Când hunii călăreau flămânzi spre Câmpia Panonică, LOCUITORII DE BAȘTINĂ din Transilvania erau de mult creștinați!!
În școlile maghiare – si din Ungaria si din Trnsilvania – se învață faptul că la venirea aici a maghiarilor – la începutul secolullui X – în Transilvania… era un vid de populație. Ca la Polul Nord, sa zicem… Asta e principala teorie pentru care maghiarii în ziua de azi… revendică Transilvania.
Pentru maghiari:
–Nu are nici importanță faptul că populația majoritară – de aproape 80% – din Transilvania e de origine română.
_ Nu are nici o importanță că în inima Transilvaniei sunt dovezile arheologice si istorice ale statului DAC la tot pasul.
– Nu are nici o importanță că românii vorbesc și astăzi o limba de origine clar latină deși au rezistat secole la rand în mijlocul unor state de origine slavă.
– Nu are nici o importanță că Transilvania, – deja crestinata – ea însăși a dezvoltat un vocabular o limba si un tezaur focloric si o toponimie indubitabil latine, că Transilvania, intodeauna predominant romanș, administrativ nu a făcut parte niciodată din statul Ungaria, disparut dupa infangerea de la Mohacs, cand a fost transformata in Pashalic turcesc.
– Nu are absolut nici o importanță că ungurii însășise recunosc pe sine ca migratori, venind din Asia și asediind o mare parte din Europa.
Nu, ei sustin aberant că… Dacii au dispărut din istorie și că Transilvania era goală când s-au refugiat ei aici, în urma războiului cu moravii și bulgarii, care i-au împins spre Nord.
După creștinarea ungurilor sub Regele Ștefan, sustin istoricii maghiari – ar incepe din anii 1001 lupta de 200 de ani pentru cucerirea Transilvaniei.
Dar nu si crestinarea ei, teritoriu care era de mult crestinat de ! Se stie ca in anul 106, împăratul Traian a cucerit o buna parte din teritoriul fostului stat al geto-dacilor, condus de regele Decebal, care a fost transformat în provincie romană (Transilvania, Banatul, Oltenia și o parte din Muntenia de mai târziu).
În urma acestor schimbări de ordin politic-teritorial s-au creat condiții favorabile pentru propagarea noii învățături crestine și în nordul Dunării. Se poate vorbi de anumiți „misionari neoficiali” recrutați dintre coloniști, soldați din armata romană, negustori sau sclavi, care îmbrățișaseră credința creștină înainte de a veni în Dacia.
În secolul al III-lea numărul acestor misionari „laici” a sporit prin anumiți captivi creștini – pe care goții – stabiliți atunci în teritoriile nord-dunărene – îi aduceau aici din Asia Mică, unde creștinismul era cunoscut din „veacul apostolic”. Din rândul lor, unii erau hirotoniți ca episcopi, horepiscopi, preoți și diaconi.
Trebuie menționat că predicarea Evangheliei în cuprinsul Imperiului Roman a întâmpinat greutăți, datorită faptului că până în anul 313 – când împăratul Constantin cel Mare (306-337) i-a acordat libertate prin cunoscutul „Edict de la Mediolanum” (azi Milano) – era considerată ca „religio ilicita” (neadmisă).
După retragerea administrației și a legiunilor romane din provincia Dacia, prin anii 271/275, s-au creat premise favorabile pentru răspândirea creștinismului în spațiul carpato-dunărean. La aceasta a contribuit și faptul că în timpul lui Constantin cel Mare si construirea Marelui Pod peste Dunare de la…. Câmpia munteană a reintrat în stăpânirea imperiului, deci legăturile permanente ale locuitorilor de aceeași limbă de pe ambele maluri ale Dunării au contribuit la răspândirea masivă a învățăturii creștine.
Acest lucru este confirmat și de un număr apreciabil de piese arheologice paleocreștine, descoperite în peste o sută de așezări daco-romane (în număr mult mai mare s-au descoperit în Scythia Minor).
