CAHALUL – statul în… stat!(1)

Talmudul este legislaţia naţională a ovreilor, – după cum Coranul este legislaţia naţionala a arabilor. Precum Coranul a creat imperiul musulmanilor, – tot aşa şi Talmudul a organizat într-un Stat unic, pe jidovii răspândiţi peste tot pământul.„Talmudul, – zice ovreiul BERNARD LAZARE, – a reformat naţia jidovească, după împrăştierea ei. Graţie lui, indivizi, de origini diverse, formează un popor”, B. Lazare, L’Antisemitisme, p. 8.
Dar un asemenea Stat nu putea să existe de fapt, căci naţia ovreiască fusese lipsită de teritoriul său şi fusese împrăştiată printre alte naţii, – mai mult sau mai puţin duşmane, – jignite de năvălirea unui popor străin şi, în acelaşi timp, răufăcător.
În aceste condiţii, Statul jidovesc trebuia să fie ascuns şi a persistat astfel, până azi, sub forma de Cahal.
Statul ovreiesc sau Cahalul este format, ca toate statele:
1. – din o putere centrală, a cărei autoritate suverană se exercită asupra tuturor iudeilor din lume;
2. – din puteri secundare, subordonate celei dintâi şi a căror influenţă este mărginită la ovreii care se găsesc într-o singură ţară;
3. – din puteri elementare, cunoscute sub numele de Cahale propriu-zise, sau Comunităţi israelite, care îşi au sediul lângă Sinagogă şi a căror acţiune se întinde numai asupra evreilor care locuiesc într-un oraş sau chiar într-o mahala.
Toate comunităţile unei aceleiaşi localităţi, au între ele relaţii foarte strânse şi delegaţii lor se reunesc, o dată pe an, într-un Sinod sau Congres jidovesc naţional.
Ele sunt legate, de asemenea, cu puterea secundară iudaică, a ţării. Aceasta din urmă se adună, din timp în timp, cu acelea ale altor ţări, formând un Sinod sau Congres ovreiesc internaţional.

Vom studia, mai întâi, organizaţia Cahalelor elementare, – astăzi bine cunoscută, mulţumită indiscreţiilor unui ovrei convertiți. Pe urmă, vom spune câteva cuvinte despre puterile secundare şi despre puterea centrală, – care sunt aproape necunoscute, fiind bine ascunse de jidovi.
Dar, înainte de a vorbi de alcătuirea diferitelor părţi ale Statului iudaic, vom raporta ce zic doi autori ovrei asupra istoriei acestei organizaţii.
Iată ce scrie BERNARD LAZARE despre Republicile – adică despre Cahalele sau Comunităţile – pe care jidovii le-au posedat pretutindeni şi întotdeauna, chiar înainte de distrugerea Ierusalimului.
Jidanii… care se aşezau în ţări străine, se grupau în cartiere speciale şi… alcătuiau o societate deosebită.
Pretutindeni, în Alexandria, în Antiohia, în Asia Mică, în oraşele greceşti ale Ioniei,… ei formară asociaţii corporative în capul cărora era pus un etnarh,… care exercita asupra lor autoritatea civilă şi justiţia, cu ajutorul unui sfat de bătrâni şi al unui tribunal particular.
Sinagogile erau… un centru al vieţii religioase şi publice. Jidanii se adunau în casele lor de rugăciune, nu numai pentru ca să asculte citirea legii, dar şi pentru ca să vorbească de afacerile lor, pentru ca să-şi comunice părerile lor practice.
Toate Sinagogile erau legate unele de altele, formând o vastă asociaţie federativă, care îşi întindea reţeaua asupra lumii antice. Ele îşi trimiteau emisari – se ţineau unele pe altele în curentul evenimentelor a căror cunoştinţă le era de folos, – se sfătuiau şi se ajutau reciproc…
În fiecare cetate, ovreiul era sprijinit de comunitate; era primit frăţeşte când sosea ca emigrant sau colonist; era protejat şi susţinut. I se dădea voie să se stabilească şi beneficia de lucrul asociaţiei, care îi punea la dispoziţie toate resursele sale. El nu venea ca un străin, care are de gând să întreprindă o cucerire grea, ci ca un om bine înarmat, având alături de dânsul protectori, prieteni şi fraţi…
La Roma, unde numărul lor fu considerabil, ovreii au fost tot atât de strâns uniţi între dânşii… ca şi în oraşele Orientului. Când Imperiul roman se prăbuşi şi… când Catolicismul triumfător se răspândi, comunităţile jidoveşti nu se schimbară. Ele erau organisme foarte puternice şi aveau o viaţă colectivă extrem de activă, care le-a permis să reziste… Bernard Lazare, L’Antisemitisme, p. 376-381.
Iacob Brafmann, Livre du Cahal. Materiaux pour étudier le Judaisme en Russie et son influence sur les populations parmi les quelles il existe; 2 vol., St. Petersburg, 1870. O noua ediţie a apărut în 1888, la Petersburg, la tipografia C. Dobrodaev. Această carte este astăzi foarte rară. Am căutat–o în zadar în Biblioteca Academiei Române. Am cerut–o mai multor librari şi editori din Paris, dar cercetările lor au rămas fără rezultat.
Vom fi deci nevoiţi să ne mulţumim cu citatele, raportate de colegul nostru A. C. Cuza, profesor la Universitatea din Iaşi, în „Neamul Romanesc”, octombrie 1910, citate suficiente pentru ceea ce voim să arătam aici;
Dovezile lui Brafmann sunt cu adevărat ştiinţifice, fiind bazate pe documentele autentice care provin din diferite Cahale din Rusia.

