Călin Georgescu – Diplomatul ce poate aduce înapoi Tezaurul Patriei – propria Țară
„În fiecare ins e sădită o intenție a lui Dumnezeu care, prin om,
trebuie să devină o creație!” (Arsenie Boca)
Țărână albă, țărână galbenă, țărână albastră, țărână roșie, cine ți-a închis corola și ți-a deschis Sfințenia?
Cine ți-a dat lumina și te-a purtat flamură peste timp și peste spațiu?
Cine ți-a pus zâmbetul peste dor și peste legendă?
Cine ți-a așezat mugurii de zori în pieptul de martir?
Cine ți-a descântat suferințele pe undele inimii, pe apele sufletului, pe susurul cerului?
Zorile de foc acum bat în altarul Patriei, în vitraliile Străbunilor, în Catapeteasma Națiunii! Acum suntem toți la răscrucea trezvirii! Prin crucea fiecăruia la cumpăna Învierii strigăm: „Hristos a Înviat!” Bunul Dumnezeu – Părintele națiunilor, hărăzește fiecărei țări în raport cu comuniunea nației respective cu Tatăl ceresc, pe cei Aleși dintre cei chemați, pentru a așeza Patria respectivă întru dimensiunea existenței spirituale, a continuității și a dăinuirii ei privind creația și jertfa sa!
Fiul iubitor al Patriei, rămâne întotdeauna Fiul ales al Vetrei străbune și oriunde va merge, Patria va merge cu el.
„Pe toate meleagurile pe unde am pribegit, m-a urmat și patria.” (Călin Georgescu, Cumpăna României, Ed. Christiana, București-2016, p.5)
Părintele ceresc nu ne-a așezat la întâmplare în calea relelor, asupririlor, ci în VATRA cea dintâi a Facerii, Acasă, peste care și-a pus Acoperământul Său țesut în adevăr, lumină, dreptate, omenie, Jertfă și Iubire, dar brodat cu cromatica încercărilor pentru a ne întări, a ne uni, a fi demni de dragostea Lui, de Pământul nostru verde și de Cerul albastru al Înaintașilor!
Acasă, s-a țesut în războiul luminii–înțelepciune, cu înfășurarea urzelii pământului–moșie, pânza de cer țesută din ițe-idei, ce separă firele gândirii formând rostul rațiunii, cu suveica luptei, credinței, răbdării prin care s-a introdus negreșit statornicia, din vatală pentru brodarea dăinuirii!
Fără grai și rugă nu e inimă! Fără suflet nu e minte! Fără cer nu e pământ! Fără pământ și cer nu e Patrie! Fără Patrie nu e dragoste! Fără dragoste nu e Dumnezeu!
Fără Dumnezeu e haos!
Vatra străbună – reflectată în „Dacia preistorică” a marelui folclorist, arheolog și istoric Nicolae Densușianu, ce socotea „că leagănul Europei ar trebui căutat în arcul munților Carpați și la Dunăre”, se confirmă prin multele descoperii arheologice, între care și cea de la Lepenski – Vir, în zona Porților de Fier, „socotită drept una din cele mai vechi, poate cea mai veche așezare omenească europeană.” (Iosif Constantin Drăgan, Idealuri și Destine, Ed. Cartea Românească, București-1977, p. 37-38)
„Pământul pe care ne-a zămislit Dumnezeu-Destinul ne-a oferit atâtea dovezi ale statorniciei noastre pe aceste meleaguri, încât numai răuvoitorii pot susține în vânt că ne-au adus aici „vînturile, valurile. Noi am fost aici din timpurile fără început.” (Constantin Olariu Arimin, Dicționarul nemuririi limbii strămoșești, Iași-2016).
