Calin Popescu-Tariceanu,
Romania nu este la adapost de o noua criza economica
Fostul premier liberal Calin Popescu-Tariceanu considera ca Romania nu este ferita de o noua criza economica, argumentand ca „nu exista niciun fel de element care sa ne faca sa credem ca tara noastra este pusa la adapost” in acest sens.
„Daca la nivel mondial se va declansa o criza, aceasta criza nu va insemna decat scaderea consumurilor pe diferite piete europene, unde Romania stiti ca exporta 70% din bunurile produse. Lucrul acesta se va reflecta in mod direct si foarte rapid asupra economiei romanesti. Deci economia romaneasca nu este pusa la adapost, sa fie foarte clar!”, a spus miercuri Tariceanu la RFI.
Potrivit acestuia, apelul facut marti seara de presedintele Traian Basescu la adresa coalitiei de guvernare privind evitarea populismului nu trebuia facut public, ci „direct cu partidele din coalitie”, calificand acest apel ca pe „un frumos joc de teatru”.
„Acest apel ar trebui sa fie indreptat exclusiv catre coalitie, cu toate ca presedintele a vorbit in termeni destul de vagi si generali, adresandu-se intregului spectru politic, in pofida faptului ca, din cate stiu eu, Opozitia nu poate sa majoreze salariile, ci numai Guvernul”, declara fostul premier.
In opinia sa, „principala preocupare a partidelor aflate la guvernare in acest moment este exact stabilirea datei cand pot sa mareasca salariile, cu toate ca Romania nu si-a revenit din criza economica si nici la nivel european criza nu este complet indepartata”.