Cadoul otravit – Marian Sarbu
Presedintele Traian Basescu le-a propus social-democratilor, in cadrul consultarilor de miercuri de la Cotroceni, ca vicepresedintele PSD Marian Sarbu sa intre in guvernul PD-L, ca ministru al Muncii. Subiectul va fi discutat in sedinta Comitetului Executiv al partidului de vineri, unde se va lua si o decizie, a declarat Marian Sarbu, pentru News In. Precizarea vine dupa ce, in urma cu o zi, liderul PSD Mircea Geoana califica propunerea presedintelui drept „un cadou otravit”. „Maine o sa avem o discutie. A fost o posibilitate pe care presedintele Basescu a ridicat-o in fata presedintelui PSD, iar partidul trebuie sa dea un raspuns oficial, sa ia o decizie”, a explicat Sarbu. Tot joi, fostul ministru al Muncii a declarat pentru Q Magazine ca „as intra intr-un Guvern PDL cu un minim de sprijin din partea conducerii partidului si simt ca acesta nu exista, in ciuda dorintei mele”. „Si daca voi pleca vreodata din PSD, nu ma voi inscrie nici in Grupul Independentilor si nici intr-un alt partid. Cand voi pleca din PSD va fi momentul plecarii mele si din viata politica”, a continuat acesta.
In cursul diminetii, Vasile Blaga a declarat ca „au fost anumiti colegi din PSD cu care am colaborat exceptional in Guvern. Si pentru ca erau foarte buni profesionisti, si pentru ca erau foarte buni colegi. Ca discutam de Marian Sarbu, Cristian Diaconescu, Ion Bazac – au fost colegi exceptionali”.
Marian Sarbu îi multumeste lui Traian Basescu pentru propunerea de a fi ministrul Muncii, însa acceptarea sau neacceptarea ofertei va depinde de parerea colegilor sai de partid.
Marian Sarbu a declarat ca propunerea lui Traian Basescu de a fi ministru al Muncii „este o forma de recunoastere” si îi multumeste pentru aceasta. Sarbu a declarat la Antena 3 ca, în aceasta seara, nu are un raspuns la întrebarea daca va accepta sau nu propunerea, desi a admis ca a luat o decizie în mintea sa.
„Am discutat cu presedintele si cu Emil Boc care m-a sunat astazi. Am nevoie de o discutie în partid si în functie de opiniile colegilor mei voi da un raspuns”, a spus Marian Sarbu care a adaugat ca, în cazul în care va accepta, colegii sai nu trebuie sa înteleaga ca astfel abdica „de la niste sentimente fata de partid sau de la un set de valori”.
„Am nevoie de un sprijin politic, dar, daca vorbesc de o acceptare, asta nu înseamna abdicarea din partea mea. Decizia mea poate fi schimbata de decizia lor, pentru ca sunt în PSD de 15 ani. Decizia mea va fi influentata suta la suta de decizia lor”, a declarat Marian Sarbu care a precizat ca exclude o despartire de PSD.
Marian Sarbu a subliniat într-o interventie în emisiunea Ora de foc de la Realitatea TV ca ar accepta propunerea de a intra în viitorul guvern Boc doar daca acest lucru nu ar intra în „coliziune” cu statului de partid de opozitie al PSD. „Anul viitor participarea fiecarui membru al guvernului la actul de guvernare va fi un act de administrare. Presedintele a facut aceasta propunere avand încredere de calitatea mea de a administra un minister”, a spus Sarbu care a precizat ca nu se va autosuspenda din partid asa cum a facut Catalin Predoiu în urma cu un an. Cum ramane insa cu opozitia Stangii intr-un guvern de Dreapta ?