul Ileni, comuna Mândra (Țara Făgărașului), în șura unchiului său, Dumitru Cornea. A fost vândut de către fratele său vitreg, Vasile Blebea, care, după ce a fost răpit și șantajat, a divulgat Securității ascunzătoarea în care se afla luptătorul. Înainte de a fi împușcat mortal, într-o confruntare în care s-a bătut de unul singur cu trupele Securității și ale Miliției, Toma Pirău le-a strigat acestora:
Sunt român și român vreau să mor!
Și n-am să mă predau vouă bandiților, decât mort!”
(așa cum reiese dintr-un referat al Securității „Poporului”, raionul Făgăraș, descoperit de Ion Gavrilă Ogoranu în Arhivele Securității).
Avea doar 21 de ani. Conform mărturiei lui Gavrilă Ogoranu, securiștii și milițienii, la plecare, au dat foc gospodăriei lui Dumitru Cornea, care a ars în întregime. Așa procedaseră, cu câteva zile înainte, și cu gospodăria lui Iacob Juncu din Râușor, socrul plutonierului Partenie Cosma, care îi ajutase pe luptătorii din munți să procure armele necesare pentru apărare. Dumitru Cornea avea să fie condamnat la moarte și executat.
Cu două zile înainte, în noaptea de 16 spre 17 decembrie, fuseseră uciși alți doi luptători din rezistența armată anticomunistă din Munții Făgăraș, Ioan Mogoș și Niculae Mazilu (ambii în vârstă de 20 de ani).
Aceștia au fost prinși în casa lui Traian Murariu din comuna Pădureni, județul Timiș, unde erau retrași pentru reorganizarea rezistenței.
Ion Gavrilă Ogoranu, liderul grupului de luptători anticomuniști, mărturisește că trupurile celor doi luptători anticomuniști au fost aruncate într-o groapă, la marginea cimitirului satului, iar o fetiță de 12 ani a văzut acest fapt. 45 de ani mai târziu, fetița de atunci, ajunsă matură, avea să povestească ce a văzut în acea noapte și să indice locul unde au fost îngropați partizanilor anticomuniști.
Osemintele celor doi viteji, pentru care „libertatea avea chipul lui Dumnezeu” (conform lui Niculae Mazilu, autorul imnului partizanilor din Munții Făgăraș), au fost găsite și reînhumate în cimitirul comunei Leu, la 20 de kilometri de Craiova (locul nașterii lui Niculae Mazilu).
În Testamentul lui Ioan Mogoș s-a găsit scris: „Noi vom muri, la fel ca toți cei care azi luptă-n munți. Moartea noastră însă va rămâne o mărturie că neamul acesta s-a opus tiraniei comuniste, că noi am iubit libertatea mai mult ca orice”.
Redăm mai jos o baladă închinată lui Toma Pirău de poetul Victor Ioan Pica.
Arestat la vârsta de 17 ani, Pica a fost judecat și condamnat la ani grei de închisoare.
A executat 14 ani, pentru că formase în cadrul Liceului „Radu Negru” din Făgăraș o organizație de rezistență anticomunistă, care avea între scopurile sale sprijinirea luptătorilor cu arma în mână din Munții Făgăraș.

DOINA LUI PORÂMBU
de Ioan Victor Pica

Auzi, măiculiță, codrul
Cum îmi mustră dorul!
Tu îmi zici să stau acasă,
Însă codrul nu mă lasă.
Tu îmi zici să stau cu tine,
Codrul plânge după mine.
Fă-mi degrabă cea merinde,
Vin dușmanii și m-or prinde
Și-am să zac în lanțuri grele,
Eu și dorurile mele.
Frunză verde lobodă,
Lasă-mi calea slobodă!
Și de doruri îmi dezleagă
Inima asta beteagă.
Bate grindină și moină,
Țara nu mai are doină.
Inimă n-avem în noi,
Numai plânset de slugoi.
Și ne arde sufletu’
Toate relele acu’.
Vântu-aduce zvon de fag,
Nu mai am pe lume drag,
Decât numai haiducia,
Urâtul și silnicia.
Să le-nfrunt la câmp, afară,
M-oi tot duce, așadară.
De-oi muri în cea pădure,
Lasă fagi să mă-mpresure.
Voi veni mereu acasă
Vara, să v-ajut la coasă,
Să vă usuc jelele
Cu vântul și stelele.
Că-i mai drept să mori stăpân
Peste tot ce e român:
Dorul și izvoarele,
Inima și soarele.
Decât silnicia lor,
Mai bine pământ și flori.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.