CAHALUL – ORGANIZAŢIA STATULUI JIDOVESC (2)

CAHALUL – ORGANIZAŢIA STATULUI JIDOVESC (2)

0 70

Sa vedem acum ce se ştie despre Cahalele superioare.
„Cuvântul Şarpe (Nahaş), zice Dr. Octavian Isopescul, profesor la Universitatea din Cernăuţi, este o sinteză cabalistică a trei cuvinte, ale căror iniţiale îl compun: Nidui: exil; Cherem: afurisenie; Şanta: blestem; Astfel vorbele: „să fie muşcat de şarpe”, înseamnă în realitate: „să fie lovit de exil, de blestem şi de afurisenie”.

B) CAHALELE SUPERIOARE
Din cele ce preced, rezultă că, pretutindeni şi întotdeauna,
În Sanhedrinul din 1840 din Cracovia, ovreiul Montefiore a zis: „Cât timp nu vom poseda jurnalele lumii întregi, ca să zăpăcim şi să înşelăm popoarele, puterea noastră va fi o himeră”.
– de la împrăştiere şi până azi, – ovreii au trăit şi trăiesc, pe teritoriile altor naţii, grupaţi în Comunităţi, guvernate de Cahale talmudice. Toate aceste comunităţi sunt strâns legate şi se ajută reciproc; ele se reunesc într-un Sinod, o dată pe an şi formează un adevărat stat jidovesc, în statele celorlalte naţii.
Deasupra acestor Cahale elementare, există, în fiecare ţară, asociaţii mai puternice, dar mult mai misterioase şi al căror rost nu a fost dezvăluit, până acum, de nimeni. Astfel sunt AngloJewishAssociation din Londra, – IsraeliticheAllianz din Viena, – Verband der Deutschen Juden din Berlin, etc.
Aceste asociaţii naţionale, ca şi anumite ordine ovreieşti internaţionale, – de pildă, ca ordinul american BneiBerith (fiii alianţei)191 – foarte răspândit în România, – se confundă cu Francmasoneria.
În capul acestei organizaţii secrete, în ceea ce priveşte scopul, se găseşte Alianţa Israelită universală, fondata de CREMIEUX192 şi care rezidă în Paris.
Această instituţie supremă are conducerea generala a Cahalelor, ea concentrează în mâinile sale guvernul naţiei jidoveşti întregi.
Dar adevăratul centru al ovreimei e înconjurat de un adânc întuneric. Într-adevăr, Alianţa jidovească nu datează decât din 1860, totuşi e sigur, că o autoritate superioară a funcţionat încontinuu, din vechime, pe ascuns, într-un oraş necunoscut, – la Constantinopol193, la Bagdad, sau în altă localitate, – şi de altfel, nu se ştie dacă astăzi nu există, undeva, un jidan învestit cu puterea regală.
În tot cazul, această alianţă ovreiască universală reprezintă, faţă de celelalte naţii, poporul lui Israel194.
Astăzi, ovreii au ajuns să fie stăpânii presei universale. Astfel, ei deţin cele mai mari ziare:
La Londra: Times, Daily Telegraph etc.
La Paris: Le Matin, Le Temps, Le Figaro etc.
La Berlin: Berliner Tageblatt, Berliner Volkszeitung etc.
La Viena: N. FreiePresse, Fremdemblatt etc.
La Budapesta: Pester Loyd, Magyar Hirlap etc.
La noi: Adevărul, Dimineaţa, Facla, etc.
Iată apelul lui CREMIEUX, adresat către ovrei, – apel din care reiese o bucurie sălbatică pentru reuşită şi din care se văd principalele scopuri către care tinde organizaţia actuală a poporului lui Israel.
„Alianţa pe care voim s-o întemeiem nu e nici franţuzească nici englezească nici nemţească… ea e jidovească, ea e universală.
Împrăştiaţi în mijlocul unor popoare care sunt duşmane drepturilor şi intereselor noastre, vom rămâne jidovi,… membri ai „poporului ales”… : Naţionalitatea noastră este religia părinţilor noştri, – şi nu recunoaştem alta…
Trăim în ţări străine şi nu ne putem interesa de interesele vremelnice ale acestor ţări, întrucât interesele noastre morale şi materiale sunt în primejdie.
Religia jidovească trebuie să cuprindă întro zi pământul întreg.
Catolicismul, duşmanul nostru secular, zdrobit în luptă, e aproape să îngenuche.
Pe zi ce trece, reţeaua, pe care ovreii o aruncă asupra pământului, se va întinde, – şi măreţele profeţii ale cărţilor noastre sfinte se vor îndeplini… Nu e departe timpul în care toate bogăţiile pământului vor aparţine numai jidovilor…
O nouă împărţire mesianică, un nou Ierusalim, trebuie să se ridice în locul dublei cetăţi a împăraţilor şi a Papilor”195.