Între cele mai semnificative reținem: „gema de la Potaissa” (azi Turda) cu o serie de reprezentări simbolice, între care și Bunul Păstor; o tăbliță votivă (donariu) de la Biertan, lângă Mediaș, cu inscripția „Ego Zenovius votum posul” și un disc cu monograma lui Hristos (XP); un fragment ceramic descoperit la Porolissum (azi Moigrad, jud. Sălaj); mai multe opaițe (lămpi) de bronz sau de lut ars, decorate cu semnul crucii sau cu monograma lui Hristos, descoperite mai ales în centrele urbane ale fostei provincii.
Alte obiecte paleocreștine s-au descoperit în Banat și în Oltenia (de pildă, părți dintr-un candelabru de bronz, descoperit la Răcari-Dolj, folosit desigur într-un lăcaș de cult. Majoritatea acestora sunt din secolul al IV-lea, dar unele par să fie și mai vechi.
S-au descoperit și câteva obiecte paleocreștine la Bărboși-Galați, important cap de pod roman la confluența Siretului cu Dunărea, care, după aprecierea arheologilor aparțin secolului al III-lea.
Un lucru care trebuie subliniat în chip deosebit este acela că – pentru secolul IV – avem si primele dovezi literare și arheologice privind existența unor lăcașuri de cult în teritoriile daco-romane nord-dunărene. Astfel de biserici paleocreștine s-au construit peste ruinele castrului roman de la Sloveni (jud. Olt); iar la Porolissum (azi Moigrad, jud. Sălaj)unde un fost templu păgân a fost transformat în lăcaș de cult creștin. În alte două centre s-au descoperit fundațiile unor bazilici cu o serie de inscripții creștine în limba greacă și la Morisena și actuala lucrare din Densus (jud. Hunedoara) În actul martiric al Sfântului Sava care și-a dat viața pentru Hristos undeva în părțile Buzăului, la 12 aprilie 372, se relata că el „cânta psalmi în biserică”. Firește, toate aceste lăcașuri de cult presupun existența unor preoți și ierarhi, cum vom constata în paginile următoare.
Un argument convingător asupra vechimii creștinismului românesc ne oferă numeroasele cuvinte cu sens religios din fondul principal lexical al limbii române, folosite din secolele III-IV până azi. O parte din termeni au fost preluați din latina populară vorbită de strămoșii noștri daco-romani și „încreștinați”, iar alții creați de noii mărturisitori ai credinței creștine. Notăm cuvintele: biserică (din basilica), credință, lege, Înviere, Înălțare, Bobotează, Treime, Tată, Fecioară, înger, altar, cruce, rugăciune, toacă, tâmplă, păcat, părinte, păgân, a boteza, a cununa, a cumineca, a se închina, a se ruga s.a.
Câteva sărbători creștine au preluat numirile unor vechi sărbători păgâne apropiate ca dată de ale noastre, primind, însă, un înțeles nou, creștin (Calatio-calationem – Crăciun, Florilia – Florii, Rusalia – Rusalii, dies conservatoria -sărbătoare). Un amănunt semnificativ este acela că în rugăciunea „Tatăl nostru”, ca și în „Simbolul de credință”, alcătuit la primele două Sinoade ecumenice (325 și 381), peste 90% din cuvinte sunt de origine latină (excepție fac, în „Tatăl nostru”, cuvintele: greșeală, ispită și mântuiește), ceea ce arată că ele au fost cunoscute de strămoșii românilor încă din perioada de formare a lor ca popor.
Efectiv, cele două triburi maghiare – Kende și Gyula – care pătrund prin bazinul Mureșului și al Someșului, venind dinspre Câmpia Panonică au gasit in Transilvania un cult crestin bine stabilizat un atatea secole de romanitate cestina !.Kende își stabilește centrul de putere în câmpia Tisei, iar Gyula la Apulum , care la acea vreme se numea Bălgrad, dar locuit numai de români și de slavi, unde acum se numește Alba Iulia.”Convingerile” statornicirii maghiare se bazeaza pe celebra “Gesta Hungarorum” a lui Anonimus.
