Candidatul ilegal

Candidatul ilegal

0 41

Nicolae Ciucă, militarul și politicianul declarat și autodeclarat onest, corect, disciplinat, apărător al legilor țării, al onoarei și al disciplinei, s-a lansat în cursa pentru prezidențiale azi, la Consiliul Național al PNL. Și a făcut-o ilegal, în deplina bătaie de joc a legii de căpătîi a partidului, a cărei procedură de desemnare a candidatului prezidențial nu are nicio legătură cu masacarada de azi. În drumul spre Cotroceni, primul pas al lui Ciucă a fost unul ilegal, dacă ne gîndim că statutul oricărui partid e un document juridic – stipulat în legea partidelor politice și aprobat de tribunal – și nu unul orientativ.
Ce ne spune Statutul PNL, încă de la debutul textului: „PNL este persoană juridică de drept public. PNL îşi desfășoară activitatea, în conformitate cu dispozițiile Constituției, ale Legii partidelor politice, precum şi cu prevederile prezentului Statut și ale regulamentelor adoptate pe baza și pentru aplicarea acestuia, pe întreg teritoriul României şi în exteriorul graniţelor țării, prin organizațiile înființate în conformitate cu cap. 4E al acestui Statut şi cu dispozițiile legale în vigoare”.

Și acum, să vedem care e procedura legală de desemnare a candidatului prezidențial:
„Candidatura pentru funcția de Președinte al României
Art. 127
Poate participa la procedura de nominalizare a candidatului PNL pentru funcţia de Preşedinte al României, atunci când partidul hotărăște aceasta, orice membru care îndeplineşte cumulativ următoarele criterii:
a. se bucură de toate drepturile electorale;
b. se află în capacitate deplină de exercitare a unui astfel de mandat;
c. dovedeşte că în biografia sa nu sunt elemente care să dăuneze prestigiului şi imaginii sale și a partidului;
d. susţine un program politic bazat pe programul PNL.
Art. 128
1. Membrii care îndeplinesc condițiile de mai sus trebuie să transmită o cerere în acest sens BEx, cu cel puțin 12 luni înaintea declanșării campaniei electorale prezidenţiale.
2. BEX este obligat să ia în considerare toate cererile făcute în conformitate cu alin (1).
3. BEX supune CN spre aprobare, lista candidaților la funcția de Președinte al României.
4. Candidatul la funcția de Președinte al Romaniei va fi ales din lista aprobată de CN, prin votul tuturor membrilor PNL, în conformitate cu procedura din ROLJ”.

Altfel spus, la finele anului precedent, ar fi trebuit să se închidă perioada în care liberalii dornici să candideze la Cotroceni ar fi trebuit să-și depună candidaturile, pentru ca apoi să aibă loc alegeri interne în care toți membrii valizi ai PNL să decidă prin vot pe cine vor drept candidat.
Ulterior, ar fi trebuit aplicat art.81, care prevede că printre atribuțiile Consiliului Național se numără ”validarea rezultatului alegerilor interne privind candidatul PNL la funcţia de preşedinte al României”.
Are vreo vagă legătură procedura statutară – de liberali înșiși stabilită, de bună voie și nesiliți de nimeni – cu mascarada desemnării lui Ciucă, printr-un vot al Biroului Politic și, azi, prin așa zisa validare de către Consiliul Național?
Nici pe la mare distanță, măcar.
Nicolae Ciucă a fost ales în 2022 președinte al PNL cu derogare de vechime și în calitate de unic candidat.
Nicolae Ciucă a fost ”ales” azi candidat prezidențial prin derogare de vechime și în calitate de unic candidat.
Ar fi nostim ca cineva să-i conteste la un moment dat, cînd va fi cazul, candidatura la BEC invocînd încălcarea procedurilor statutare, la fel cum a pățit PNL în 2014, cînd Tribunalul București a respins statutul modificat la congres, deja aplicat la acel congres, iar partidul a fost la un pas foarte mic de desființare, conform legii. Norocul său că nimeni nu a mai făcut și acel ultim pas.
În rest, probabil că cel mai mare adevăr rostit de la tribuna Consiliului Național, din mai multe guri, e că PNL nu are un politician mai bun decît Ciucă (locul 4-5 în mai toate sondajele), pentru cursa prezidențială. Ceea ce nu spune prea multe despre Ciucă. Dar spune cam totul despre partidul Brătienilor.
De Ziua Națională, în 2019, invitat la Antena 3, Nicooae Ciucă, devenit ministru după ce declarase că onoarea de militar îl va împiedica vreodată să intre în politică, a făcut o declarație interesantă:
Militarii nu devin civili niciodată. Fiecare dintre noi, după ce am așezat uniforma pe umeraș, stă acolo și așteaptă ca în caz de nevoie să putem oricând să o îmbrăcăm și să ne facem datoria față de țară”.
La cum se derulează lucrurile de ceva vreme, pare că militarul Nicolae Ciucă e dispus să îmbrace, după caz, absolut orice straie. Dacă e ordin, cu plăcere.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: inpolitics.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.