*     *     *

În rezumat, Cahalul este organizaţia naţiei ovreieşti. El este rezultatul dogmei talmudice a poporului ales, dogmă în virtutea căreia ovreii nu trebuie să se contopească cu alte popoare, căci Dumnezeu le-a făgăduit să posede tot pământul şi să stăpânească lumea întreagă.
Cahalul este reacţia contra oricărui progres, el este obscurantismul clerical cel mai orb; el dă naştere la dispreţul cel mai insultător contra goimilor, consideraţi ca vite şi la ura cea mai atroce, de moarte, contra întregii omeniri nejidoveşti.
Cahalul este organizaţia misterioasă care, învăluită sub aparenţele inofensive ale Comunităţilor confesionale, a făcut cu putinţă conservarea poporului ovreiesc, în mijlocul naţiilor puternice, pe care le-a doborât, sau pe care e pe drum să le distrugă.
El este cheia problemei ovreieşti şi explică lipsa oricărui elan de reînnoire şi de înaintare în sânul iudaismului196, – pe care-l stăpâneşte, în mod absolut şi tiranic, prin teroarea Cheremului.
Cahalul este factorul corupţiei care răstoarnă statul nostru; – el este cauza acaparărilor, a trusturilor, a falimentelor care minează comerţul, industria şi agricultura în România; – el este organul care rătăceşte opinia publică prin ziarele pe care le subvenţionează; – el este agentul propagării perfide a materialismului şi a ideilor liberaliste, socialiste, anarhiste; – el este puterea ocultă a Francmasoneriei.
Cahalul este, în fine, agentul revoluţiilor, care au zguduit lumea şi care, de câtva timp, tulbură liniştea nenorocitului popor românesc.
Aceasta este puterea ocultă ovreiască, împotriva căreia omenirea este dezarmată, pentru că nu o cunoaşte.
– va continua –  EFECTELE CAHALELOR TALMUDICE
Prma parte aici: CAHALUL – statul în… stat!(1)
A doua parte aici: CAHALUL – ORGANIZAŢIA STATULUI JIDOVESC (2)

Autor: Nicolae Paulescu
Sursa: volumul – Spitalul,Coranul,Talmudul, Cahalul, Francmasoneria

NOTE
189 Verax, I. cit. p. 4849. (Ed. prescurtată).
190 Ibidem, p. 51.
191 Archives israélites XX, 1866, p. 885. Vezi Mousseaux, Le Juif, p. 347.
192 Cremieux a fost şi Suveran, mare maestru al ritului scoţian al Francmasoneriei din Franţa.
193 Vezi Cnabauty, Les Juifs nos maîtres, 1882, p. 5 şi următoarele.
194 Alianţa ovreiască universală dispune de presa lunii întregi, de care se serveşte pentru a înşela şi a domina opinia publică.
 
Astăzi, ovreii au ajuns să fie stăpânii presei universale. Astfel, ei deţin cele mai mari ziare:
La Londra: Times, Daily Telegraph etc.
La Paris: Le Matin, Le Temps, Le Figaro etc.
La Berlin: Berliner Tageblatt, Berliner Volkszeitung etc.
La Viena: N. FreiePresse, Fremdemblatt etc.
La Budapesta: Pester Loyd, Magyar Hirlap etc.
La noi: Adevărul, Dimineaţa, Facla, etc.  195 Arhives israélites, XXV, p. 651, 1861. Vezi Mousseaux, Le Juif, Ch. XIII. p. 266. Vezi şi Cuza, I. Cit.
196 Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1996. 22 octombrie 1910.  

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.