Campionatul National de Patinaj Artistic pe Role se tine la Brasov
Prima editie a Campionatului National de Patinaj Artistic pe Role va avea loc in acest weekend la Sala Sporturilor din Brasov.
Societatea de Patinaj Brasov invita publicul sa participe sambata, 6 august, incepand cu orele 17.00 la antrenamentele oficiale, iar duminica,7 august, incepand cu orele 10.00, la concursul propriu-zis.
La aceasta competitie participa 25 sportivi de la 8 cluburi din tara printre care si doua brasovence. Este vorba de Lisa Munteanu, legitimata la C.S. Societatea de Patinaj Brasov, care a obtinut locul 3 la Campionatul Mondial 2011 din Panticosa Spania, la sectiunea juniori II si Ana Barbara Gheorghe, legitimata la acelasi club, care a obtinut locul III la aceeasi competitie, sectiunea cadeti.