„Am fost ajutat – zice el – de cunoştinţele mele întinse asupra stării ovreilor, pe care le datorez originii mele israelite şi întârzierii în judaism, până în al 34–lea an al vieţii mele”.
De altfel, jidanii, – care de obicei sunt foarte neruşinaţi când este vorba să contrazică scrierile care dau pe faţă tainele existentei lor, – n–au avut îndrăzneala să tăgăduiască afirmaţiile acestui autor, care dezvăluie, pentru prima oară, scopul organizaţiei Statului ovreiesc. Abia câţiva rari ovrei au încercat – unii să nege existenţa actuală a Cahalului în Rusia, unde, după dânşii, ar fi fost distrus de legea de la 1844, – alţii, să pretindă că această organizaţie nu reprezintă decât „complotul bogaţilor împotriva săracilor” în Israel.
Iată ce zice despre Cahal şi despre cartea lui Brafmann, un cunoscător al poporului ovreiesc, Richard Andrée (Zur Volkskunde der Juden, Leipzig, 181, p. 135): „Cartea ovreiului convertit Brafmann, din Vilna, ne procură cea mai interesantă privire asupra condiţiilor de existenţă ale ovreilor din Orient. El tratează despre Cahal, care este organizaţia naţiei ovreieşti şi descrie viaţa comunităţilor iudaice, – cum au fost şi cum sunt în acest moment, – rezemând aceste afirmaţii, pe documente. Vezi, asupra aceluiaşi subiect Kaliat de Wolski, La Russie juive, 1887. (A. C. Cuza, „Neamul Românesc”, 11 oct 1910).
De altminteri, sinagogile îşi păstraseră autoritatea. Dacă jidanii erau supuşi legilor aspre ale regatelor şi împărăţiilor, ei aveau o cârmuire proprie, consilii de bătrâni, tribunale, – la hotărârile cărora se supuneau, – iar Sinoadele lor interziceau unui israelit, sub pedeapsa blestemului, de a chema în judecată pe un coreligionar, înaintea unui tribunal creştin...
Comunitatea jidovească, Cahalul, era bine înarmată împotriva celor ce călcau datoria solidarităţii; ea îi lovea cu afurisenia, pronunţând în contra lor Cherem–Ha–cahalul, adică blestemul comunităţii…
În zilele noastre încă, în ţările unde jidanii trăiesc sub un regim de excepţie, organizaţia puternică a Cahalului subzistă”166.
Iată cum se exprima, asupra aceluiaşi subiect un alt ovrei, convertit la creştinism, BRAFMANN, – care a scris o carte foarte documentată asupra Cahalului şi asupra Judaismului în Rusia.
BRAFMANN expune mai întâi istoria existenţei jidovilor şi a organizaţiei lor sociale, din timpuri foarte depărtate. El demonstrează că această organizaţie s-a perpetuat sub nume diferite, – şi mai ales sub acela de, Cahal (Heder Hacahal), Brafmann, I. cit,T. I. cVII – Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1863–l866,4 oct. 1910.
În Polonia „prin decretul lui Sigismund I, dat în 1506, Mihel din Brest–Litovsc a fost numit şef al tuturor ovreilor din Litvania, cu deplină putere asupra vieţii lor şi cu drept ereditar asupra acestui titlu. Un alt reprezentant al ovreilor din toată Polonia a fost confirmat în 1549 de Sigismund August. Acelaşi rege în 1571 a sancţionat dreptul re-prezentantului ovreilor să pedepsească cu moartea pe cei ce calcă legea, iar îndeplinirea acestui decret a fost încredinţată agenţilor regali şi celorlalte autorităţi poloneze”. (Braf-mann, I. cit – Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1891, 8 oct. 1910.
Vom adăuga aici, ce scrie un autor foarte competent asupra materiei, D–nul H. Graetz, profesor la Universitatea din Breslau.
„Ovreii din Polonia constituiau un Stat în Stat în toată puterea cuvântului. Sinodul lor general, ce se reunea de două ori pe an, era un adevărat parlament care făcea legile şi ale cărui hotărâri nu erau supuse la nici o instanţă de apel superioară. Fiecare Comunitate avea colegiile sale de judecători (Bet–Din), compuse dintr–un rabin şi doi asistenţi, înaintea cărora trebuia să fie depusă orice plângere şi care judecau după legile talmudice rabinice”. – Vezi Cuza, I. cit., p. 359, 22 febr. 1908).