Pământul acesta – Pământul strămoșesc este plămada din țărână sfințită cu sânge martiric, din care a țâșnit ca o lumină, ca o apă, ca o flacără, ca un bucium, ca un grai dulce, cel hărăzit acestei vetre geto-dacice, binecuvântate de Dumnezeu – Călin Georgescu. Călin Georgescu – Fiu al Cetății lui Bucur, Cetatea căreia i-a dat identitate cel mai drept Voievod al Dacoromânilor – Vlad Țepeș, a moștenit testamentar caracterul marelui Domn, privind curajul, integritatea, credința, demnitatea, neaplecarea, neîngenuncherea, dârzenia.
Zorii nașterii sale s-au aprins din Omoforul sacru al Bunei Vestiri – 26 Martie 1962, ca o predestinare pentru glia noastră de a-și asuma crezul, vocația și misiunea ! În ființa sa binecuvântată Călin, ivită din rădăcina pelasgo-traco-getă Kallinicos, prin țesătura a două nume: Kallos = frumos, puternic, viguros și Nicos = biruitor, (Constantin Olariu Arimin, op. cit.), s-a pogorât Persoana creștinului mărturisitor, a Oșteanului Cetății de veghe permanentă la hotarele Patriei.
Pentru marele Daco-român, Patria-România, „în primul rând, este limba română, pentru că prin ea se exprimă geniul și demnitatea națiunii române” (Călin Georgescu, Cumpăna României).
Destin
„Odor suav, surâs de crin,/ pașii tăi albi spre ce destin?/ Spre care țărm, sub care zodii?/ Ani cu păun, venin sau rodii?” (Radu Gyr, Stele pentru leagăn, Fund. Iustin Pârvu-Petru Vodă-Suceava)
Soarta l-a purtat o vreme până la plinirea Destinului, spre a-l întări, a-l împlini, a-l defini pe tărâmul haosului în civitas diaboli, peste ocean, dar rădăcinile, tradiția, crezul străbun l-au crescut stejar falnic.
Trâmbița sufletului i-a răsunat chemarea la luptă cu sabia întru cuvânt a Adevărului, după îndemnul luptătorului Erou Vasile Posteucă: „Nu fiți luptători fără să vă fi adaptat și perfecționat o tehnică a contactului cu Dumnezeu.
O contactare a infinitului, cu ajutorul inimii smerite…Nu intrați în destinul colectiv fără să vă fi găsit pe voi, fără să știți cum să țineți luminile din lăuntru aprinse!” (Vasile Posteucă, Destinul imperial al românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul” Ed. Criterion Publishing, Norcross, GA, U.S.A., f.a., p. 62).
Marele nostru diplomat Călin Georgescu, discipolul marelui Mircea Malița, prof. univ., matematician, eseist, ministru, ambasador, Diplomatul-Gentleman, un caracter distins, se află într-o arzătoare comuniune cu Dumnezeu și în cuminecare sacră cu Patria sa dragă, ținându-și după înțelepciunea Profetului Mihail Eminescu, „Naționalitatea în margenile adevărului”.
În perioada exercitării profesiei de expert internațional în dezvoltare durabilă în cadru ONU pentru Indicele Global al Sustenabilității de la Geneva și a Centrului European de Cercetare, Călin Georgescu și-a reprezentat România cu autoritatea și vocația unui adevărat creștin ortodox, așezându-și Patria în locul ei de merit deplin, de onoare și de respect internațional.
Pe chipul său hristic s-a răsfrânt în vremea de atunci, dar mai ales în cea de azi, omenia sa întru frumusețea, demnitatea și menia milenară a Națiunii noastre valahe. Diplomatul nostru are toate trăsăturile firești în consonață cu armonia firii create de Dumnezeu după Chipul său.
Fața radioasă, reflectă o inimă curată, un caracter dârz, un suflet frumos, o dăruire nemărginită, o minte enciclopedică, Daruri alese pe care le oferă ofrandă pură Omului, Nației, lui Dumnezeu.
