Cadou de la „Guvenul comasaților” – iulie vine cu noi scumpiri, dar şi cu o majorare a salariului minim pe economie
Da de azi, luni 01 iulie a.c. va avea loc un nou abuz împotriva românilor – creșterea prețurilor la combustibili, energie electrică și gaze naturale, dictată de cei care conduc în Regimul Iohannis. Aceată nouă majorare are ca fundament o decizie guvernamentală (PSD+PNL) de creștere a accizelor.
Așa cum arată calculele litrul de benzină va costa mai mult cu circa 0,43 RON, iar cel de motorină cu aproximativ 0,4 RON. Practic un plin vă crește cu peste 25 de lei.
Unele staţii de distribuție au demarat scumpirile la carburanţii de mai bine de o săptămâna iar în prezent preţul unui litru de benzină standard este cuprins între 6,99 de lei şi 7,06 lei pe litru, iar în cazul motorinei standard preţul variază între 7,13 lei şi 7,19 lei pe litru.
Așa cum arătam mai sus, de luni, şi facturile la gaze vor suferi modificări, întrucât ANRE a aprobat o majorare în medie cu 19% a tarifelor de distribuţie.
Acestea creșteri la combustibili și energie, așa cum se întâmplă de regulă, va detona o explozie de creștere a prețurilor și creștere a inflației.
Tot de la 1 iulie a.c. asistăm la o scădere modestă a IRCC – Indicele de Referinţă pentru Creditele Consumatorilor – de la 5,9% la 5,86%.
Şi tot de la 1 iulie IRCC, indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor, va scădea uşor, de la 5,9 la 5,86%, dar analiştii economici spun că această scădere nu va avea o mare influenţă în nivelul ratelor lunare ale celor cu credite în monedă naţională, undeva în jur de 4-5 lei, în funcţie de sold.
Vă reamintim că Salariul minimi brut pe ţară se va majora începând de mâine de la 3.300 la 3.700 lei, potrivit deciziei executivului. Astfel, un angajat plătit cu salariul minim va primi în plus 284 lei net pe lună.
Vlad T.