În sânul societăţii antice, greceşti şi romane.
După căderea Ierusalimului sub Titus, guvernământul ovreiesc – sau Sinedrion – se ascunse sub numele de Şcoală… însă, organizaţia se păstra, aşa cum era, chiar şi sub fondatorul imperiului mahomedan, care, venit din Arabia, se stabili în principalele centre ale vieţii ovreilor împrăştiaţi, adică în Babilonia şi în pământurile perşilor…
În acest timp, organizaţia statului jidovesc luă forma următoare: Poporul era reprezentat politiceşte, în persoana unui prinţ suveran «Roclh–Galuta», care rezida în Bagdad… Acest şef suprem era ajutat de un fel de parlament administrativ, care corespundea Sinodului de azi şi ale cărui hotărâri erau fără de apel. Mai mult, în fiecare provincie şi în fiecare oraş, exista un Cahal, condus de rabini şi un «Bet–Din» sau tribunal local”.
„De atunci, ovreii au păstrat pretutindeni, în timpul Evului Mediu, aceeaşi organizaţie”.
„Când au fost goniţi din Spania, din Franţa, din Germania… jidovii au căutat refugiu în Turcia şi în Polonia şi au venit acolo cu Cahalele lor, constituite ca sub dominaţia arabilor”.
Dar, o astfel de afirmaţie a naţiei jidoveşti, aduse mai târziu serioase dificultăţi. Şi, într-adevăr, dieta poloneză din 1788 îşi propuse să desfiinţeze Cahalele, – dar încercarea sa nu izbuti. Derjavin, Memoires, Moscova, 1860, p. 474-480. După Brafmann. – Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1892, 11 oct. 1910. Brafmann, I. cit – Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1907, 11 oct. 1910.
Cu trecerea unei părţi a Poloniei sub dominaţia Rusiei, oamenii de stat ai acestei împăraţii se îngrijorară şi ei de Cahalul iudeilor.
Iată ce scrie în aceasta privinţă DERJAVIN, – care a fost însărcinat de guvernul rusesc să studieze chestiunea şi să fie reprezentantul său în comisia stabilită pentru a rezolva problema ovreiască:
„Ovreii posedă Cahale… care există din vechime şi guvernează, în mod arbitrar, poporul, regulând şi confirmând toate afacerile, atât religioase cât şi civile… Aceste Cahale sunt foarte bogate şi au o putere mare asupra naţiei jidoveşti”.
Dar Rusia, – ca şi celelalte ţări locuite de ovrei, din Persia până în Polonia, – îngăduise mai întâi Cahalele, ca fiind o instituţie de care să se poată servi ca să strângă impozitele israeliţilor pentru guvern. Ea încercă, în urmă, să-l suprime definitiv în 1844, când înţelese pericolul ce rezulta, pentru dânsa, din existenţa acestui Stat jidovesc, în propriul său Stat.
Iată de altfel, textul legii care desfiinţa Cahalele din Rusia: Lege, Art 14. – „Nici o lege, după care ovreii să poată să se guverneze în particular, nu trebuie să existe; – şi de aceea, toate Cahalele şi ce depinde de Cahale, sunt definitiv suprimate”.
„Dar această lege straşnică a fost şi ea nimicită de preocupările guvernului rusesc de a încasa impozitele, – astfel că, în acest moment, ovreii au dreptul, mai mult ca niciodată, să strige: Cahalul a murit! Trăiască Cahalul!”171
Prin urmare, putem să încheiem cu BRAFMANN: „Cahalul este guvernul naţional, bine organizat, al societăţii ovreieşti”. „Cahalul există şi astăzi, în fiecare comunitate ovreiască”.
Cahalul exista şi la noi în România, unde este numit Administraţia Comunităţii ovreieşti.
Altădată, el era cunoscut sub numele chiar de Ca–hal. Astfel, în anumite documente oficiale ale Moldovei, pe la începutul ultimului veac, se găseşte cuvântul Cahal, care indică, fie comunităţile ovreieşti fie pe reprezentanţii lor. Aşa de exemplu, în o anafora din 1850, citim: „Ovreii au, ca garanţie, Cahalul naţiei lor”173.
Acum, că ştim principalele peripeţii prin care a trecut, în cursul secolelor, – fără ca să se schimbe, – organizaţia poporului lui Israel, să ne ocupăm de constituţia Statului jidovesc şi îndeosebi de aceea a Cahalului elementar, – constituţie care, până la BRAFMANN, a rămas misterioasă.
– va continua –
Autor: Nicolae Paulescu