Dragostea hristică și apelul fierbinte la unitate la care face permanent referire, pare a fi un mare poem închinat reunității tuturor Românilor, realizată prin iubirea creatoare și mântuitoare a lui Dumnezeu: unirea Omului cu Dumnezeu și a lui Dumnezeu cu Omul, unirea întregii creații în Om, atunci când el ca Persoană își împlinește chemarea, alegerea, vocația, misiunea.
Unul dintre cei mai mari Sfinți Părinți din stirpe geto-dacă și familie de vază din Constantinopol, viitorul martir al Bisericii celei Una, Maxim Mărturisitorul (Patrologia Graeca, vol. 90, Relatio motionis; Vita et certamen), afirma că intelectul, rațiunea și spiritul Omului, trebuie să se reflecte în modelele sale absolute: Marele Intelect, Logosul și Duhul – Arhetipul Trinității Care, întruchipează simplitatea și unitatea. „Tatăl este principiul unității, Fiul este manifestarea bunătății lui Dumnezeu, iar DUHUL este puterea unificatoare!” (Lars Thunberg, Man and the Cosmos. The Vision of St. Maxim the Confessor, St. Vladimir-s Seminary Press, 1985) Același mare sfânt Părinte numea Triada absotulă: „Ființă-înțelepciune-viață sau Ființă-bunăstare-nemurire” (Sherwood, St. Maximus the Confessor: The Ascetic Life, Roma 1955).
Așadar, Omul care poartă în sine Darul cel mai de preț – Chipul lui Dumnezeu, are în gena sa: principiul persoanei, vieții, unității, bunătății, înțelepciunii, frumuseții, bunăstării, nemuririi. Atunci de ce trebuie lăsat să fie înrobit, defăimat, profanat, ucis de către indivizi inumani?!
Indivizii-inumani iubesc păcatul, răutatea, minciuna, nedreptatea, ura, trădarea, lașitatea, hoția, imoralitatea, amoralitatea, desfrâul, degradarea, fariseismul, ateismul, crima, pe dușmanii Patriei și-ai Bisericii. Ei trăiesc permanent în întunericul conștiinței și nu vin la lumina Omului teofor, „ca faptele lor să nu se vădească.” (Ioan 3, 20)
Nu poziția, funcția, treapta, te face prețios, ci rădăcina și aura care dau strălucire persoanei tale. A fi liber în spirit înseamnă a fi suveran. Altfel ești responsabil de tot ce ți se întâmplă!
Bunătatea Românului Călin Georgescu nu ne arată răutatea indivizilor „mari” care au jefuit țara de la un capăt la altul, fiindcă ea se vede chiar de pe Marte. Diplomatul ne arată calea-adevărul-viața, întru Hristos, întru Neam, întru existența, continuitatea și dăinuirea Patriei ! „Pentru a fi mai bun, spune ieromonahul Baștovoi, nu e nevoie ca cineva să fie mai rău decât tine… Fii lumină, fii zbor – iar dacă nu ești încă, atunci nimic din ce este pe pământ nu-ți scuză înfrângerea” (Savatie Baștovoi, Cartea despre femei, Ed. Cathisma, București-2015).
„Vai de națiunea învinsă care vede în măreția învingătorului o perfecțiune a virtuțiilor sale și în ai cărei ochi, urâțenia învingătorului, este frumusețe!” (Kahlil Gibran, Maxime și Cugetări, Ed. Carpații – Traian Popescu, Madrid -1980).
Este evident total diferit de politicienii complotiști care după 1990 s-au ales cu ajutorul pradei loviturii de stat, înlesnind ușor alegerea lor și care au pus țara pe butuci,dar au promis vorbind în deșert, sfârșind însă prin a lua aproape toată bogăția țării, făcând din Oaza în care se afla Patria, realmente un deșert, tăind orice aripă spre avânt românesc, orice țâșnire spre înălțarea spirituală a Omului.
