Călin Georgescu e noua pandemie
Speța „Călin Georgescu președinte”, pe care o trăim zilele acestea, ne împinge înspre hăul iraționalului. Traversăm o pandemie 2.0, în care gândirea critică se impune a fi anulată prin diabolizări, ostracizări, frici imaginare și sentimentalism nătâng.
Toate de o amploare nemaiîntâlnită, chiar și în comparație cu prima pandemie.
De ce comparația cu pandemia?
Pentru că toate mecanismele care au funcționat atunci sunt, din nou, puse la treabă. Narațiunea se construiește pe aceiași piloni, într-o totală lipsă a raționamentelor logice valide.
1. Frica
E greu să manipulezi în lipsa puternicului sentiment al fricii. În pandemie frica era de moarte, acum se construiește o frică de comunism, legionarism, fascism și alte -ismuri. Ca să poți ieși din sfera gândirii raționale și să te apuci de mestecat lozinci sforăitoare, e nevoie de un catalizator puternic – frica.
`Dacă ești un om de bună-credință, exterior mașinii de propagandă, și se întâmplă să te fi cuprins acest sentiment, e suficient să revii la rațiune și să te întrebi – e o frică legitimă sau una sădită artificial? Ca să îți dai un răspuns în care poți avea încredere, trebuie să decelezi fapte și doar fapte.
Înlătură zgomotul propagandei abjecte, sentimentalismul siropos, sloganurile, lecțiile intempestive și superflue de istorie și analizează faptele.
Este ceva din faptele analizate care să-ți inspire o frică? Potrivit propriei tale interpretări și nu a uneia livrate de alții. Dacă este, atunci poate că există ceva legitim în frica ta. Dacă frica se raportează doar la scenarii imaginare bazate pe o răstălmăcire tendențioasă a faptelor, atunci ea a fost construită și ți-a fost sădită.
Dacă ți-e teamă că Georgescu face judo, exact ca Putin, și călărește…nu cred că mai e nimic de zis. Dacă ți-e teamă că poate fi un dictator, așa după tonul vocii, fă-ți un control.
2. Ostracizare, diabolizare și modificarea limbajului
Odată părăsit tărâmul raționalului, vei găsi o sumedenie de procedee și tehnici menite să te aducă în derivă cognitivă și să-ți contorsioneze discernământul până la anulare. De aceea prima parte e foarte importantă, pentru a rămâne pe tărâmul raționalului.
În pandemie, oamenilor sănătoși care aveau neclarități și întrebări li se punea eticheta de nevaccinat sau conspiraționist. E ușor să atribui etichete, echivalează cu un fast food al gândirii, te scapă de chinul gândirii raționale. În același mod, acum, votanții lui Călin Georgescu sunt de o inteligență medie (au ei aparate de măsurare), needucați și extremiști. Etichetare, ostracizare și diabolizare.
La tehnicile astea se recurge atunci când, de fapt, nu e nimic de zis.
Artiști care se unesc în cuget și simțiri pentru a salva țărișoara de un grav -ism. E brevetat procedeul, exact la fel s-a întâmplat și în SUA, unde Hollywood-ul s-a dat de ceasul morții ca nu cumva să câștige Trump. Și au dat greș.
E rândul Dâmboviwood-ului să arate ce poate. Și să dea greș. Nu mai ține. Vă zbateți în zadar.
3. Sentimentalism nătâng și lecții de istorie fără noimă
Vai, așa întuneric și rece era în comunism la lumina lumânării, e de datoria noastră să facem orice pentru a nu mai ajunge acolo. S-a murit pentru a ieși din acel regim. Așa și? Ce legătură are cu prezentul?
Păi niciuna, fiecare e dator să și-o imagineze. Am întrebat câteva persoane, din sfera celor care ar putea formula un răspuns articulat, care sunt faptele care îl plasează pe Georgescu în poziția de prevestitor al comunismului?
Nici măcar un răspuns coerent nu am primit. Argumente circulare și bolboroseală siropoasă.
Alții sunt îngroziți de părăsirea UE și NATO. De unde până unde? Să fie datorită legăturilor strânse pe care Georgescu le are cu noua administrație de la Washington? Nu cred.
În sfârșit, erudiții povestesc despre legionari, comuniști, ascensiunea lui Stalin, Lenin, Hitler, pericole la tot pasul. E greu să lași puterea din mână dar s-a mai întâmplat și la alții să nu aibă de ales. Au vreo noimă lecțiile astea de istorie? Vreo finalitate? Evident că nu. Au scopul pretins de a te ajuta în fața unui pericol iminent – pericolul de a pierde ei puterea. Extremiștii au o nevoie continuă de un dușman, altfel nu le mai funcționează jucăria.
4. Miza reală și deturnarea atenției
Toate balivernele istorico-sentimentalisto-siropoase sunt zgomotul menit să distragă atenția. În fapt, Călin Georgescu a devenit cel mai vânat om al acestor zile din cauza unui singur cuvânt – PACE.
Iar asta pentru simplul fapt că acest cuvânt, gândit și dorit de toți oamenii normali la cap, aduce cu sine „prejudicii” de multe sute de miliarde de dolari, poate mii, celor care urmau să furnizeze tehnica pentru escaladarea războiului. Iar aici nu e vorba de o singură națiune, e vorba de interese transnaționale – e suficient să vă uitați cine a furnizat până acum armament Ucrainei ca să determinați interesații.
Problema e că toți acești comercianți ai morții sunt departe de zona de conflict, însă nu și România. E foarte important ca, în momentul în care ți se cere să decimezi populația tânără a țării tale și să o trimiți la război, să ai pe cineva în fruntea țării care poate spune nu.
Dintre toți candidații la prezidențiale, Georgescu este singurul care a vorbit despre pace. Mie atât îmi este suficient pentru a-l vota, deși nu l-am votat la primul tur.
Iar pentru a închega puțin părțile acestui mic articol – frica față de escaladarea războiului este una reală sau una fabricată? Pentru a vă răspunde, vă rog să căutați și să analizați ultimele rezoluții NATO.
5. În loc de încheiere
Prezenta scriere este departe de a se vrea un Laudatio la adresa lui Călin Georgescu. Omul are metehne ca noi toți. Într-unele situații putea să ofere răspunsuri mai inspirate la unele întrebări – de exemplu mie personal nu mi-a plăcut răspunsul că România nu e pregătită pentru un președinte femeie – România e pregătită pentru ce decide poporul că e pregătită, iar lupta nu e între sexe ci între idei și viziuni. E atât de important răspunsul acesta mai puțin inspirat încât să îl descalifice pe Georgescu? În fața mea categoric nu, toți avem scăpări.
Am urmărit și acel interviu unde pomenește de nanocipuri și mi-am dat seama, din contextul general al discuției, că a fost o greșeală de exprimare, nanoparticule (de plastic) era cuvântul pe care îl căuta. Știți cum mi-am dat seama? Am urmărit interviul cu bună-credință și fără o agendă ascunsă.
În fine, ceea ce aș vrea totuși să determine acest mic articol este o ierarhizare clară și justă a priorităților țării noastre pentru momentul în care ne prezentăm la urne.
Pe locul 1 în topul priorităților cred cu tărie că ar trebui să fie PACEA. Pentru că dacă pace nu e, nimic nu mai e – democrație, libertate, bunăstare, drepturile omului devin vorbe în vânt acoperite de sunetul gloanțelor. Iar, spre deosebire de pericolele inventate artificial, pericolul extinderii războiului este real și actual.
Autor: Alexandru Mușătoiu
Sursa: musatou.com
