Candidatul de rezerva
La intalnirea de marti, 12 mai, cu ambasadorii UE, in cazul unui dejun de lucru, Traian Basescu a afirmat ca va lua o decizie privind candidatura sa la prezidentiale abia in septembrie, in functie de efectele crizei economice, iar Emil Boc este pregatit drept candidat de rezerva al PD-L, se arata intr-un raport intern al Ambasadei Austriei in Romania
Raportul redactat sub semnatura ambasadorului austriac Martin Eichtinger este datat 14 mai si adresat Ministerului Afacerilor Externe vienez, precum si ambasadelor Austriei de la Bruxelles, Chisinau, Kiev si Moscova. Documentul obtinut de NewsIn relateaza in cinci pagini continutul discutiei cu presedintele Traian Basescu, avuta marti la amintitul dejun de lucru cu ambasadorii tarilor UE acreditati la Bucuresti.
Nu vi se pare ciudata destinatia exotica, cel putin in trei cazuri, a documentului austriac? Si aici am in vedere vecinii din est, Kievul, Moscova si Chisinaul, lucru amintindu-mi de tratatul Ribbentrop – Molotov, sub actualizare moderna a intereselor.
Astfel, in raport se arata ca Traian Basescu „nu a luat decizia cu privire la o noua candidatura”, pe care o va face abia in septembrie 2009 si va depinde de criza economica. In cazul in care criza „va putea fi depasita cu un minimum de daune pentru populatie”, Basescu va candida. Daca nu, „premierul Boc este pregatit ca si candidat de rezerva al PD-L, daca Basescu nu va mai candida inca o data”, se arata in document.
In context, presedintele a vorbit despre interesul scazut al mass-media pentru euroalegeri si a criticat celelalte partide pentru ca si-au lansat deja candidatii pentru prezidentiale, cu toate ca mai intai au loc euroalegerile.
Intelegeti cumva ce il deranjeaza pe Basescu prin aceste lansari? In ograda sa fiecare isi aranjeaza treburile cum vrea, daca nu contravine legilor. Dar pe Basescu il deranjeaza probabil faptul ca i se clatina corabia, iar el, bolnav fiind intr-un hamac batut de vanturi potrivnice, nu o mai poate stapani si nu stie de care spita sa apuce carma, sub care busola nu-i mai arata drumul dorit.
Referitor la decizia privind viitorul comisar european din partea Romaniei, Basescu a spus se asteapta la un portofoliu mai consistent decat cel pentru „limbi orientale” – aluzie la actualul comisar pentru multilingvism, Leonard Orban. (Documentul, redactat in limba germana, pastreaza in engleza, intre ghilimele, expresia „Oriental Languages”, folosita de presedinele Basescu in discutia cu ambasadorii). Cu a treia suprafata agricola din UE, dupa Franta si Spania, de 4,5 milioane de hectare, Romania s-ar califica cel mai bine pentru un comisar pentru agricultura, considera presedintele.
Dar daca Basescu si-a dat seama de caderea partidului sau spre desfiintare pe scena principala din politica romaneasca, asa cum a patit-o si PNT-CD? Presupunand ca nu mai candideaza – ca sa nu o ia direct pe cocoasa – si se intoarce la sefia partidului, pentru a-l revigora si a-l mentine, pe moment, pe linia de plutire?
Pe de alta parte este foarte ciudata scurgerea informatiilor austriece – acest ultim document nu este si primul – tocmai la momente de cumpana, scurgeri dorite si, poate, provocate de Basescu drept momeala prin intermediul mass-media.Mare curva mai este si politica, atunci cand este atinsa de anumiti oameni!
Dan Bota