După ce ne-am pricopsit vârf și îndesat aproape un secol cu dinastia Hohenzollern, de care încă n-am scăpat nici astăzi, după marii proletari, au urmat otrepele comunismului comunitar cu față umană, adică ideologia schimonosită la față grație sufletului ei sterp.
Primul, școlit la Moscova, nelipsit de la masa lui Ceaușescu, răsfățat în funcții înalte, a urzit și a înfăptuit sângeros lovitura de stat, sprijinit de Oculta mondială. A pus premier pe fiul, mercenarului care a luptat în Spania sub flamura roșie. Cu un pulover grosolan precum limbajul de lemn, fără gât, fără coloană vertebrală a decapitat economia națională prin privatizare haotică.
Al doilea, profesor universitar, cel de la care aveai oarece pretenții, după ce a căsăpit Roșia Montană, în tandem cu „Ciorba” lui, când rece, când gelatinoasă au impus țării „sacrificiul istoric”, semnând tratatul cu Ucraina, prin care recunoștea uzurparea granițelor de către statul rutean, dându-i ca suvenir și Insula Șerpilor.
Parlamentul „demonocrat” a votat atunci împotriva țării care le da pâine și aur, astfel că în prefața cărții lui Tiberiu Tudor, „Istoria unei trădări naționale”, istoricul Florin Constantiniu, menționa cu durere și suspin: „În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți din teritoriu național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940) sau fără a se găsi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947)”.
După urmașul stalactitelor a urmat navigatorul cu privirea în cruce care a devenit marele corsar pentru patria noastră creștină, spulberându-ne impunătoarea noastră Flotă maritimă, decapitând și arestând prosperii oameni de afaceri români prin Inchiziția D.N.A.-ului, pensionând la „urgență” ofițerii și generalii „nesiguri”, desființând armata națională, industria de armament, și înlocuidu-le cu baze militare americane pe teritoriul nostru, pentru „apărare…”
Cum o nenorocire mare vine cu toate rudele ei la ospăț, a venit și filoxera politicii corecte – șase case, care pe perioada celor 10 ani de vacanță, de absenteism liberal și-a bătut joc până la profanare de cetățenii țării, de poporul de rând, fiind din cale afară de mândru față de masele tot mai sărace, tot mai peticite și neegalat de slugarnic față U.E., de U.S.A., de Ucraina căreia i-a mai oferit în afară de sprijin economic și militar, armament și canalul Bâstroie, fiindcă motivează d-lui, că „susținerea Ucrainei (care asimilează forțat românii din Ucraina, arestează monahi, profanează Clerul ortodox în frunte cu Mitropolitul Loghin, închide lăcașurile de cult etc., n.a.) reprezintă un interes strategic pentru România” (Ioan Scurtu, Istorie și actualitate: unitate națională și „sacrificiu istoric”, p. 57).
Goi pe dinăuntru, găunoși pe dinafară, fără rădăcini, fără coloană vertebrală se complac stării precare, naturii desuete în care se definesc, într-o ipostaza de reclamă, pentru reting și brand:
– una, „duduia verde” culege o prună din pomul cu 3 fructe, o rupe în două jumătăți și dă „noroc” cu reporterul încântat de stupizenia sa și a ei. Apoi își ia bucățica de pâine de la gură și o presară pe mușuroiul de furnici, chicotind apoi de grija maternă care a podidit-o spontan;
– alta, fiica marelui trădător al țării, a conducătorului ei, al eroicei Armatei române, al elitei spirituale, o grande custodiță, care a luat în custodie definitivă mari bogății ale țării: castele, munți, dealuri, ape, plaiuri,păduri,ba încă și plătită de stat pentru a putea „supraviețui” regește.
Cealaltă, „zeița” a plecat la vânătoare nu cu arcul demnității, nu cu săgețile spiritului, ci în unduiri repezi, hipopotamice din care se prăvălesc răcnete și urlete ca într-o veritabilă junglă.
– va urma –
Autor: Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio
Sursa: art-emis.ro
