Candidatul prezidențial al coaliției de guvernare

Candidatul prezidențial al coaliției de guvernare

0 14

Motto:
Ce aș putea spune este că decizia de astăzi (anularea alegerilor, n.n.) este preferabilă unei decizii eventuale de invalidare a rezultatului din turul doi. Indiferent care ar fi fost acesta, CATEGORIC E PREFERABILĂ o asemenea decizie.
Cred că a avut Curtea la dispoziție elemente și deja, din ce am văzut cu toții, cred că continuarea acestor alegeri AR FI FOST DISCUTABILĂ.
Dacă decizia a fost aceasta, mi se pare ÎNTRU TOTUL CORECT ca lucrurile să se reia de la zero pentru a avea un proces corect sau DESPRE CARE CEI MAI MULȚI ROMÂNI SĂ FIE CONVINȘI CĂ ESTE CORECT (!!!!, n.n.)” (Crin Antonescu, citat de HOTNEWS. ro, 6 decembrie 2024)

Păi, să vedem… după ce domnul Crin Antonescu a stabilit că anularea alegerilor, în secolul XXI, într-o țară așa-numit democratică și dintr-o Europă așa-numit civilizată, a fost o soluție PREFERABILĂ unei decizii de INVALIDARE, care, din punctul meu de vedere, ar fi prezentat măcar pojghița unei aparențe de constituționalitate (de unde știe Crin Antonescu că se mergea automat spre invalidare, dacă CCR ar fi lăsat alegerile să se desfășoare în mod firesc? poate că pe timpul desfășurării celui de-al doilea tur, fără să se precipite, onorata Curte și-ar fi dat seama că n-are niciun motiv de invalidare și azi aveam un președinte legitim… dar se pare că ex-fruntașul liberal e mai clarvăzător decât plebimea, deoarece noi n-am știut că s-ar fi pregătit invalidarea) tot dânsul consideră că urmarea firească ar fi să se caute o variantă de alegeri într-un proces „corect”, sau măcar DESPRE CARE CEI MAI MULȚI ROMÂNI SĂ FIE CONVINȘI (!!!, n.n.) CĂ ESTE CORECT!
Ei, Crin dragă, ce să-ți spun? eu cred că electoratul român s-a mai maturizat de când ai lipsit tu din spațiul public și e tot mai greu să-l convingi că e corect ceva ce nu e deloc așa, ba chiar este o manevră josnică și de-o imoralitate crasă! Adică, zic, astăzi n-ar mai înghiți, de exemplu, cu aceeași naivitate, crocobaurul Iohannis pe care, dacă nu mă înșel, chiar tu i l-ai servit poporului ignorant ca pe-o mare delicatesă, deși era imposibil să nu știi ce este el cu adevărat și a ce miroase!

Declarația de mai sus a lui Crin Antonescu a fost făcută pe 6 decembrie 2024. Și nici bine nu trecură opt zile de atunci, că dânsul devine din ce în ce mai vizionar și are premoniții tot mai extraordinare și teribil de apropiate de evenimentele ulterioare.
Astfel, pe 14 decembrie 2024, concentrându-se, Crin Antonescu avansează o variantă optimă pentru alegerile prezidențiale, cele despre care cei mai mulți români trebuie să fie convinși – sau prostiți – că sunt corecte:
„Eu cred că ar fi ideal să fie un candidat unic. E GREU DE GĂSIT, DAR IDEAL, pentru că altfel, în această campanie care va urma, din nou cei doi candidaţi pro-occidentali se vor bate între ei şi îşi vor provoca daune reciproc, lăsându-l pe cel al anti-occidentalilor să îşi ducă un candidat puternic, indiferent cum îl cheamă, în turul doi. De aceea, CRED CĂ AR FI BUN UN CANDIDAT UNIC.” (Crin Antonescu 14 decembrie 2024)
O să-mi atrageți atenția că a spus cam același lucru și Sorin Grindeanu, cu o zi înainte. Corect, numai că Grindeanu nu a sugerat nici o clipă că el însuși ar fi acel candidat unic IDEAL…