Problema e că până și această scriere vorbește pe alocuri de lupta de 200 de ani a maghiarilor pentru a cuceri Transilvania și de faptul că în anii 904 au avut ciocniri în Transilvania cu luptatorii unui român pe nume Gelu, care conducea o formațiune statală românească.
În anii 1003 regele maghiar Stefan (Istvan) cucerește cu greu Bălgradul și il ia în captivitate pe Gyula. Mai apoi Regii maghiari aduc coloniști sași în Transilvania, sau apelează la ajutorul Cavalerilor Teutoni pentru a apăra Transilvania de invaziile cumanilor.
Administrația urbana a Transilvaniei se află acum în mâna unui “guvernator regal” sau a unui voievod (cuvant slav) care spre jumatatea secolului XIII controla o parte din regiune. Datorita intereselor comune o buna parte din societate era împărțită între 3 “națiuni privilegiate”: maghiari, sași și secui. Deși populația majoritară era românească , supusa cu sabia , ea fusese adusa in stare de “iobagi” , o pupulație careia i se confiscase o serie intreaga de drepturi.Iobagii nu puteau deține ranguri nobiliare, cu câteva excepții de mari luptarori locali, precum Ioan (Iancu) de Hunedora – devenit apoi stralucit regent al Ungariei, sau fiul său Matei Corvin devenit cel mai mare rege al Ungariei.
În 1437 are loc “Răscoala de la Bobâlna” prin care iobagii romani si maghiari își cer drepturile. Aceasta este înăbușită în sânge, iar sclavia iobagilor devine și mai aspră. La 1514 are loc Războiul Țărănesc condus de Gheorghe Doja, ce va zdruncina destul de tare Ungaria,care dupa moartea celui mai viteaz rege al Ungariei,.Astfel slăbită,Ungaria este învinsă de către turci si desfintzata practic ca stat dupa dezastrul de la Mohacs în 1526 și împărțită practic în 2 zone de influență: Ungaria de Vest – sub dominație Habsburgică și Ungaria centrală – sub dominație otomană.Astfel, își pierde pentru aproape 200 de ani influentza si puterea în Transilvania. Dupa Mohacs rămâne o vreme sub conducerea familiei Bathory, dar practic puterea e împărțită între austrieci și turci.
Pe fondul creșterii puterii militare austriece, la 1711 Transilvania își pierde independența, căzând total sub influența Habsburgilor care numesc guvernatori în provincia Transilvana.În 1765, Transilvania este proclamată de către Habsburgi “Mare Principat”. În 1791 românii elaborează o petiție către împăratul austriac Iosif al II lea în care cer drepturi egale cu maghiarii și sașii.Petiția este respinsă de către Dieta Transilvaniei, iar românii majoritari rămân în starea de tolerați ca și grecii, armenii și evreii. Abia la 1848 PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ISTORIE, TRANSILVANIA ESTE,unilateral, ANEXATĂ UNGARIEI.Românilor li se promite abolirea sclaviei în schimbul ajutorului împotriva intervenției austriece.Românii refuză, însa , împreună cu sașii, ajută coaliția austro-rusă, astfel că Ungaria Mare a lui Lajos Kossuth a fost reprimată în mai puțin de 1 an.Între 1849 și 1860 a avut loc o guvernare militară austriacă, foarte severă în care maghiarii au fost discriminați ca pedeapsă pentru încercarea lor de alipire a Transilvaniei.Din 1860 până în 1867, austriecii renunță atât la guvernarea militară cât și la discriminarea maghiarilor, însă promit drepturi egale românilor.Totuși prin compromisul de la Ausgleich din 1867,doar atunci Austria „transfera”…contra cost Transilvania, aceasta trecand doar astfel in componenta Ungariei până la 1918, când este proclamată România Mare. (prof.Deak Andrei)