Notă
„Numele de Paulescu este al unui om care a trait cu toata evlavia si frica de Dumnezeu. Un nume mare pentru romani, in special pentru tineretul de astăzi, azi cand a dispărut notiunea de neam, de elita a neamului nostru. Paulescu ramane pentru noi unul din cei mai mari ctitori ai valorilor nationale si crestin-ortodoxe.
A fost persecutat toata viata. Dupa 2 ani de studii stralucite in Franta, desi a fost rugat sa ramana la catedra de fiziologie a facultatii din Paris, a refuzat spunand ca „ma duc sa lucrez în țara mea”.
Venit in tara a fost supus persecutiei toata viata, pana la moarte. În permanenta s-a situat de partea adevarului si nu a facut niciun compromis, a taiat in carne vie.
– Cand ati auzit de Paulescu, in inchisoare sau dupa ce ati iesit din inchisoare?
– Nu, inainte de inchisoare. Eram inca la Manastirea Durau cand il citeam pe Paulescu. Eram foarte curios sa-l cunosc pe omul acesta.
Prima carte pe care am citit-o era aceasta, „Spitalul…”, o carte care a facut furori in toata tara. Cel mai adanc ateu, daca o citește vine la credinta si se pune pe metanie(Plecăciune pînă la pămînt pe care creștinii ortodocși o fac cînd se închină luĭ Dumnezeu, n.r.)”. – (din interviul cu Parintele arhimandrit Iustin Parvu, 21.11.2010 – Manastirea Petru Voda)
Conform DEX: cahál^[1] n., pl. urĭ și e (cuv. ebr.). Comunitate politico-religioasă secretă a evreilor cu organizațiune proprie, cu îngrijitorĭ și judecătorĭ specialĭ, adevărat stat în stat care-ĭ unește pe toțĭ Jidaniĭ contra creștinilor.
Sursa: extras din volumul „SPITALUL, CORANUL, TALMUDUL, KAHALUL ŞI FRANCMASONERIA”, de dr. Nicolae Paulescu.

Share on Facebook

Tweet

Follow us