Calculator de 200 de euro pentru elevi si studenti

Calculator de 200 de euro pentru elevi si studenti

0 128

Jocul Guvernului de-a “hocus-pocus” cu banii pentru dotarea elevilor cu calculatoare a ajuns la un nou episod. De acesta data, oficialii au declarat ca Guvernul a aprobat un act normativ privind acordarea unui sprijin financiar in valoare de 200 de euro pentru fiecare tanar care provine din familii cu venituri reduse. Astfel, banii vor fi folositi de elevi si studenti pentru achizitionarea de calculatoare. Premierul Emil Boc a declarat ca vor beneficia de sprijin 25.000 de elevi si studenti, iar efortul bugetar va fi de circa 5 milioane de euro.
„25.000 de elevi si studenti vor beneficia de un sprijin financiar pentru achizitionarea de calculatoare, iar banii vor fi acordati sub forma de cupoane. Aceasta suma poate fi utilizata exclusiv pentru cumpararea unui calculator personal. Exista aproximtaiv 5 milioane de euro, suma aflata la dispozitie”, a afirmat in presa centrala Emil Boc.
Aceasta masura a fost luata dupa ce, in studiul „Eficienta utilizarii noilor tehnologii in educatie”, 61% dintre profesori au spus ca elevii au competente mai bune in rezolvarea de probleme si si-au imbunatatit capacitatea de lucru in echipa. Conform studiului, 85,5% dintre profesorii intervievati sunt de parere ca fiecare elev ar trebui sa dispuna de un laptop ca instrument de invatare, pentru usurinta utilizarii, portabilitate si posibilitatii de personalizare ale PC-ului mobil. Realitatea este totusi un pic neagra in tara noastra. In prezent, numai 1,6% dintre respondenti au declarat ca pot oferi acces la laptop-uri in clasa mai multor elevi simultan, iar 51,6% dintre profesori folosesc calculatoarele desktop din laboratoarele scolilor, unde, de asemenea, mai multi elevi lucreaza la acelasi PC.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.