Și, ce să vezi, lucrurile s-au mișcat… peste câteva zile, Crin ne-a declarat că situația din premonițiile lui, ce coincidență! prinde contur și chiar un contur cu linii destul de groase:
După nişte contacte neoficiale cu lideri ai coaliţiei, ieri dimineaţă am avut o întâlnire la guvern cu preşedinţii celor 3 partide şi liderul minorităţile. Au exprimat convingerea că EU SUNT O SOLUȚIE pe care doresc să o susţină.
Eu nu mi-am dorit această candidatură, nu am solicitat, nu am făcut niciun demers de vreun fel. Am înţeles că aceasta este opinia lor. Cred că este o situaţie politică complicată, nu m-am dat deoparte şi AM ACCEPTAT.”
(Crin Antonescu într-o intervenţie telefonică la Digi24, pe 23 decembrie 2024)
A urmat un dans cu figuri demn de Căminul Popular… PENELEU a mers pe formula „…eu am o idee, dar nu prea sunt de acord cu ea” și s-a gândit dacă, totuși, omnipotentul, omniprezentul și omniapreciatul Ilie Bolojan, de la Autobază, n-ar fi un președinte mai fermecător decât Crin Antonescu, chiar dacă n-are ochi la fel de albaștri.
Apoi PESEDEU s-a mai consultat și el cu membrii și simpatizanții din teritoriu iar rezultatele consultării s-au materializat tot în niște piruete de toată frumusețea… că de ce tocmai un fost președinte liberal?… că nu mai bine găsim noi un candidat așa, mai independent?
Noroc că UDEMEREU, cel care conduce în prezent bilingv România pitorească, cu înțelepciunea-i remarcată și de Crin, și de CTP, prin reprezentantul său legal, Kelemen Hunor, i-a luat pe cei doi de perciuni, i-a dat cap în cap și a restabilit ordinea, comunicându-le sec șturlubaticilor: „Holgoș! Crin am spus, Crin rămâne, că-i cea mai bună candidat!”

Entuziastă, ANTENA 3 CNN a înțeles că iar e de serviciu la salvarea patriei și a demarat niște emisiuni la fel de interesante ca alea care-l proslăveau pe Bunelu, numai că de data aceasta cu Crin Antonescu în rolul principal. În aceste emisiuni, fostul lider liberal a avut un singur cal de bătaie, Călin Georgescu, despre care a spus că este: „un simbol al manipulării politice”…„o fantomă”… „un drog ieftin, dar eficient și distrugător”… „un candidat, voievod, sau ce-o mai fi să fie”… „ambițiosul României”… „nervosul României”… etc.
Deci, nasol… nu votați cu el, cetățeni! („ …dar votați-mă pe mine în schimb, căci eu sunt pro-europeanul real și pipăibil, simbolul viitorului luminos, candidatul unic și ideal, ultima soluție și singura alegere înțeleaptă!”)
Astfel, Crin Antonescu s-a prezentat ca simbolul UNIUNII EUROPENE și al valorilor sale asumate. Adică: restrângerea drepturilor personale, introducerea cenzurii și limitarea liberei exprimări pe rețelele sociale, încurajarea „oricât va fi nevoie” a unui război deja absurd, austeritatea impusă cetățeanului european, teama și constrângerea, politicile exagerat QTBGL-iste, disprețul pentru creștinism și ofensa adusă creștinilor. Toate acestea fiind bazele unor ideologii deja secătuite, pe care popoarele încep să le respingă din ce în ce mai ferm; iar aplicarea lor cu tot dinadinsul, de la un punct încolo, nu se va mai putea face decât prin politici stupide și abuzive.

În acest peisaj de final de lume Crin Antonescu, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi, Kelemen Hunor, Ilie Bolojan, Paul Stănescu și alții ca ei reprezintă „lumea veche” aflată într-un penibil crepuscul. Sigur că nu știm dacă lumea nouă, care se ridică ambițioasă și hotărâtă pe ruinele acestui marasm, e o promisiune de „mai bine” sau o umbră de „mai rău”. Ceea ce știm însă sigur este că nu se mai poate reanima un cadavru de pe care carnea a început să se desprindă în fâșii, oricâtă respirație gură-la-gură i s-ar face și oricâte impulsuri electrice i s-ar aplica.
Iar faptul că orgoliosul Crin Antonescu participă la ritualul acestei resuscitări imposibile în calitate de „material didactic”, acceptând să fie scheletul din laboratorul de Anatomie al istoriei recente, e pentru mine o teribilă dezamăgire.

Autor: Luminița Arhire
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.