Cancerul de col uterin – testare gratuita

Cancerul de col uterin – testare gratuita

0 227

Toate femeile din Romania vor fi testate gratuit, cel putin cinci ani, incepand din toamna, pentru depistarea leziunilor pre-canceroase la colul uterin, printr-un program al Ministerului Sanatatii, a fost concluzia conferintei intitulata „Sanatatea femeii – factor de echilibru social”.
Pacientele vor face un test Babes-Papanicolau, fie la unii dintre medicii de familie, fie direct la ginecologi. Investigatiile vizeaza toate femeile care sunt active sexual.
In prima faza vor fi chemate la medici pana la sfarsitul anului cateva mii de femei, cele la care au aparut suspiciuni de boala la evaluarea nationala. Restul femeilor vor fi programate la medicii de familie pentru recoltarea unei probe din colul uterin. Daca investigatia va arata suspiciunea de boala, femeile vor fi trimise mai departe la specialistii ginecologi si oncologi.
Pe durata programului, femeile vor face trei citologii Babes-Papanicolau, iar daca toate trei ies negativ, atunci femeile sunt excluse din categoria cu risc.
Presedintele Societatii Romane de Obstetrica-Ginecologie, profesor doctor Gabriel Banceanu, a anuntat, joi, ca testul Babes-Papanicolau este cea mai usoara metoda, cea mai putin costisitoare si nedureroasa care poate determina riscul de cancer de col uterin.
Programul ar putea dura intre trei si opt ani, in care vor fi realizate trei teste, iar daca toate vor iesi bine, femeile vor fi scose din grupa la risc, a mai spus Banceanu. El a adaugat ca programul va incepe pana la sfarsitul anului, dar ca nu se poate face o estimare a numarului de femei cuprinse in program.
Conducerea Ministerul Sanatatii sustine ca spun exista bani pentru acest program, dar ar mai trebui stabilite centrele unde vor fi realizate corect aceste teste. Mai mult, toate cabinetele trebuie dotate corespunzator, iar medicii si asistentele instruiti sa faca recoltarea corect. O alta preocupare a Ministerului Sanatatii este sa fie gasiti specialisti care sa interpreteze corect testele Babes-Papanicolau.
In opinia unui membru al Comisiei de anatomie patologica a Ministerului Sanatatii, profesor doctor Maria Sajin, lamele cu probe trebuie citite, iar dupa 1990 nu mai exista decat foarte putini citologi.
„Sunt foarte putini specialisti, trebuie reinfiintata aceasta meserie. Inainte de ’90 existau centre de citologie care citeau testele, iar anatomopatologii aveau cuvantul final. Specialitatea citologie nu exista in nomenclatorul de meserii. In Romania sunt 348 de specialisti anatomopatologi care pot da verdicte pe lamele de citologie si 716 medici de laborator, intrucat la noi nu exista laboratoare de citologie”, a mai spus medicul.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.